CM de Scrimă de la Moscova | Echipa masculină de sabie a terminat concursul pe locul 6. Echipa feminină de spadă s-a calificat în "sferturi" şi va continua mâine

17 iul 2015 865 afişări Comentează şi tu Scrima
CM de Scrimă de la Moscova | Echipa masculină de sabie a terminat concursul pe locul 6. Echipa feminină de spadă  s-a calificat în "sferturi" şi va continua mâine FOTO: FRScrimă/ Marie-Lan Tay Pamart 5 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/26986/14604969/1/gasca.jpg

Echipa masculină de sabie a României, formată din Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu, Alin Badea şi Mădălin Bucur, a ocupat locul 6 la Campionatul Mondial de la Moscova. Eliminaţi în "sferturile" de finală ale competiţiei,  de către Italia, cu 45-32, tricolorii au tras pentru locurile 5-8. Întâi, România a învins Coreaa de Sud cu 45-39 şi s-a calificat în meciul pentru locurile 5-6, unde a fost însă învinsă de SUA, cu 45-38.  Titlul mondial şi-l va disputa Rusia şi Italia.

 

Pe de altă parte, echipa feminină de spadă şi-a făcut astăzi încălzirea, la Moscova. Simona Gherman, Simona Pop, Ana Maria Brânză şi Loredana Dinu s-au calificat în sferturile de finală ale probei, după ce au învins pe tabloul de 32, Turcia cu 45-15 şi pe taboul de 16, Elveţia, cu 45-19. Pentru un loc în semifinalele competiţiei, România se va duela cu Ungaria.  Concursul va continua însă sâmbătă, 18 iulie.

 

UPDATE 17:30 Echipa masculină de sabie a ocupat locul 6 la Campionatul Mondial, după ce a pierdut meciul pentru locurile 5-6, cu Statele Unite. Elevii lui Mihai Covaliu au fost învinşi de Statele Unite ale Americii cu 45-38.


UPDATE 16:20 Echipa masculină de sabie a învins Corea de Sud cu 45-39 şi va trage pentru locul 5, cu Statele Unite. Americanii au trecut de Ungaria cu 45-41. În semifinale, Rusia a învins Germania cu 45-32, în timp ce Italia a trecut de Franţa cu 45-39. Marea finală va fi între Rusia şi Italia.
 


UPDATE 15:05 Băieţii nu au încheiat concursul, ci vor trage cu echipa Coreei de Sud pe tabloul de 5-8, de la 15:20, ora României. În celălalt meci, Statele Unite ale Americii va întâlni Ungaria.


UPDATE 14:55 Astfel, în semifinalele vor avea loc meciurile, Germania cu Rusia şi Italia cu Franţa. Vă amintim că echipa masculină de sabie a fost eliminată în sferturile competiţiei de către Italia.


UPDATE 14:53 Iată rezultatele complete înregistrate în meciurile din sferturile de finală:


UPDATE 14:36 În releul 9, Badea va trage cu Montano, însă soarta întâlnirii este decisă. Italia se impune cu 45-32 şi se califică în semifinalele competiţiei.


UPDATE 14:32 Tibi Dolniceanu trage în releul 8 împotriva lui Curatoli. Ieşeanul dă repede două tuşe consecutive, însă nu se poate apropia la mai mult de 8 tuşe, 29-37 şi releul se închide la 29-40. În releul 9, Badea va trage cu Montano.


Dolniceanu îi cedează locul pe planşă lui Badea  FOTO: FRScrimă/ Marie-Lan Tay Pamart


UPDATE 14:26  Teodosiu trage pentru România în releul 7, cu Occhiuzzi. Italianul măreşte însă ecartul la 9 tuşe, întâi la 22-31 şi apoi la 24-33, ca să închidă duelul la 25-35.


UPDATE 14:14 Începe releul 5, pe planşă cu Teodosiu  care trage cu Montano.Iulian încearcă să reducă ecartul însă Montano păstrează distanţa, 21-25, moment în care revine Badea. Acesta va trage cu Luca Curatoli. Din păcate, acesta nu reuşeşte să se adune şi Italia se duce, pentru prima dată la 8 tuşe, 21-29. Urmează o tuşă simultană, 22-30 şi Badea iese de pe planşă.


UPDATE 14:05 În releul trei, Iulian Teodosiu trage cu Luca Curatoli. Acesta nu găseşte soluţii în faţa asaltului italianului şi pentru prima dată, România închide releu în dezavantaj, 11-15. Intră pe planşă medaliatul cu bronz la această ediţie a Mondialelor, Tibi Dolniceanu. Ieşeanul are de recuperat patru tuşe în faţa lui Ochhiuzzi. Ieşeanul are de recuperat patru tuşe în faţa lui Ochhiuzzi. Duelul este echilibrat şi Tibi reuşeşte cu greu să se apropie, 17-20.


UPDATE 13:55  În releul 1, Dolniceanu trage cu Montano şi duce repede România în avantaj, 5-2, după care îi predă ştafeta lui Alin Badea care îl are în faţă pe Diego Occhiuzzi. Mai experimentat, italianul reuşeşte trei tuşe consecutive şi aduce pentru prima dată Italia în avantaj, 5-6. Badea ţine însă aproape şi egalează, după care urmează o tuşă simultană, 7-7. Italianul preia încă o dată conducerea, însă Alin reuşeşte să înţepe bine, 10-8 pentru România.


Dolniceanu a adus România în avantaj încă din primul releu FOTO: FRScrimă/ Marie-Lan Tay Pamart


UPDATE 11:41 Echipa de sabie masculin va trage de la ora 13:45, pentru un loc în semifinalele probei, cu Italia.


UPDATE 11:35 Acesta este tabloul complet al meciurilor care vor avea loc în "sferturi" la spadă feminin, echipe:

 


UPDATE 11:20 Echipa feminină de spadă s-a calificat în sferturile de finală după ce a trecut de Elveţia cu 45-19. Pentru un loc în semifinalele competiţiei, România se va duela cu Ungaria.  Concursul va continua însă sâmbătă, 18 iulie.


UPDATE 10:15 Echipa feminină de spadă va întâlni Elveţia, care a trecut de Africa de Sud cu 45-23


UPDATE 10:00 Echipa feminină de spadă s-a calificat pe tabloul de 16, după ce a învins într-un meci de pe tabloul de 32, Turcia cu 45-15. Fetele se vor duela pentru un loc în "sferturi" cu învingătoarea dintre Elveţia şi Turcia.
 


Simona  Gherman, Simona Pop, Loredana Dinu şi Ana Maria Brânză trag pentru podiumul mondial FOTO: FRScrimă/ Marie-Lan Tay Pamart


Campionatul Mondial de scrimă programează astăzi primele finale în întrecerile pe echipă. România este reprezentată în proba de sabie masculin echipe, unde  Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu, Alin Badea şi Mădălin Bucur s-a calificat în sferturile de finală ale probei. În tururile preliminare, băieţii lui Mihai Covaliu au învins pe tabloul principal de 16, Belarus cu 45-34 şi pe tabloul principal de 32, Singapore, cu 45-26. România  va trage pentru un loc în semifinalele competiţiei, cu Italia, campioana europeană din 2014.

Pe de altă parte, tot vineri sunt programate şi primele tururi preliminarii în proba de spadă feminin echipe. Campioane europene en-titre, Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Loredana Dinu şi Simona Pop vor trage pe tabloul principal de 32, cu Turcia.

 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.