INTERVIU | Simona Halep a spus tot! „Când câștigi un Grand Slam, ești completă!” Modelul Nadia, sistemul din România și cât de greu îi este fără Darren Cahill

Redactor:
Andru Nenciu
INTERVIU | Simona Halep a spus tot!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) se pregătește de marele turneu de la Roland Garros, acolo unde caută să își apere trofeul cucerit anul trecut. Înainte să fie stabilite meciurile de pe tabloul principal, românca a oferit un interviu pe larg presei din Anglia.

Fostul lider mondial din circuitul WTA a stat de vorbă cu cei de la The Telegraph despre persoanele dragi din viața ei, despre sistemul sportiv din țara noastră, dar și despre lipsa lui Darren Cahill, antrenor de care s-a despărțit la finalul anului trecut și despre care recunoaște că îi simte lipsa în momentele importante.

Modelul Nadia și relaxarea după Roland Garros 2018

Simona a avut parte de susținerea a numeroase persoane importante din sportul românesc, precum Ilie Năstase, Ion Țiriac, Virginia Ruzici, dar constănțeanca a evidențiat încă o dată performanța Nadiei Comăneci, care a obținut nota 10 în 1976, la vârsta de 14 ani: „Se vorbește mut de succesul Nadiei, dar tot nu pot percepe cât de extraordinar a fost acel 10 perfect obținut ea. Este în continuare uriașă în România. Nadia este un adevărat model în România și așa va rămâne mereu”.
 
Halep s-a înscris și ea pe lista marilor sportivi români ai istoriei și spune că triumful de anul trecut de la Roland Garros a ajutat-o foarte mult. Se simte mult mai relaxată, a trecut peste presiunea pusă de public, dar și de ea însăși, și spune că s-au întâmplat numai lucruri bune de la acel moment.
 
„Sunt mult mai recunoscută acum, oriunde aș merge. Când câștigi un Grand Slam, te simți ca o jucătoare completă. Sunt recunoscătoare pentru tot, dar viața mea a rămas la fel, nu s-a schimbat nimic. Sunt fericită de ceea ce am realizat. Sunt mai încrezătoare, mă simt într-o poziție mai bună, m-am îmbunătățit mai mult ca om și în viața de zi cu zi. Cred că am avut parte numai de lucruri bune după ce am câștigat acest Grand Slam”, a explicat Halep

„În România nu e prea grozav”

Simona a ieșit puțin din zona tenisului și a vorbit și despre sistemul anevoios din România, unde sportivii întâmpină dificultăți majore, mai ales la început de carieră. Românca a vorbit despre proiectele susținute de fundația sa, precum echipa de hochei sau clubul de gimnastică: „În România nu avem parte de sisteme prea bune, iar în sport este dificil să ajungi profesionist. Fac totul cu plăcere pentru a le oferi ajutor acestor copii. Când ajung acasă, încerc să trec să-mi văd fetele, dar vreau doar să știu că au tot ce le trebuie. În România, și în tenis, în particular, nu e grozav, dar sper ca în viitor să fie mai bine”.

„Nu e ușor fără Darren”

Subiectul Darren Cahill nu putea fi evitat. Antrenorul alături de care Simona a obținut cele mai mari performanțe a rămas în continuare aproape de ea, însă tenismena recunoaște că îi este greu fără australian.

„Darren a fost foarte important în cariera mea. Datorită lui am atins lucruri minunate. Jocul meu este unul foarte fizic și trebuie să am grijă de corp. Din punct de vedere mental, trebuie să fiu proaspătă și încrezătoare atunci când intru pe teren. Am lucrat la lucrurile acestea, iar atunci când vezi îmbunătățiri, te simți încrezătoare, pozitivă.
 
Nu e ușor fără Darren, el m-a învățat cum să gestionez momentele dificile din timpul unui meci. Cred că mă aflu la un nivel bun al tenisului și sunt pozitivă. Am jucat bine anul acesta, chiar dacă nu am câștigat trofee”
 
Generația care vine din urmă
 
Numărul foarte mare de jucătoare care au câștigat trofee în acest an și lipsa unei jucătoare care să domine autoritar circuitul, precum era Serena Williams, au impresionat-o și pe Halep, care nu vede o favorită clară la Roland Garros: „Generația tânără este foarte puternică. Par că nu am deloc emoții, sunt foarte puternice mental. Tenisul feminin e foarte deschis acum, de aceea multe jucătoare câștigă. Cred că este un lucru bun pentru sport, pentru fani e mai multă adrenalină”.
 
Simona a vorbit și despre revenirea pe locul 1 mondial, însă nu face din acest lucru o prioritate, cel puțin pentru moment: „Nu mă gândesc la clasament acum, el contează doar la finalul anului pentru mine. Dacă voi reuși să ajung pe 1 la finalul anului, atunci ar fi ceva uriaș, dar nu e o presiune. Am reușit asta doi ani la rând, am câștigat un Grand Slam, iar acum pot juca cu încredere și plăcere, pentru că totul vine ca un bonus”
 
Toate meciurile de la Roland Garros 2019 vor fi difuzate, în România, de Eurosport. Ediția din 2019 începe duminică, 26 mai.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen