Sâmbătă și duminică, 19 și 20 octombrie, localitatea greacă Florina găzduiește o nouă etapă a Circuitului European de floretă pentru cadeți. Participă 50 de sportivi din nouă țări: Croația, Danemarca, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Italia, Olanda, România și Turcia. Țara noastră va fi reprezentată de: Benjamin Bodo (foto, 34), Victor Gheorghe (251), Silviu Roșu (269), Daniel Hergan (279), Cristian Cândescu (510), Alexandru Drăgan (528) și Daniel Onofrei (neclasificat). În paranteze sunt trecute locurile pe care sportivii le ocupă în acest moment în Circuitul European.
Daniel REMEȘ