Polo - arhiva aprilie 2009

  • “Zgărieturi gen “Bruce Lee” şi arcada spartă!” “Zgărieturi gen “Bruce Lee” şi arcada spartă!”
    30 apr 2009   Polo

    Căpitanul campionei CSM Oradea, Cosmin Baidoc (30 de ani), a reprezentat una dintre principalele arme ale bihorenilor în acest sezon. “Liantul” echipei de malul Crişului a vorbit pentru ProSport despre modul în care echipa sa a luat laurii pentru al treilea sezon consecutiv. - Cosmin, felicitări pentru al treilea titlu! O performanţă izbutită pe fondul unor greutăţi financiare… Cum aţi reuşit?

  • Gordan, erou încă un an Gordan, erou încă un an
    27 apr 2009   Polo

    Deși ieri, la Bucureşti, CSM Oradea a cedat cu Steaua (3-5), bihorenii aveau titlul în buzunar încă de sâmbătă. Tehnicianul Cornel Gordan a deschis astfel şampania pentru a treia oară consecutiv. Felicitări... A fost greu? Am avut un sezon foarte bun, am schimbat şapte jucători, am promovat mulţi jucători, am jucat bine în cupele europene, am câştigat campionatul. A fost un an foarte greu, Steaua şi Dinamo s-au întărit considerabil, dar noi am fost mai omogeni la capitolul pregătire fizică. Steaua şi Dinamo au jucători mai experimentaţi, dar noi am stat excelent...

  • FOTO Kadar: "Sunt foarte fericit! A fost un campionat foarte greu!" FOTO Kadar: "Sunt foarte fericit! A fost un campionat foarte greu!"
    26 apr 2009   Polo

    Fundaşul celor de la CSM Oradea şi al echipei naţionale, Kalman Kadar, a vorbit în exclusivitate cu ProSport imediat după ce echipa sa a fost încununată campioană a României pentru al treilea an consecutiv. Orădeanul a s-a declarat încântat de succesul obţinut, mai ales că a fost un sezon extraordinar de greu. Felicitări pentru titlu Kalman! Cum a fost sezonul acesta, cum te simţi să fii din nou campion? Mulţumesc! A fost un sezon foarte echilibrat, mă bucur că am reuşit să câştigăm. A fost un campionat foarte dificil, Steaua şi Dinamo s-au întărit serios....

  • Oradea, al treilea titlu consecutiv Oradea, al treilea titlu consecutiv
    26 apr 2009   Polo

    Azi, la Floreasca, s-a încheiat Superliga Naţională ediţia 2008-2009, CSM Oradea culegând laurii pentru al treilea an consecutiv. Fără doar şi poate, principalul artizan al victoriei bihorenilor este antrenorul Cornel Gordan, cel care a reuşit să construiască de la an la an o echipă din ce în ce mai competitivă, în pofida schimbărilor din lot. Vicecampioană a devenit Steaua Stirom, care pe ultima lungime i-a suflat locul marei rivale, Dinamo. REZULTATELE DE LA BUCUREŞTI (ultimul turneu)

  • Oradea, matematic campioană! Oradea, matematic campioană!
    25 apr 2009   Polo

    Formaţia CSM Oradea a câştigat al treilea titlu consecutiv de campioană a României la polo, după ce a învins, sâmbătă, în bazinul Floreasca din Capitală, echipa Rapid Bucureşti, cu scorul de 15-5, (4-0, 3-2, 2-1, 6-2). Înaintea ultimului meci din acest sezon, pe care-l va disputa duminică, de la ora 14.45, în faţa formaţiei Steaua, CSM Oradea, antrenată de Cornel Gordan, ocupă locul întâi în clasament, cu 73 de puncte, cu trei mai mult decât echipa situată pe locul secund, Steaua, pregătită de fostul selecţioner, Vlad Hagiu.

  • Polo, ultimul turneu din play-off
    24 apr 2009   Polo

    Ultimul turneu din play-off. Bucureşti, Bazinul Floreasca. Ieri: Steaua – Rapid 9-7. Dinamo - CSM Oradea 11-6 Azi: Rapid - CSM Oradea (13:45, TVR 3), Dinamo – Steaua (14:15, TVR 2). Mâine: Rapid – Dinamo (13:15, TVR 3), CSM Oradea – Steaua (14:45, TVR 2).

  • Şampanie pentru Oradea Şampanie pentru Oradea
    24 apr 2009   Polo

    Bazinul Floreasca din Capitală găzduieşte de azi şi până duminică ultimul turneu al play-off-ului Superligii ediţia 2008-2009. O competiţie la capătul căreia CSM Oradea va deveni, în proporţie de 99%, campioana României pentru al treilea an consecutiv! Întrucât elevii lui Cornel Gordan au nevoie de doar două puncte pentrui a-şi asigura şi matematic laurii. Iar dacă Steaua şi Dinamo le pot ţine piept bihorenilor, din disputa cu gruparea Rapid, echipă care nu a acumulat niciun punct în play-off, bihorenii nu au cum să scape succesul decisiv.

  • România, în grupă cu Italia la CM
    17 apr 2009   Polo

    România (Bușilă, foto) va evolua în Grupa D la CM de la Roma (19.07 - 1.08), împotriva Italiei, Macedoniei şi SUA. Celelalte serii: A - Africa de Sud, Canada, Germania şi Ungaria; B - Muntenegru, Croaţia, China şi Brazilia; C - Kazahstan, Serbia, Australia şi Spania.

  • România va juca la CM cu Macedonia, Italia şi SUA România va juca la CM cu Macedonia, Italia şi SUA
    17 apr 2009   Polo

    Echipa naţională de polo a României va evolua în grupa D, la Campionatul Mondial din Italia, împotriva reprezentantelor Italiei, Macedoniei şi Statelor Unite ale Americii, conform tragerii la sorţi de vineri. "Grupa nu e rea, dar să nu uităm că e un Campionat Mondial. De exemplu, pe Italia, Macedonia sau SUA le-am mai învins, dar la un Campionat Mondial lucrurile vor sta altfel. Toate echipele sunt motivate", a declarat, pentru MEDIAFAX, preşedintele FR Polo, Anatolie Grinţescu.

  • Ciao, Italia! Ciao, Italia!
    16 apr 2009   Polo

    România face valuri în lume, după 12-10 (3-2, 4-3, 4-2, 1-3) cu Italia, în meciul al treilea din cadrul grupei a doua a preliminariilor Ligii Mondiale. Tricolorii şi-au spălat ieri păcatele pentru nereuşitele din trecutul recent (2-10 cu Squadra azzurra, 7-13 cu Muntenegru), cu o apă tonică, dătătoare de moral în plin proces de reconstrucţie. Succesul nu numai că îi menţine la suprafaţă în Liga Mondială, o remiză cu Muntenegru promovându-i în faza finală, dar îi şi impulsionează pentru CM de la Roma. O competiţie în care Kovacs Istvan se va axa probabil tot...

  • VICTORIE DE SENZAŢIE: România – Italia 12-10! VICTORIE DE SENZAŢIE: România – Italia 12-10!
    15 apr 2009   Polo

    Naţionala României a renăscut în poloul mondial! Tricolorii au făcut azi, la Oradea, primul meci mare după victoria în faţa Serbiei, de la Europenele de la Malaga, din vara trecută. Edi Andrei şi colegii lui au scufundat puternica echipă a Italiei, scor 12-10 (3-2, 4-3, 4-2, 1-3), în grupa a doua a preliminariilor Ligii Mondiale, reeditând astfel succesul de la CE 2006 de la Belgrad, 10-9 cu Squadra Azzura în sferturi. Băieţii lui Istvan Kovacs au fost superiori la mai toate capitolele.

  • România - Italia, azi, la Oradea România - Italia, azi, la Oradea
    14 apr 2009   Polo

    Echipa naţională a României (foto, Edi Andrei) va întâlni Italia în cadrul preliminariilor Ligii Mondiale. Meciul va avea loc astăzi, de la ora 18:15 (Live TVR 2), în bazinul olimpic din Oradea. România ocupă ultima poziţie în grupa 2, cu două înfrângeri din două partide.

  • România - Italia, miercuri la Oradea România - Italia, miercuri la Oradea
    14 apr 2009   Polo

    Echipa naţională de polo a României va juca la Oradea, în Bazinul Olimpic, al treilea meci din cadrul Grupei 2 a preliminariilor Ligii Mondiale de Polo, contra Italiei. La dispoziţia antrenorului Kovacs s-au prezentat şi cei patru stranieri, Cosmin Radu, Ramiro Georgescu, Andrei Iosep şi Gheorghe Dunca. Meciul cu peninsularii nu are decât o miză de orgoliu şi palmares. După două partide, România se află pe locul 3, cu două înfrângeri din două partide. Meciul va fi transmis de TVR 2, de la ora 18.15.

  • Oradea are nevoie de doar două puncte pentru titlu! Oradea are nevoie de doar două puncte pentru titlu!
    9 apr 2009   Polo

    Federaţia română de specialitate a dat publicităţii programul ultimului turneu al play-offul Superligii ediţia 2008-2009. CSM Oradea mai are nevoie de doar două puncte pentru a triumfa pentru al treilea an consecutive în competiţia internă. Partidele vor fi transmise de TVR 3.

  • “A fost o miză mare în meciul cu Steaua” “A fost o miză mare în meciul cu Steaua”
    6 apr 2009   Polo

    Unul dintre principalii artizani ai triumfului echipei CSM Oradea în această ediţie a fost Nicolae Diaconu, jucător revenit în campionatul intern în debutul acestui sezon, după ani buni în care a evoluat în Franţa. Conform www.spbh.ro, Nicu laudă şcoala de polo bihoreană, explică că meciul cu Steaua ar fi putut fi tranşat mai devreme şi vorbeşte despre greutăţile financiare de la echipă, orădenii fiind într-un impas finanaciar după retragerea principalului sponsor Leonardo.

  • Orădenii, aproape campioni la polo
    5 apr 2009   Polo

    Oradea (71 p) e foarte aproape de cel de-al treilea titlu consecutiv, după ce în urma celui de-al cincilea turneu al play-off-ului s-a distanţat de Steaua (67 p) la patru lungimi. CSM mai are nevoie de două puncte în ultimul turneu. Ieri: CSM – Steaua 9-8, Dinamo - Rapid 13-7.

  • Oradea e campioană! Oradea e campioană!
    5 apr 2009   Polo

    Pentru al treilea sezon consecutiv, CSM Oradea ia laurii în Superliga, demonstrând că n-are rivală în România. Iar maniera în care s-a impus şi în acest an e de-a dreptul magnifică! Elevii lui Cornel Gordan şi-au asigurat teoretic titlul cu un turneu înaintea finalului Superligii, graţie atât victoriei de azi contra Stelei, cât şi datorită jocului rezulatelor din timpul competitţiei de la Oradea (Dinamo a trecut de Steaua). Mai mult, Gordan i-a pierdut în acest sezon pe doi dintre principalii artizani ai succeselor din trecut, Ramiro Georgescu şi Gheorghe Dunca, iar...

  • Dinamo a răpus Steaua
    4 apr 2009   Polo

    În runda a doua a turneului al cincilea din playoff, la Oradea, Dinamo a trecut de Steaua, 6-4, iar CSM de Rapid, 19-7. Azi au loc meciurile: Dinamo – Rapid (12:00) şi CSM Steaua (13:35).

  • Oradea a zdrobit pe Dinamo! Oradea a zdrobit pe Dinamo!
    3 apr 2009   Polo

    În prima zi a turneului al cincilea din playofful Superligii, la Oradea, CSM a surclasat pe Dinamo, cu un neverosimil 13-4, după ce la pauza mare elevii lui Cornel Gordan conduceau cu 7-0! Astfel, bihorenii au mai trecut de un hop care s-a dovedit facil, trupa din Ştefan cel Mare oferind doar o replică palidă şi ieşind practic din lupta pentru titlu. Pentru CSM au marcat Kadar 3, Monostori 3, Zentai 2, Diaconu 2, Tarnoveţchi, Baidoc, A. Creţu, respectiv Edi Andrei 2, Micic şi Georgescu.

  • CSM şi Steaua, umăr la umăr! CSM şi Steaua, umăr la umăr!
    3 apr 2009   Polo

    Azi debutează în Bazinul Olimpic din Oradea al cincilea turneu al playoffului Superligii, o competiţie la capătul căreia s-ar putea prefigure deja campioana, deşi CSM şi Steaua înoată umăr la umăr. După ce săptămâna trecută meciurile au fost caracterizate nu numai prin polo de calitatel, ci şi prin nervi întinşi la maximum, oraşul de pe malul Crişului va găzdui de azi poate cel mai spectaculos turneu „Ar fi bine să câştigăm totul la Oradea, pentru că cine ştie ce ne mai aşteaptă la Bucureşti, în ultimul turneu final”, au declarat pentru “Bihoreanul”...

CLASAMENT Liga 1 Betano
Poz M Gol Pct
vezi tot clasamentul »
1 CFR Cluj 19 32-12 40
2 FCSB 18 35-21 34
3 Viitorul 18 25-19 33
4 U Craiova 18 32-15 32
5 Gaz Metan 19 23-24 28
6 Sepsi OSK 18 23-18 27
Etapa 19, 2018-2019
vezi detalii etapă »
FT Poli Iaşi 1 - 0 Dunărea Călăraşi
08.12 FT FC Hermannstadt 1 - 1 Dinamo
08.12 FT CFR Cluj 2 - 2 Gaz Metan
09.12 FT Astra 3 - 1 Concordia
09.12 20:00 FCSB ? - ? Viitorul
10.12 17:30 Sepsi OSK ? - ? FC Botoşani
10.12 20:00 U Craiova ? - ? FC Voluntari
Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.