Simona Halep, copleșită de emoții la Wimbledon: „N-a fost ușor, știam asta!”. VIDEO | SPECIAL

  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep a fost copleșită de emoții la Wimbledon, în condițiile în care adversara Kirsten Flipkens a bifat ultimul meci al carierei.

Românca o știe bine pe Flipkens, iar cele două jucătoare au vorbit despre retragerea lui Kirsten și atunci când s-au întâlnit la Dubai.

Simona Halep a obținut o victorie muncită, scor 7-5, 6-4 cu Kirsten Flipkens (Belgia, 36 de ani), iar premiul pe care și l-a asigurat românca este impresionant: 139.200 de euro (145.000 de dolari).

Simona Halep, extrem de emoționată la Wimbledon: „N-a fost ușor!”

Simona Halep a avut doar cuvinte de laudă pentru Kirsten Flipkens și este sigură că jucătoarea din Belgia a luat decizia corectă atunci când a decis să spună adio tenisului.

„A fost foarte emoționant! Știam că o să fie ultimul turneu al ei. N-a fost ușor și am vorbit despre asta la Dubai. A fost emoționant și atunci. Mă bucur mult că am jucat în ultimul ei meci. Este o campioană. Am jucat de multe ori contra ei și este o persoană extraordinară. Ceea ce contează mult mai mult. Sunt convinsă că este decizia corectă. A trecut prin multe accidentări și o să-i fie bine. Mă bucur pentru tot ce a realizat”, a spus Simona Halep, care a câștigat Grand Slam-ul de la Wimbledon după victoria superbă cu Serena Williams.

„Simo” a depășit pragul celor 39 de milioane de dolari câștigate din tenis! Până la Wimbledon 2022, eleva lui Patrick Mouratoglou strânsese 38,97 de milioane de dolari din premiile la turnee, iar după calificarea în turul trei a ajuns la 39,11 milioane de dolari câștigate din tenis.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele