Epidemia de abandonuri la feminin continuă înainte de Australian Open: numărul retragerilor din turneele de pregătire ale jucătoarelor de top 10 urcă la șapte și curăță tabloul de la Sydney în fața Simonei Halep

  • Publicat:
  • Actualizat:

Săptămâna premergătoare Australian Open-ului continuă seria abandonurilor jucătoarelor de Top 10 din turneele de pregătire pentru primul turneu de Mare Șlem al anului: poloneza Agnieszka Radwanska, noul număr patru mondial începând de luni, și Petra Kvitova (6 WTA), au renunțat la disputarea turneului de categorie Premier, de la Sydney (dotat cu premii totale în valoare de 687.900 de dolari). Totul după ce în săptămâna aceasta, care a programat trei turnee de puncte și o competiție demonstrativă pe echipe (Brisbane, Shenzhen, Auckland și respectiv Cupa Hopman), cinci dintre primele șase jucătoare din clasamentul WTA au spus pas, după ce au fost incluse pe roster-ul oficial de concurs, pe tablou, în interval de doar 33 de ore.

„Este dificil să știi că vei fi accidentat atunci când ajungi în Australia. Mie mi s-a întâmplat asta anul ăsta. Nu sunt încântată, dar trebuie să accept”, Simona Halep – jucătoare care anticipează că durerile la tendon o vor urmări la Australian Open, potrivit Associated Press

Motive medicale invocate și de Radwanska, și de Kvitova

Agnieszka Radwanska și-a făcut încălzirea pentru Australian Open cu un titlu la Shenzhen. Cele cinci victorii convingătoare, toate în minimum de  seturi, totalizând 5 ore 53 de minute de joc, i-au adus un bagaj important la capitolul moral, dar, susține poloneza, i-au întins totuși fizicul. „Îmi pare rău că nu pot juca la Sydney în această săptămână. Am mare încredere în jocul meu în acest moment și rezultatele mă susțin, dar după cinci meciuri în ultima săptămână, piciorul meu are nevoie de o pauză, de timp de recuperare„, a anunțat Radwanska.

De partea cealaltă, Petra Kvitova a invocat un virus stomacal – același care a făcut-o să renunțe după doar un set disputat din întâlnirea cu chinezoaica Saisai Zheng (72 WTA), la Shenzhen. „Sunt cu adevărat dezamăgită de faptul că trebuie să abandonez la turneul de Sydney, dar din păcate încă nu mă simt bine„, a transmis campioana ediției precedente.

Cât de rău le pare de fapt? Sancțiuni prevăzute – zero

Potrivit Regulamentului WTA, jucătoarele pot notifica în scris, de vineri până duminică, înaintea startului tabloului principal al unui turneu, o retragere de la turneu, utilizând un formular standard de retragere sau o notificare medicală. Acestea sunt „retragerile târzii”. Cererea trebuie însoțită de o declarație oficială, care poate fi transmisă ulterior mai departe de reprezentanții turneului. WTA-ul este foarte strict și aplică amenzi mai aprig în momentul în care o jucătoare anunță public că nu va mai participa la un turneu, înainte de a urma pașii standard de retragere, notificarea reprezentantului WTA și organizatorul. Pe motive medicale însă, orice jucătoare are dreptul anual la două retrageri din turneele Premier și International.

Probleme medicale stomacale, greu verificabile, dar destul de frecvent invocate în sportul alb al ultimilor ani, sunt totuși acceptate de organizatori. În plus, părăsind rapid competiția anterioară, Kvitova a făcut deplasarea la Sydney, intrând sub incidența unui alt capitol al regulamentului. Jucătoarele „on site”, care sunt prezente la turneu dar nu pot evolua din cauza problemelor medicale, au parte de mai multă clemență, potrivit aceluiași regulament, forfait-ul lor nemaifiind contabilizat drept „retragere târzie”. Astfel, Kvitova nici măcar nu își consumă unul dintre cele două bilete de voie, pentru retrageri medicale de la turnee, de asemenea prevăzute de regulamente.

Radwanska, jucând sâmbătă finala din China, nu a mai ajuns în Australia, dar retragerea ei rămâne în limite regulamentare, la fel cum s-a întâmplat și cu cele cinci jucătoare care au renunțat la meciuri în această săptămână: Williams – probleme la genunchi la Cupa Hopman (turneu demonstrativ), Simona Halep – dureri la tendonul lui Ahile, Maria Șarapova – probleme la braț – retrageri semnalate tot din postura „on site” și Muguruza – dureri la picior, retragere în timpul partidei, nesancționabilă.

Ana Ivanovic este cea mai îndreptățită să fie furioasă

Ana Ivanovic (16 WTA) ar fi prins lista capilor de serie, dacă Radwanska și Kvitova ar fi renunțat la disputarea turneului de la Sydney, înainte de tragerea la sorți. Sârboaica a acceptat un wildcard târziu pe tablou, tocmai pentru că dorea să adune meciuri înainte de Australian Open, după un turneu ratat la Auckland. Fostul număr unu mondial nu a avut deloc noroc la tragerea la sorți, fiind trimisă la o confrutare cu jucătoarea de pe locul 11 WTA, Karolina Pliskova, cehoaica adjudecându-și deja, în minimum de seturi, partida, 6-4, 6-2, în 80 de minute.

Ivanovic a recuperat o accidentare la spate în intersezon și ar avea motive să se lamenteze, mai ales în contextul recentelor acuze lansate de Sara Errani. Însă sârboaica este mai degrabă reținută când vine vorba de a vorbi negativ despre adversare.

Se simplifică tabloul Simonei Halep

Simona Halep, principala favorită a turneului de la Sydney și totodată singura jucătoare din România prezentă pe tablou, ar fi putut să le întâlnească potrivit tragerii la sorți pe ambele jucătoare în drumul spre un eventual tiltu – pe cehoaica Petra Kvitova în semifinale, iar pe Aga Radwanska – în finală.

  • Irina Begu era și ea înscrisă inițial la turneul de la Sydney, conform fișei de prezentare a turneului, însă a renunțat la disputarea turneului.

Paralelă cu ATP-ul: câte două nume în distribuția acestei săptămâni

Simona Halep (2 WTA) și Angelique Kerber (7 WTA) sunt cele două jucătoare de Top 10 care ar mai avea de evoluat în această săptămână. Situația este similară la masculin: David Ferrer (8 ATP), eliminat încă din primul tur la Doha, ia startul la Auckland, iar Jo Wilfred Tsonga (10 ATP) dă start sezonului său la același turneu.

Jucătorii din Top 6 ATP au performat în prima săptămână a sezonului, jucând cel puțin semifinală în săptămâna inaugurală a sezonului. La feminin însă, Serena Williams și Maria Șarapova vor intra pe tabloul de la Australian Open fără meci jucat, iar Muguruza și Kvitova – fără meci câștigat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen