Poveste de viață în stilul smuls. „HaltEROUfilul” și cei 40 de  uriași din Gălbinași. „Domnule profesor, azi nu pot să vin la antrenament, am grijă de fratele meu mai mic” | GALERIE FOTO

Poveste de viață în stilul smuls. „HaltEROUfilul” și cei 40 de  uriași din Gălbinași. „Domnule profesor, azi nu pot să vin la antrenament, am grijă de fratele meu mai mic” | GALERIE FOTO
  • Publicat:

Având ca model propria experiență de viață, halterofilul Mihai Ivan (29 ani, medaliat în campionatele naționale din România și Marea Britanie) a demarat un program social prin care dorește, cu ajutorul sportului, să modeleze caracterele copiilor din mediul rural.

The Forge Academy a pornit de la povestea tânărului sportiv, una cu multe capitole, personaje care i-au schimbat drumul, întâmplări, șanse, giratorii ale destinului. O copilărie tulburată de dispariția prematură a mamei, o relație nocivă cu tatăl, un viitor care începuse să-i rânjească cu vipla periculoasă a anturajului. În acest tablou, sportul i-a deschis calea în viață. Fiarele. Într-o societate în care practicarea unui sport, indiferent de ramură, costă, Mihai a strâns o ceată de elevi dintr-un sat de la 30 de kilometri de București- Gălbinași, județul Călărași-, puști pe care i-a ancorat într-un program de pregătire la antrenament. Mihai se ocupă de tot ce au nevoie elevii din Gălbinași, „ei trebuie doar să vină”. După orele de curs de la Școala Gimnazială din Gălbinași, copiii sunt preluați cu un autocar, vin la București, iar fiecare antrenament se termină cu o masă improvizată din cutii și mingi medicinale. “Navetiști”, de trei ori pe săptămână, în drumul lor spre a deveni oameni mari. Sau, poate, chiar sportivi de performanță.

Tatăl lui Mihai Ivan

Halterofilul Mihai Ivan a crescut printre greutăți. Și tot greutățile l-au salvat. Le-a ridicat, le-a depășit, s-a ridicat. La 10 ani și-a pierdut mama. Această dramă trăită la vârsta puberului i-a dereglat echilibrul, i-a zdruncinat rutina copilăriei: “Cu tata nu m-am înțeles de niciun fel, el avea unele probleme de sănătate, unele boli psihice, chiar și cu alcoolul. Orice reușită a mea devenea meritul lui, orice eșec era, exclusiv, din cauza mea. Acest lucru m-a frustrat extrem. La școală treceam clasa datorită surorii mele, ea avea rezultate foarte bune, iar profesorii, știind situația noastră de acasă, mă treceau și pe mine de milă. Am sesizat foarte bine posibilitatea de a fi lepră. Și am speculat-o! Veneam de acasă cu un pachet foarte rău de valori, mă aflam într-o zonă foarte proastă. Devenisem foarte violent.

Îmi aduc aminte că, în clasa a VIII-a, m-am bătut cu profesorul de sport. Nu suportam ca cineva să mă înjure de mamă, iar el a făcut-o. Nu a contat, am sărit la bătaie și ne-am tăvălit. O apucasem pe niște căi greșite. Sora mea, care după moartea mamei, pot să-i spun că i-a luat locul, gătea, avea grijă de mucosul de mine, mi-a spus că, dacă nu mă apucam de sport, ajungeam…deținut. Cred și eu acest lucru”.

  • Mihai Ivan a practicat, timp de zece ani, halterele de performanță în România și Marea Britanie, de opt ani profesează ca antrenor de haltere, fitness și CrossFit.

Fiarele au fost destinul meu

Și în acest vertij total necontrolabil la vârsta în care camarazii își rupeau coatele la „Frunza”, cocoașa la „Lapte gors”, teneșii în vreo „miuță” și își topeau energia la „V-ați ascunselea”, repectiv „Țară, țară vrem ostași”, Mihai a început să „se joace” cu fiarele: Am ajuns la sport din dorința de a-i trage clapa tatălui meu. Fratele lui a făcut sport. Și, într-o zi, l-am sunat pe unchiul meu. M-a luat de mână și m-a dus la haltere, la clubul Olimpia București. La 14 ani eram într-o sală foarte prost dotată, nu imi spunea nimeni ce să fac, trageam și eu de o ganteră. Antrenorul de la haltere m-a văzut și m-a întrebat dacă nu vreau să fac în mod organizat. Fiare acolo, fiare aici, ce am de pierdut? Și atunci am avut o oportunitate. Mi-au spus că dacă iau prima medalie, o să-mi ofere cazare. Nu am mai ratat niciun antrenament! Și erau 11 pe săptămână. Așa vedeam portița mea de a scăpa de acasă. Și, destul de repede, pe la 15 ani, am luat un bronz la un campionat de cadeți. Cazarea însemna un pat într-o cameră cu mai mulți sportivi. Nu conta, ideea era să plec de acasă.

Mi-am facut un ghiozdănel și nu am mai trecut pe acasă un an de zile. Mai târziu a apărut și o masă. Aveam sentimentul că e munca mea, nu îmi mai putea spune nimeni că nu sunt meritele mele, chestia asta mi-a oferit o încredere de speriat. De atunci au mai venit medalii. Nu am fost niciodată un sportiv excepțional, însă devenisem om. Prin sport am descoperit că nu trebuie să depinzi de nimeni, că poți să-ți direcționezi energia pozitivă, negativă, în direcția potrivită. Fiarele au fost destinul meu, mereu am fost atras de fiare. Interesant e că bunicul meu a fost fierar”.

  • Înotătorul Eduard Mailat, gimnasta Mădălina Cucu și project managerul Laura Stoia sunt colegii care-l sprijină pe Mihai Ivan în proiectul social The Forge Academy

„Când ne dădea un trening de la club parcă-l prindeam pe Dumnezeu de un picior”

Evadat din mediul „de acasă”, fiarele l-au cucerit pe Mihai. Pudra de magneziu i s-a impregnat adânc în linia vieții, bătăturile i-au devenit confidente. Mușchii erau mereu încordați, mintea, însă, încă necoaptă. Și Mihai și-a descoperit, la vârsta pozei pentru buletin, „tatăl”. Profesorul Adrian Ionescu. În sfatul lui și-a sprijinit speranțele, apoi l-a purtat drept exemplu. Aveam 14 ani și nu am luat capacitatea la Limba Română. Cu o noapte înainte de examen, eu dădeam declarații la Poliție, iar la examen am adormit pe foaia de examen. Am scris prima parte, am scris a doua parte, apoi am ațipit cu fruntea pe lucrare. Antrenorul meu de la club, la a doua sesiune a examenului – eu eram prăjit cu sportul și nu prea mă mai interesa de școală-, mi-a spus că nu o să mai intru în sală dacă nu mă duc să dau examenul. Și de gura lui, de frică, de dragul de a intra în sală, m-am dus.  Nu învățasem, însă acum eram odihnit. Și de data asta nu am mai adormit. Am luat!

Antrenorul care m-a crescut pe mine lucra cu niște copii amărâți, cu un ciorap rupt, cu un tricou cârpit, când ne dădea un trening de la club parcă-l prindeam pe Dumnezeu de un picior. Am făcut o grămadă de revelioane în trening. Eu aveam 50 de kilograme și treningul era  măsura L. Ți-e mare? Lasă că o să crești în el! Acum câțiva ani, unul dintre colegii mei de generație s-a căsătorit. Ne-am strâns la nuntă, antrenorul nostru a fost naș și, când ne-a văzut pe toți îmbrăcați la costum, fiecare cu o fată de mână, noi ăia care am crescut în trening, a început să plângă. Genul ăsta de emoție vreau să-l am și eu. Bucata asta de sentiment o vreau și eu cu acești copii. Să știu că au trecut și prin mâna mea, că în formarea lor e și aportul meu (n.r. arată un vârf de deget), că au ajuns ceva, undeva, oameni, sportivi”.

  • 43 de copii, cu vârsta între 12 și 14 ani, fac parte din proiectul The Forge Academy. 3 luni și jumătate (4 decembrie 2019- 11 martie 2020, puștii au fost implicați în etapele 1 și 2 ale proiectului. Etapa 3 a fost suspendată din cauza restricțiilor legate de pandemia de Covid- 19

A muncit în Anglia: „Îmi mergea bine în Marea Britanie, câștigam 35 de lire pe oră”

După ce a petrecut o perioadă de câțiva ani în Anglia, unde a ajuns să câștige medalii și bani frumoși, Mihai a fost nevoit să se întoarcă în țară. O nouă fentă a destinului. Tatăl său avea grave probleme de sănătate și strânsese datorii. A lucrat în sala de fitness de la Dinamo, apoi instructor de crossfit. În prezent este asociat în propria afacere, o sală de crossfit, însă timbrul antreprenorului nu-i hrănește pe deplin stima de sine. M-am îndrăgostit de o fată care era plecată în Anglia. Și am mers după ea. La început am lucrat în toate domeniile. Încărcător- descărcător la hipermarket, munceam ziua să pot să-mi plătesc sala de haltere. Eram încă junior și am ieșit campion național de seniori. Pentru englezi arătam ca din poveste. Acolo, acest sport, era cum e la noi cricketul, astfel că eu, cu picioarele cât China, păream exotic într-o sală în care toată lumea ridica bara goală. Și mi-au făcut propunerea să-i ajut, așa am ajuns un fel de antrenor neoficial, apoi mi-a mers din ce în ce mai bine, câștigam chiar și 35 de lire pe oră.  M-am întors în țară din cauză că tata avea probleme, datorii, într-un moment în care îmi mergea bine în Marea Britanie, câștigam 35 de lire pe oră.

M-am întors în țară, m-am angajat la sala de fitness de la Dinamo, apoi s-a deschis prima sală de crossFit din țară și aveau nevoie de un om din haltere. Era pentru prima oară când ce știam eu să fac, un sport de nișă, era apreciat la mine în țară. Am lucrat și am vrut să aduc doi copii în schemă, unul dintre ei făcea înot, iar altul kickboxing, am zis să-i aduc la sală și să-i pregătesc separat. Au venit în sală și absolut toată comunitatea de la sală a vrut să-i ajute. Un tricou, o pereche de încălțări, orice, toată comunitatea are strânsă în spatele lor. Când am sesizat chestia asta mi-am dat seama că  sunt foarte mulți oameni care vor să ajute și foarte mulți copii care au nevoie de această mână întinsă. M-am gândit la mine, ăla de la 14 ani, acum când orice sport costă. Și am început demersurile pentru a-i căuta pe copii. Când am intrat în clasa în care erau strânși toți copiii… m-am blocat. Ne așteptau toți cu niște ochi mari, curioși, în fața lor, pur și simplu, nu am știut ce să mai spun. Și acum ce fac? Uitasem tot ce vreau să spun, aveam atâtea să le povestesc. La început au fost 43, apoi, după vreo trei luni de program, au rămas 20. La început veneau de două ori pe săptămână, când au rămas mai puțini, de trei ori pe săptămână. Au fost multe momente emoționante în această perioadă. M-a impresionat o fată, 12 ani, care avea o poveste de viață ca a mea. Felul în care vorbea, mă vedeam pe mine. Mi-a spus că a înjurat-o o colegă de mamă și că a păruit-o pe aia. Ăla eram eu la vârsta ei. La ora 13 termină școala, la 13 și jumătate vine autocarul și-i ia, o oră și jumătate de antrenament, apoi făceam masa din niște cutii puse pe mingii medicinale, improvizăm o față de masă și mâncăm în mijlocul sălii. Socializăm, discutăm, ne cunoaștem. La început nu știau ce înseamnă autoritate, a trebuit să ne impunem, însă într-o lună s-a schimbat totul, comunicam altfel, ne ajută să punem masa, s-au schimbat. Prin acest program ne-am dorit să-i scoatem din mediul celor patru pereți din sat, să înțeleagă că nu e despre a fi cel mai bun, frumos, puternic din sat, că există oportunități, că sunt valoroși, că au și alte orizonturi. Primul criteriu și singurul este prezența. Noi îți oferim totul, tu doar să vii. Și au fost copii care mi-au spus că vor să vină, însă părinții sunt plecați la muncă, iar ei trebuie să aibă grijă de frățiorul mai mic, de bunici.

Dacă nu ar fi venit criza legată de Coronavirus, unii dintre ei ar fi fost legitimați la un club, la o secție de haltere, pe alții i-am fi direcționat spre alte sporturi, în funcție de calități, iar la partea cu să-i facem oameni, am fi fost mult mai departe.

Acum e greu, copiii ne dau mesaje, ne întreabă când încep și ei, urmăresc pagina de Facebook și, la orice anunț despre sală, ei comentează, bucuroși, spunând că sunt nerăbdători să reînceapă. Vrem să reluam proiectul din toamnă, ei să revină la școală, să putem să-i luăm după ore, însă trebuie să rezolvăm cu transportul, este cel mai costisitor, iar acum, în această situație în care ne aflăm, chiar și sponsorizările suferă. Însă nu ne lăsăm. Nu s-a inventat o greutate să nu o putem ridica…

  • Mihai Ivan a publicat și o carte: „Weightlifting for Beginners”, lucrare despre experiența și cunoștințele acumulate în hatere, semnată alături de britanicul Dan Kent.
  • CE este CrossFit? O combinație complexă de antrenament, cu elemente din gimnastică, haltere și aerobic, un sport solicitant și, în același timp, eficient. O ședință de CrossFit poate dura până la o oră, totul în funcție de condiția fizică a practicantului.

Tatăl lui Mihai urmează un tratament asistat într-un loc specializat, profesorul își continuă activitatea la clubul Olimpia și colaborează cu Federația Română de Haltere, pe ulița din Gălbinași, cu telefoanele în mână, puștii așteaptă să revină la antrenament și-l bombardează pe Mihai cu apeluri și mesaje. Mihai este zilnic printre fiare, în sala de antrenament, iar în timpul liber, împreună cu echipa sa, caută soluții pentru ca, din toamnă, când “uriașii din Gălbinași” vor reveni la școală, să le poată asigura transportul la București.

 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
Mirel Dragomir, declaraţii halucinante: 'Nu îmi pare rău că sunt aici'
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa tatălui fetei
A venit decizia în procesul de custodie a fiicei Ronei Hartner! Cu cine va sta Rita! Acuzaţii teribile la adresa…
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Devine obligatoriu în România. Anunț la Guvern chiar azi, 29 martie: Voi scrie în lege ca să fie clar
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup