Reacțiile fetelor după succesul memorabil în fața Poloniei și calificarea în finala CE de tenis de masă din Nantes

Redactor:
Andru Nenciu
Reacțiile fetelor după succesul memorabil în fața Poloniei și calificarea în finala CE de tenis de masă din Nantes
  • Publicat:
  • Actualizat:

România s-a calificat sâmbătă dimineața în finala CE de tenis de masă din Nantes și își continuă cursă de apărare a aurului continental. Elevele lui Viorel Filimon au învins în Sala Metropolitană formația Poloniei, scor 3:1, și vor întâlni mâine, de la 14:00, live pe Look Sport și Eurosport, câștigătoarea partidei Ungaria – Portugalia, programată azi. Marea rivală a tricolorelor, Germania, cu trei jucătoare de origine chineză în lot, a fost eliminată în sferturi de reprezentativa Portugaliei.

Învingătoare în meciul de debut cu Natalia Partyhka și în partida de închidere, a patra, cu Li Qian, Eliza Samara a sintetizat: „Aveam nevoie de două meciuri foarte bune, cel de debut și cel de încheiere. Știam că Partyka joacă foarte bine, m-a bătut în Liga Campionilor, așa că am fost nevoită să mă exprim la cel mai înalt nivel”.

Dana Dodean s-a înclinat în meciul secund al disputei cu Polonia, 0-3 cu Li Qian, o jucătoare cu un stil defensiv care se concentrează să pună toate mingile pe masă. „Mai jucasem cu ea și am bătut-o, dar azi nu mi-a mers jocul. Ea a schimbat tactica și a fost relaxată în setul al treilea, având două seturi în față. Poate că ar fi trebuit să schimb tactica de la început, dar, în cele din urmă, sunt foarte fericită pentru victoria noastră și accederea în lupta pentru aur”, a spus jucătoarea din Arad.

Încheierea vine de la Bernadette Szocs: „Știam că am o întâlnire crucială cu Natalia Bajor, al treilea meci al confruntării (n.r. – scorul la general era 1-1). Am dat tot ceea ce am mai bun în mine pentru a câștiga și a duce alături de colegele mele echipa în finală. Sunt foarte fericită și sper că ne vom apăra mâine titlul continental”.

Antrenorul Viorel Filimon are la Nantes un lot format din Eliza Samara, Dana Dodean, Bernadette Szocs, Adina Diaconu și Irina Ciobanu. Obiectivul impus de președintele FRTM, Cristi Romanescu, e atingerea locului 1 și, implicat, păstrarea aurului european pe echipe.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Halep, lovitură ISTORICĂ! A semnat. Anunțul venit chiar vineri, 19 aprilie
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen