„Buzărnescu s-a dus singură spre înfrângeri.” Dezvăluiri incredibile ale omului care a trimis-o la control oftalmologic pe „Miki”: „Efectiv, nu vede bine mingea!” Explicațiile unui 2019 cu o singură victorie + reacția tatălui care l-a contrariat

  • Publicat:
  • Actualizat:

Septimiu Frățilă a oferit „explicații din interior” într-un interviu pentru Adevărul despre declinul Mihaelei Buzărnescu, jucătoarea care a înregistrat, într-un moment în care puțini îi mai dădeau șanse, la borna de 30 de ani, o ascensiune fulminantă în WTA, semnând premieră după premieră. Fostul jucător de tenis, în vârstă de 33 de ani, a început să îi fie alături Mihaelei în primăvara lui 2017, la doi ani de la retragerea sa din tenisul profesionist.

Mihaela a ținut să accentueze în repetate rânduri aportul lui Frățilă, însă colaborarea a luat sfârșit chiar mai devreme decât s-ar fi crezut, iar antrenorul a mărturisit, acum, pentru Adevărul, că, de fapt, „ruptura” a venit după ediția 2018 a turneului de la București. „Vreau să spun doar că Mihaela Buzărnescu s-a dus singură spre înfrângeri, nu cu mine! Sincer, după turneul de la Montreal, în care s-a accidentat, eu am prevăzut că nu va urma o etapă bună în cariera ei, dar, având în vedere că nu mai lucram cu ea, n-am avut cum să intervin„, a declarat Septimiu Frățilă pentru sursa citată.

Turneul de la Toronto, cel în care Mihaela Buzărnescu s-a accidentat la gleznă, a pus practic capac unei perioade extrem de bune a româncei. Din păcate pentru tenismena cu un doctorat în Educație Fizică și Sport, revenirea se dovedește a fi una teribil de grea, aceasta reușind o singură victorie în cele 10 partide disputate în noul sezon.

Septimiu Frățilă a venit cu precizări interesante, explicând exact și cum a ajutat-o pe sportiva pregătită aproape întreaga carieră de tatăl său.

Eu nu mi-am dorit niciodată o carieră ca antrenor de tenis, mai ales că nici n-am jucat la un nivel foarte înalt. Eu nu sunt un antrenor care să-ți schimbe lovirea mingii, de exemplu. Pe Mihaela am ajutat-o nu atât de mult tehnic, ci mai mult din punct de vedere mental”, a punctat fostul om din loja lui „Miki”.

Mi-am dat seama de niște lucruri pe care alții ar fi trebuit să le vadă până când ea a făcut 29 de ani! De pildă, după un turneu, mi-am dat seama că ea, efectiv, nu vede bine mingea! Și am convins-o, la revenirea în țară, să mergem la un control la oftalmolog. Cu greu a acceptat să folosească lentile de contact pentru a-și îmbunătăți vederea. La un moment dat însă, a început să aibă niște iritații la ochi din cauza acestor lentile. Știți ce i-a spus tatăl ei? Să nu le mai folosească, deși inclusiv doctorul recomandase folosirea lor! Adică, vorbim despre niște lucruri care sunt împotriva logicii…„, a declarat Frățilă pentru Adevărul. 

Așa cum s-a întâmplat și în cazul altor sportive din circuit, greutatea a reprezentat o piedică și pentru Mihaela Buzărnescu, afirmă Septimiu Frățilă.

Am văzut-o prima dată în aprilie 2017. Atunci, avea vreo 64, 65 de kilograme. Primul sfat pe care i l-am dat a fost că trebuie să slăbească. În două luni și ceva a ajuns la 58 de kilograme, iar în iunie a câștigat turneul ITF din Ungaria. Ea a început să facă ce îi spuneam, fiindcă vedea rezultatele pe teren„, a adăugat acesta.

Fostul colaborator al Mihaelei, devenit antrenor principal după Roland Garros 2018, blamează o schimbare în gândire pentru declinul ce a urmat.

La Montreal, în care s-a accidentat, și în care deja era pe cont propriu, a venit cu o altă gândire. Spun atât: ea e o jucătoare de moral. Și, între timp, și-a schimbat total gândirea. Mai multe nu vreau să spun”, a declarat Septimiu Frățilă, care încă mai consideră posibilă o redresare a Mihaelei, cu condiția ca aceasta să fie influențată corect de cei din jurul său.

  • Mihaela Buzărnescu este cap de serie 30 la Miami. Va debuta în turul doi, împotriva învingătoarei partidei Alize Cornet – Vera Lapko. Detalii AICI despre tabloul feminin.
     
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce blonda a anunţat relaţia!
Decizia radicală pe care au luat-o Arpad Paszkany şi iubita lui, cu peste 20 de ani mai tânără, după ce…
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Decizie de ultimă oră pentru cei care au TELEFOANE mobile. Noua regulă va fi OBLIGATORIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
Momente de neratat cu divele din România! Au căscat gura maaare, maaaare
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen