NATURALIZARE | Tenisul de masă, prins în problemele trecutului. 2009: „Să nu ni le răpească”. 2017, tot „nu vom naturaliza niciodată!” și s-a îngroșat palmaresul de medalii. Fiorii sunt aceiași

NATURALIZARE | Tenisul de masă, prins în problemele trecutului. 2009:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • În 2009, Daniela Dodean și Eliza Samara câștigau primul titlu european la tenis de masă – în competițiile de senioare. Dana avea 21 de ani, Eliza – 20. Erau „tinere speranțe ale tenisului de masă european„, iar cele două se impuneau într-o probă în care, la începuturi, România domina întrecerea continentală: dublu feminin.

Primele două ediții ale Europenelor de tenis de masă, din 1958 și apoi din 1960, au consfințit victorii sută la sută românești. Mai întâi s-au încoronat campioane Angelica Rozeanu și Ella Zeller, iar doi ani mai târziu Angelica Rozeanu își apăra titlul, alături de Maria Alexandru. Au fost primele două medalii pentru România la CE de tenis de masă. În această probă, a venit apoi succesul sută la sută românesc al dublului Maria Alexandru și Liana Mihuț (1978), tripla Mihaelei Șteff (2002, 2003, 2005 – împărtiță cu croata Tamara BoroÅ¡). Apoi, la 31 de ani de la precedentul succes al unui dublu feminin integral românesc, Dana și Eliza urcau din nou tricolorul pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Primul gând al președintelui Federației Române de tenis de masă? „Să nu ni le răpească„. Era anul 2009 și Cristinel Romanescu conducea destinele tenisului de masă românesc, ca și acum. Și vorbea, în exclusivitate, pentru ProSport, despre o problemă care îi dă fiori și acum: în timp ce România se dădea peste cap să producă talente, să le crească, alte țări se specializau în scouting la nivel global. Pentru echipele naționale.

Și începeau o mașinărie de acordat pașapoarte pe fast-forward, pentru orice sportiv care se remarca. Cu atât mai mare era tentația când apărea un talent care nu venea la pachet cu ochișori oblici. La acel moment, încă exista o urmă de îndoială în ceea ce privește importul masiv din China. „Ne este jenă că avem supervalori și nu avem cum să le recompensăm. Încerc să am răbdare, șarm și diplomație pentru a rezolva și problema banilor, dar pentru a le și ține pe fete aproape. Sunt reale talente și trebuie să avem mare grijă să nu le pierdem, stau permanent cu frica să nu ni le răpească cineva„, declara Romanescu pentru ProSport.

Jurnaliștii ProSport accentuau atunci: ‘starea de neliniște în privința campioanelor europene în proba de dublu de la Europenele de la Stuttgart e alimentată atât de tendința din ce în ce mai accentuată a unor state de a naturaliza mari jucătoare, ademenindu-le cu o serie de condiții financiare perfecte, cât și de realitatea actuală a sportului românesc, în care sponsorii sunt pe cale de dispariție, iar structurile superioare uită sau întârzie de cele mai multe ori de premiile și așa infime’.

Pe Dodean și pe Samara nu ni le-au răpit

Steagul pe care vor să îl vadă în continuare când urcă pe podium sau când ies campioane europene (adunat, cele două au urcat pe podiumul european de opt ori) este cel cu roșu, galben și albastru. Asta deși Eliza și-a făcut ani buni mâna reprezentându-i pe turcii de la Fenerbahçe în „Liga Campionilor” a tenisului de masă, iar Dana a fost ‘un pic’ răpită de Portugalia soțului Monteiro – unde este legitimată și în prezent. Eliza are acum dublă legitimare, la Steaua și în Polonia.

Regulamentul permisiv al forului internațional, foamea pentru aur cu orice preț – unul cu multe, multe zerouri trecute pe cecurile emise ca și pașapoartele, în regim de urgență, le-au răpit însă fetelor multe medalii. Și multe nopți. România se încăpățânează să facă performanță cu talent autohton. Caucazian. Este mândrie națională, ambiție și o determinare de a nu risipi o resursă extrem de prețioasă. Care există. La fel ca și o școală deja de tradiție.

„Să știți că există un respect deosebit pentru România atunci când ne ducem în afara țării. Suntem mult mai bine priviți de cei din afară și îmi asum această afirmație. Suntem țara care nu naturalizează sportivi asiatici. Am declarat că nu am naturalizat și nu ne vom dori niciodată să naturalizăm, pentru că vrem să ne creștem propriii sportivi. Așa am reușit să creăm această piramidă la toate nivelurile. Avem cei mai buni juniori din lume. Suntem o curiozitate pentru toată lumea și este intrigant pentru toată lumea – pentru că lumea știe că nu avem aia, nu avem aia, că trăim cu un buget… mereu suntem întrebați cum reușim să facem performanță la un asemenea nivel. Cum reușim?”, afirmă în 2017, la opt ani distanță față de ‘momentul zero’, când Dodean și Samara au câștigat primul titlu european, Beatrice Romanescu, managerul Federației Române de Tenis de Masă, la emisiunea ProSport LIVE, după victoria echipei România la Europeanul din Luxemburg.

Președintele Federației Române de Tenis de Masă, Cristinel Romanescu, a păstrat discursul în tot acest timp. „Nu, în perioada următoare, România nu-și propune așa ceva (n.r. – naturalizări), avem copii deosebiți, tehnicieni deosebiți, n-avem de ce să importăm valoare, valoarea o facem noi și știm să o facem, doar că ne mai trebuie câteva lucruri, gen finanțare, sprijin și un pic de infrastructură”, declara Cristinel Romanescu pe final de 2015.

20 de medalii de aur a adunat România la Campionatele Europene de tenis de masă

74 de medalii are România, în total, la CE: 20 de aur, 21 de argint, 33 de bronz, potrivit site-ului Federației Române de specialitate

Apoi, discursul se accentua.

„Noi nu vom naturaliza niciodată! Avem cele mai bune jucătoare și avem școli valoroase în toată România”,
Cristinel Romanescu, președintele FRTM, pentru ProSport

Țări precum Germania, Spania, Olanda sau Anglia oferă, de ani buni, doar pentru instalare, după ce fac toate actele de naturalizare, între 10.000 și 30.000 de euro.

China este ‘zona preferată de racolare’. În clasamentul mondial internațional, o singură reprezentantă a Europei sparge monopolul chinezo-japonezo-singaporezo-koreano-taiwanez din Top 15: ‘nemțoaica’ Han Ying. În Top 30 sunt șapte reprezentante ale Europei: trei fete pentru Germania – Han Ying, Shan Xiaona și Petrissa Solja (locul 28, la egalitate cu Samara), una pentru Olanda – Li Jie, una pentru Turcia – Hu Melek, una pentru Austria – Liu Jia și una pentru România – Eliza Samara – locul 28, dar peste germana Solja, conform criteriilor de departajare.

China ocupă primele patru poziții, șapte din Top 18. Japonia are și ea 7 fete în Top 20.

„Chinezii dispun de o arie de selecție extrem de largă și le este foarte ușor să cristalizeze vreo trei formule de aceeași valoare. Din această cauză, jucătoarele și băieții care simt că nu și-ar împlini niciodată visul de a evolua pentru națională optează să plece. Cum se naturalizează atât de rapid? În unele țări simplu: Ministerul Sporturilor tratează cu Ministerul de Externe! Și lucrurile sunt puse rapid la punct”

Cristinel ROMANESCU, președinte FRTM

  • Prin comparație, Federația Română de Baschet a dorit să naturalizeze doi americani pentru Eurobasket-ul organizat în această toamnă, la Cluj. Giordan Watson a fost primul nume intrat în discuție, încă din 2015. Americanul a primit cetățenia din partea Guvernului României, însă prea târziu, după ce România trimisese lista cu lotul final către FIBA (Federația Internațională de Baschet). Astfel, americanul a fost naturalizat… degeaba.

Viorel Filimon explica în 2013 fenomenul „implanturilor din China” care a devenit un sindrom al tenisului de masă European.

Han, de departe numărul unu în Germania, nu ar fi avut nicio șansă de a intra în Top în China – afirma reputatul antrenor. „În China, fiecare provincie are câte un Campionat Național. Câte provincii sunt în China din punct de vedere geografic, cam atâtea Campionate Europene sunt acolo! E greu de făcut o clasificare. Acum, dacă luăm în calcul clasamentul mondial, în care ea reprezentând Germania are posibiltatatea să joace niște turnee internaționale, apare între primele 40. Lucru care nu e elocvent! Pentru că nu toți jucătorii din China au acest drept. Normal, la fiecare competiție internațională, fiecare țară nu poate fi repezentată de mai mult de șase jucători. Vă dați seama că stând în China, n-avea niciodată șansa să intre într-un clasament mondial. Sunt multe alte tipe valoroase care nu-i dau această posibiltate. Înregistrându-se acum cinci ani pentru Germania, Han a jucat la diverse echipe de club, a făcut și antrenament în China și acum a jucat din postura de cetățean german„, explica  Filimon. Vorbea exact despre jucătoarea care abia trecuse pragul de 30 de ani, revenea la masă după ce devenise mamă, iar acum, la ediția din 2017 a Europenelor, a jucat finala împotriva României.

„Germanii au calculat, pentru că în ultimii patru ani noi i-am bătut mereu. Și-au dat seama că dacă nu vor schimba ceva n-au nicio șansă. Și au adus două chinezoaice să nu fim obișnuite cu ele. Joci de câteva de ori cu un adversar – afli amănunte tehnico-tactice, pentru că fiecare jucător și antrenorul își formează deja o carte de vizită a adversarului. Dacă știi să folosești toate punctele la maximum, dacă ai posibilitățile tehnice să schimbi tactica ori de câte ori e necesar și dacă are cine să-ți spună cum să câștigi, e bine. Dar dacă mergi după o idee fixă de-a ta, poate că vei pierde toată cariera”,
Viorel Filimon, antrenorul echipei României, într-un interviu ProSport

Tenisul de masă rămâne prizonierul aceleiași probleme. Cât de european este un Campionat European? Cât mai rezistă „insula României”, într-un ocean care aruncă numai priviri mijite spre ea?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie mamă”
Deea Maxer a dat vestea mult așteptată, la un an de relație cu Robert Drilea. „Menirea femeii e să fie…
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până joi seară
Toată ţara intră din această după-amiază sub alertă de vreme severă. Ploi torențiale, grindină, vijelii și ninsori la munte, până…
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj sfâşietor după moartea interlopului. Graţiela Corduneanu s-a prăbuşit emoţional
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
TREBUIE SĂ DEA mai mulți bani. Lovitură pentru cei care au mașini pe BENZINĂ
Cum a fost ucisă Mirela, de fapt! Chinul de nedescris la care a fost supusă
Cum a fost ucisă Mirela, de fapt! Chinul de nedescris la care a fost supusă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă