"Poate că abia acum începe totul". Andru Nenciu scrie despre prima medalie a României la Rio, aurul spadasinelor

12 aug 2016 8759 afişări JO 2016
"Poate că abia acum începe totul". Andru Nenciu scrie despre prima medalie a României la Rio, aurul spadasinelor

Poate că aşa trebuia să înceapă totul. Cu România campioană olimpică. Ana Maria Popescu, Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu au învins China, medaliata cu aur de la Londra, o forţă în scrima mondială, şi au adus prima medalie pentru delegaţia tricoloră la Rio de Janeiro.

Poate că scrima, un sport al intuiţiei şi al inteligenţei - un şah pe planşă - nu generează audienţe ca fotbalul, tenisul sau baschetul şi nu aduce sponsori din toate sectoarele şi nici spectatori cu miile în ţară. Dar România deţine un palmares uriaş în scrimă şi doar de două ori în istorie nu a luat medalie, după Război, la Jocurile Olimpice.

Poate că eşecul de la individual sau sincopa de acum patru ani de la echipe le-a ciobit încrederea elevelor lui Podeanu, dar cele patru şi-au găsit motivaţia şi puterea de a îngenunchea spadasine celebre.

Poate că fetele n-au buzunarele grele de bani, aşa cum ar trebui să aibă patru campioane într-o ţară civilizată, cu nişte şefi care nu le dau la gioale talentelor din sport, o ţară care pretinde că-şi preţuieşte aşii. Dar din premiile adunate în timp, ele au reuşit doar să-şi cumpere un apartament sau să-şi ridice o casă pentru o viaţă armonioasă. În familie. Iar liniştea generată de casă le-a făcut mereu să meargă mai departe.

Poate că aşa trebuia să curgă totul. Cu victorie în semifinale, în faţa Rusiei. Chiar echipa preşedintelui forului mondial, Alisher Usmanov, cel mai bogat om din Rusia, conform Forbes, pe 58 în lume în topul greilor de pe mapamond. Şi cu încă una în faţa...

Poate că n-avem... - de fapt sigur n-avem - 100.000 de scrimeri legitimaţi cât deţine China în prezent. Dar cei 2.000 de români care şi-au pus iscălitura pe cartonul stanţat cu FRS îşi adună în fiecare asalt toată puterea lor de concentrare şi ştiinţa acumulată în mii de ore în care şi-au făcut sită adversarii. Şi n-a mai contat că au auzit din când în când pârâitul propriilor glezne sau au simţit un burghiu în şina spinării.

Poate că Pavel Popescu, Dragoş Gherman, Adrian Pop şi Bogdan Dinu ar fi vrut ca vacanţele să le fie vacanţe, fără grabă şi uitat la acele ceasornicului. Serile prelungite la o masă sau la un şpriţ să intre chiar şi în minutul de aur! Dar au fost mereu atenţi la programul de antrenament al celor pe care le iubesc.

Poate că domnul Podeanu i-ar fi spus pe sub mustaţă, la o pipă, într-un balansoar din Craiova, o poveste de capă şi spadă nepoţelului său, dar şi-a scos din şifonier treningul cu România şi a acceptat să-i crească din nou pulsul. Prin foc şi sabie.

Poate că n-avem tot felul de săli sofisticate, OZN-uri construite după soare sau mijloace ultramoderne de refacere precum China, Italia sau Franţa. Dar Complexul de la Forban în care au stat Ermurache, Netolitzchi, Berbece, Lisac, Lăcătuş, Duckadam, Laura Badea sau Roxana Scarlat le-a primit mereu cu o îmbrăţişare ca de urs.

Poate că nu toţi înţelegem loviturile la manşetă, tempoul fals, fleşa, parada sau riposta, dar sigur cele patru fete ne-au stârnit curtiozitatea şi ne-au făcut să vedem dincolo de masca indiferenţei prin care privim anumite discipline.

Poate că doamna Pascu nu a mai schiţat un zâmbet din acea noapte blestemată, de la acea tragedie, dar Ana, Simona, Simona şi Loredana, prin efortul lor Colectiv, au determinat-o să vadă viaţa puţin altfel. Iar performanţa lor l-ar fi făcut şi pe Alex Pascu, fiul Anei Pascu şi liderul trupei Goodbye to Gravity, să aplaude. Pentru că iubea scrima şi tot ce construia mama lui.

Şi poate că sportul românesc nu moare! Pentru că mai există şi insule de prosperitate! Iar scrima rămâne una dintre ele. Şi poate că altele ar fi fost rezultatele până acum, dacă toţi îmbuibaţii din politică ar fi iubit sportul sau dacă toţi şefii sportului s-ar fi implicat activ şi n-ar fi atârnat doar ca ciucurii la draperii atunci când campionii ţineau discursuri la Otopeni.

Şi totuşi, Ana, Simona, Simona şi Loredana tocmai le-au dat şi ne-au dat o lecţie. Şi o altă perspectivă asupra a ceea ce înseamnă rezistenţa dincolo de firesc, stăpânire de sine, calm, abordare a situaţiilor limită şi gestionare a momentelor tensionate. Şi au devenit modele pentru toţi colegii lor de la Rio.

Să înceapă Jocurile Olimpice!

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.