Garbine Muguruza compară emoțiile și impactul victoriilor din turneele de Mare Șlem: „Simt că Roland Garros-ul a fost mai mare. După Wimbledon, eram mult mai bine”. Ce ajustări a realizat că trebuie să facă

Garbine Muguruza compară emoțiile și impactul victoriilor din turneele de Mare Șlem:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Times of India publică în ediția online extrase dintr-un amplu interviu acordat de spaniola Garbine Muguruza, acum deținătoare a două titluri de Mare Șlem. La 23 de ani, sportiva născută la Caracas, în Venezuela, le oferă fanilor tenisului o mărturie interesantă despre impactul pe care îl are un succes într-unul dintre cele patru mari turnee ale calendarului de tenis. Concluzia, într-o frază, ar fi: nimeni și nimic nu te pregătește pentru asta, nici pentru ceea ce urmează.

Muguruza are acum privilegiul de a compara: impactul și emoțiile primului titlu, cu ceea ce a însemnat al doilea succes. A absorbit șocul. A înțeles lucrurile. A trecut peste. După primul succes însă, de la Roland Garros, din 2016, Garbine Muguruza a bâjbâit după răspunsuri. Acum, lasă impresia că le-a găsit și că, după victoria de la Wimbledon, drumul ei va fi mult mai ușor.

4 titluri a câștigat în carieră Garbine Muguruza. jumătate dintre ele sunt titluri de Mare Șlem

Atât știu. Tenis și iar tenis„, spune ca un copil alintat, „Garbi”. Deși afișează un zâmbet copilăros, iar reacțiile ei sunt la fel de intense și de variate precum cele ale unui prichindel, Muguruza este matură.

Emoțional, simt că Roland Garros-ul a fost mai mare. Pentru că a fost primul, pentru că este mai apropiat sufletului meu – French Open-ul, jucat pe zgură – toată povestea. La Wimbledon a fost altceva. Am simțit că am fost aproape în 2015, în finală. Dar nu știam dacă voi mai avea o șansă, speram. Să revii și să câștigi – este un sentiment aparte„, afirmă Garbine.

Roland Garros-ul a extenuat-o

Succesul este dulce, dar și te și consumă – a aflat Garbine Muguruza.

La Roland Garros a fost mai intens, pentru că la final exultam toată – ‘uite, am câștigat un Grand Slam!’ Nu am sărbătorit după French Open: a fost pur și simplu o masă drăguță alături de echipă și de familie, apoi am fost atât de obosită încât m-am dus la culcare devreme, nu am putut sta trează. După Wimbledon, nu am simțit aceeași oboseală, eram mult mai bine„, povestește spaniola.

După ce câștigi, toată lumea se așteaptă să joci bine de fiecare dată. Iar când asta nu se întâmplă, este greu de gestionat situația. Cred că cel mai bine este să rămâi cu picioarele pe pământ, să revii pe terenul de antrenament, să privești mai departe spre următoarea parte a sezonului. Trebuie să muncesc tot timpul din greu, dar nu trebuie să încep să mă gândesc că de acum voi juca senzațional tot timpul„, accentuează iberica revenită în Top 4 mondial.

Tenisul, între iubire și ură

Garbine Muguruza este una dintre jucătoarele care se exterioarizează cel mai mult pe teren. Când pierde și când câștigă. Râde, zâmbește, țipă, uneori plânge, strânge pumnul. Este emoții în stare pură.

Cred că foarte mulți jucători și jucătoare au o relație din această: dragoste și ură cu tenisul. Este greu la înfrângere, este foarte plăcut când câștigi. Treci printr-un mare mix de trăiri, am simțit și eu așa. Totul este atât de frumos când câștigi și atât de întunecat, negru, atunci când nu o faci. Și trebuie să ieși cumva de acolo. Încă îmi caut acel ceva care să mă scoată din locul întunecat în momentul în care nu mai sunt îndrăgostită de tenis – acel lucru care să mă facă să mă simt din nou bine. Joc tenis de la trei ani. Atât știu. Tenis și iar tennis. Familia mea este super-pasionată de tenis și așa sunt și eu. Îmi place să gătesc. Iubesc muzica și încerc să fiu și eu o fată normală„, spune Garbine Muguruza.

Este și aceasta o formă de luptă. Și de provocare.

  • Garbine Muguruza a câștigat Wimbledon-ul fără antrenorul Sam Sumyk în loja ei. Spaniola a dezvăluit și motivul absenței acestuia: Sam a mers acasă, pentru a aștepta alături de soția sa nașterea unui copil. Muguruza urmează să ia o decizie – dacă va continua să călătorească alături de Conchita Martinez – căpitanul-nejucător al echipei de Fed Cup a Spaniei.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup