Episod fabulos cu Angela Merkel, vorbind despre Simona Halep pe holurile Parlamentului European! „Mă oprește și mă întreabă asta!”

Autor: Alexandru Tăcină Publicat: 04 Mar. 2021, 10:12 Actualizat: 04 Mar. 2021, 10:46 Sport Life

Simona Halep este cea mai tare ambasadoare a României, fiind apreciată de unii dintre marii conducători ai lumii! Cea mai bună dovadă este reprezentată de o poveste neștiută cu Angela Merkel, petrecută pe holurile Parlamentului European.

George Cosac (53 de ani), fostul președinte al Federației Române de Tenis (FRT), a povestit un episod fabulos, petrecut pe vremea când Simona Halep (29 de ani) nu câștigase încă un turneu de Grand Slam! Povestea o are în prim plan pe Angela Merkel (66 de ani), prima femeie cancelar din istoria Germaniei.

Angela Merkel se interesează în permanență de Simona Halep, fiind o admiratoare a jucătoarei de tenis care a ocupat primul loc în circuitul WTA din 2017 și 2018! Simona a aflat că este apreciată de cancelarul Germaniei în timpul unei vizite pe care a făcut-o la cabinetul ministrului Afacerilor Externe.

Episod fabulos cu Angela Merkel, vorbind despre Simona Halep pe holurile Parlamentului European: De câte ori mă întâlnesc cu ea, mă oprește și mă întreabă despre fetița aceea talentată din România”

George Cosac a relatat povestea cu Angela Merkel și fostul ministrul român, al căror subiect de discuție a fost Simona Halep: La un moment dat, când Simona Halep nu câștigase un Grand Slam, cred că făcuse o finală sau ceva de genul acesta, am mers cu ea la ministrul de externe de la acea vreme pentru a obține un pașaport așa cum au toți marii campioni, pentru a circula mai ușor. Atunci, respectivul ministru i-a spus:

‘Simona, probabil că toată lumea te-a felicitat, probabil că toți ți-au zis că joci bine, ce echipament, ce rachete, tot felul de nebunii! Eu îți spun un singur lucru: de câte ori merg pe holurile Parlamentului European și mă întâlnesc cu doamna Angela Merkel, mă oprește și mă întreabă de fetița aceea talentată din România care obține performanțe importante’. Era favorita cancelarului Germaniei!”, a dezvăluit George Cosac la emisiunea GSP Live.

Autor: Alexandru Tăcină Publicat: 04 Mar. 2021, 10:12 Actualizat: 04 Mar. 2021, 10:46 Sport Life
Pe aceeași temă
Tăticul-călăreț Sergiu sare la gâtul lui Moroșanu. De ce a vândut casa primită cadou, de fapt, și ce a făcut cu banii

Ministerul Apărării recrutează ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri. Care sunt condiţiile

Ameninţări cu ruperea coaliţiei de guvernare după demiterea lui Voiculescu. „Sunt colegi care susţin ieşirea USR de la guvernare”
Ameninţări cu ruperea coaliţiei de guvernare după demiterea lui Voiculescu. „Sunt colegi care susţin ieşirea USR ...
Suma fabuloasa la care Ilie Dumitrescu l-a evaluat pe Gica Hagi. Cat considera ca valora dupa Campionatul Mondial din 1994

Cafeaua, medicament natural pentru boala de ficat gras. Ce cantitate e recomandată zilnic?

E disperat. Și-a vândut și casa din lipsa banilor. Din ce trăiește acum Leonard Doroftei

Doliu uriaş în muzică! Un cântăreţ celebru a încetat din viaţă. A fost răpus de o boală gravă

Un preot din Italia şi-a uimit credincioşii cu anunţul făcut la finalul liturghiei: „Sunt îndrăgostit”

Cutremurător ce a scris în biletul de adio Dana, directoarea de grădiniță care s-a spânzurat! Avea doi copilași

Femeia pe care ELENA Ceaușescu o voia MOARTĂ cu orice chip. „Trebuie să mă SCĂPAȚI de ea!”

Un băiat de 11 ani a chemat-o în pădure pe fetița de 9 ani cu care se juca online. Ce a urmat e terifiant

Brigitte, șocată de ce a aflat! Sara i-a spus ce face Florin Pastramă în lipsa ei: 'De multe ori...'

Roxana Nemeş aruncă bomba. Cine câştigă, de fapt, Survivor România. Cei de la Kanal D vor fi disperați că s-a aflat

Secretele se duc în pământ. A murit omul din spatele celei mai mari fraude din istorie

Reacțiile adverse după vaccinare înseamnă că dezvolți mai mulți anticorpi. Ce se întâmplă cu cei fără reacții

Polițiștii locali primesc noi puteri. Ce înseamnă asta pentru șoferi

Detaliul terifiant descoperit la noile nave militare chineze. Nu s-a mai folosit de mii de ani, iar NATO nu are răspuns

Noi criterii de carantinare: Testările, rata de incidenţă şi gradul de ocupare a paturilor

BANCUL ZILEI – Ce au făcut două virgine din București

Roboţi înarmaţi împotriva Ucrainei? Ministerul Apărării de la Moscova anunţă că armata rusă va dispune „în curând” de tancuri fără pilot FOTO
Roboţi înarmaţi împotriva Ucrainei? Ministerul Apărării de la Moscova anunţă că armata rusă va dispune „în curând” ...
Momente uluitoare la metrou. O cunoscută vedetă a lăsat perplecși călătorii dintr-o staţie FOTO

INTERZIS cardiacilor! Imaginile cu Anamaria Prodan pe care le-ar dori șterse!

Ce primești când comanzi Kia Stonic, cel mai ieftin SUV disponibil pe piața din România

FOTO. Loredana Groza, aproape goală complet! Apariție în cel mai minuscul costum de baie

FOTO. Adina Buzatu, apariție neașteptată în costum de baie, în Dubai!