Halep i-a invadat mintea și în mijlocul nopții. Sloane Stephens a reușit să-și șteargă toată amărăciunea și să scrie cuvinte cu semnificații multiple pentru învinșii din finale

  • Publicat:
  • Actualizat:

Americanca Sloane Stephens (3 WTA) e una dintre jucătoarele care reușesc să extragă esențialul și din partidele de mare intensitate pe care le cedează la turneele mari. Învinsă la Rogers Cup din nou de Simona Halep, după ce capotase și la Roland Garros în fața liderului WTA, în urmă cu două luni, Stephnes a găsit inspirația necesară pentru a sublinia ce a învățat după eșecul din finala de la Montreal, 6-7, 6-3, 4-6.

„Mi-am lăsat și inima pe teren, am lăsat tot ce am avut din mine în arenă,  nu am renunțat vreodată! Câștigi sau înveți! Dar niciodată nu pierzi”, a scris Stephens, pe pagina sa de Twitter.

Simona Halep, locul I WTA, a câștigat al 18-lea turneu din carieră, al treilea în acest an, al doilea la Montreal, după ce s-a impus, duminică, în finala Rogers Cup, cu scorul de 7-6 (6), 3-6, 6-4, în fața americancei Sloane Stephens, locul 3 WTA.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…