De ce jucăm semifinala Fed Cup în deplasare: adevăratul motiv și mecanism aplicat în cazul partidei Franța – România

Redactor:
Dan Mirea
Redactor:
Marius Hutu
De ce jucăm semifinala Fed Cup în deplasare: adevăratul motiv și mecanism aplicat în cazul partidei Franța - România
  • Publicat:
  • Actualizat:

După superba victorie a echipei de Fed Cup a României de la Ostrava, 3-2 cu Cehia, s-a știut din start că, pentru echipa lui Florin Segărceanu, urmează o nouă deplasare, în Franța. Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată în istorie, la Cleveland, în 1976, în Statele Unite, pe teren neutru, fiind imposibilă stabilirea automată a viitoarei gazde. Acest aspect a creat impresia că gazda întâlnirii de peste două luni va fi trasă la sorți în orele ce aveau să urmeze, sau că atribuirea s-ar fi făcut fără să existe o tragere la sorți.

Surse ProSport apropiate Federației Române de Tenis au venit cu precizări, subliniind faptul că a fost vorba despre o tragere la sorți, dar înainte de aflarea învingătoarelor.

Reprezentanții Fed Cup au stabilit încă de la alcăuirea tabloului de concurs cu meciurile din primul tur al Grupei Mondiale și unde se vor desfășura toate potențialele dueluri pe mai departe, în cazul în care regula alternanței acasă / deplasare în duelurile directe nu putea fi aplicată. De pildă, România nu ar fi găzduit niciun meci, indiferent de adversară și nici nu va avea această șansă în acest sezon (vezi tabelul de mai jos). De altfel, în schema de pe siteul Fed Cup a apărut imediat în dreptul echipei Franței semnul (c) – „choise of ground” (alege terenul) în cazul unui potențial duel cu România, care, în urma rezultatelor de sâmbătă și duminică, a devenit una dintre semifinalele Fed Cup 2019. Așadar, semifinala va avea loc în Franța, pe 20 și 21 aprilie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen