Un român a jucat cu o audienţă record pe Wembley, 84.068 de spectatori. "Este o şansă uriaşă să joci în faţa atâtor oameni". Este cea mai numeroasă prezenţă în tribune la un meci la nivel de echipe de club

29 mar 2015 2349 afişări Rugby
Un român a jucat cu o audienţă record pe Wembley, 84.068 de spectatori. "Este o şansă  uriaşă să joci în faţa atâtor oameni". Este cea mai numeroasă prezenţă în tribune la un meci la nivel de echipe de club

Internaţionalul Cătălin Fercu şi-a făcut încălzirea pentru meciul pe care naţionala de rugby a României îl va disputa în septembrie, la Cupa Mondială în "templul fotbalului", pe Wembley. "Stejarii" vor întâlni atunci Irlanda, însă cea mai rapidă "aripă" a României le poate spune, de pe acum colegilor, cum este să evoluezi pe legendara arenă.

Sâmbătă seara, în Aviva Premiership, echipa engleză Saracens, la care evoluează Fercu a jucat chiar pe Wembley, reuşind să stabilească şi un nou record de audienţă pentru un meci de rugby la nivel de echipe de club. La partida de pe Wembley, pe care Saracens a câştigat-o cu 42-12 în faţa celor de la Harlequins, au asistat nu mai puţin de 84.068 spectatori. Cu Cătălin Fercu, rezervă, încă nerefăcut după ce şi-a fracturat mâna stângă în meciul cu Spania, de la Cluj, Saracens au fost de neoprit în drumul spre victorie. Echipa românului a cucerit deja, săptămâna trecută, Cupa Anglo-Galeză (fosta Cupă a Angliei) şi joacă acum pentru a-şi adjudeca şi titlul. După 18 etape, Saracens ocupă locul 2 în Aviva Premiership Rugby, cu 57 de puncte, după Norhampton saints (67p) şi înaintea lui Leicester Tigers (55p), Exeter Chiefs (54p) şi Bath Rugby (51p).

Fercu (în vestă verde) îşi felicită colegii


"Toată lumea a auzit de Wembley. Este unul dintre cele mai cunoscute stadioane din lume. Sunt bucuros că fac parte din echipa care joacă aici. Este o şansă uriaşă să joci în faţa atâtor oameni, este o amintire incredibilă. Sunt recunoscător pentru şansa care mi s-a dat ca să vin şi să joc aici, în Anglia. La fiecare antrenament încerc să mă autodepăşesc şi să dau totul, pe teren, pentru echipă", a spus Fercu.   

 

În vârstă de 28 de ani, Fercu (1,83 metri şi 87 de kilograme) este poate, cel mai bun jucător de treisferturi pe care l-a avut România, în ultimul deceniu. El joacă din octombrie 2014 la Saracens, vicecampioana Angliei şi a Europei, reuşind să câştige cu echipa a doua a clubului trofeul Aviva A League (campionatul echipelor de rezervă) şi cu prima echipă, Cupa Anglo-Galeză, meci în care a fost remarcat de presa engleză pentru jocul reuşit.

  • Precedentul record de spectatori la un meci de rugby la nivel de cluburi data din 2009, când la semifinala Cupei Campionilor de pe Stadionul Croke Park din Dublin, între Leinster şi Munster, au asistat 82,208 spectatori.

 

"Stejarii", locul 4 cu 92.000 de spectatori la un meci
La nivel de echipe naţionale de rugby, recordul mondial de asistenţă a fost stabilit în 2000, când pe Stadionul Olimpic din Sydney au asistat 109.874 de spectatori la meciul Australia – Noua Zeelandă. Precedentul record data din 1999, pe acelaşi stadion, tot la un meci Australia - Noua Zeelandă, la care au asistat 107.042 spectatori. Pe locul 4 al ierarhiei prezenţei publicului în tribună se regăseşte un meci al naţionalei României. În 19 mai 1957, pe Stadionul "23 August" din Bucureşti, 92.000 de spectatori au venit  să vadă întâlnirea dintre România şi Franţa.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.