Canada merge la Soci cu o națională de hochei care adună 152 de milioane de dolari. Cine vor fi vedetele JO 2014

Redactor:
Marius Hutu
Canada merge la Soci cu o națională de hochei care adună 152 de milioane de dolari. Cine vor fi vedetele JO 2014
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, care vor debuta pe 7 februarie, se vor desfășura fără cel mai important vector de imagine, schioarea Lindsey Vonn. Sportiva din Statele Unite a revenit la sfârșitul anului trecut pe pârtii după o absență din cauza unei rupturi de ligamente, însă pe cât de lungă a fost așteptarea (10 luni), pe atât de scurtă a fost bucuria. Problemele medicale ale americancei au recidivat, astfel că ea a fost nevoită să spună pas pentru deplasarea în Rusia.


În absența celei mai importante vedete, sporturile de iarnă își caută acum alți poli de interes pentru Soci, care să capteze atenția publicului. Chiar dacă nu beneficiază de prezența unor sportivi precum Usain Bolt sau Michael Phelps, Jocurile Olimpice de iarnă aduc în prim-plan câteva „mașini” de făcut bani. Shaun White (snowboard), poreclit și „Animalul”, oferă în ultimii ani reprezentații pe sute de mii de euro la fiecare eveniment la care este invitat. În total, americanul ajunge să strângă într-un sezon și 10 milioane de dolari din concursuri și contracte de publicitate. Cam la același nivel a ajuns și campioana olimpică en-titre la patinaj artistic, Kim-Yu Na. Jocurile Olimpice de la Soci câștigă însă mult în popularitate prin prezența hocheiștilor de milioane de dolari din NHL. Toate vedetele din campionatul nord-american vor fi prezente în Rusia, astfel că este de așteptat ca hocheiul să facă, probabil, cele mai bune audiențe.

Echipa Canadei deplasează la aceste întreceri o echipă de 25 de hocheiști care câștigă împreună 152.256.000 de dolari într-un sezon. Starul este Sidney Crosby, jucătorul lui Pittsburgh Pinguins, care are un salariu de 12 milioane de dolari. Probabil că el ar fi putut să încaseze un contract și mai mare, numai că în NHL s-a impus o limită: niciun profesionist nu poate să câștige mai mult de 12,86 milioane de dolari. Pe lângă Crosby și ceilalți 24 de coechipieri încasează salarii mari.

Niciun canadian care va juca la Soci nu are un venit mai mic de 3,725 milioane de dolari. Media în echipă trece de șase milioane de dolari. Alte două selecționate care vor participa la JO sunt peste granița celor 100 de milioane. Statele Unite, cu doi hocheiști de câte 12 milioane de dolari – Zach Parise și Ryan Suter (ambii de la Minnesota Wild), se situează pe locul secund în acest top ieșit din comun, cu 126.965.000 milioane de dolari, în timp ce Rusia este pe trei cu 100.400.000 de dolari. De remarcat este faptul că selecționata țării gazdă are în lot numai 16 jucători din NHL, alți nouă provenind din KHL, cea mai puternică ligă din Europa în care se oferă, de asemenea, contracte de milioane de dolari. Spre exemplu, Ilya Kovalchuk (SKA St. Petersburg) are un salariu anual de 10,3 milioane de dolari. Din lotul Rusiei pentru Soci nu lipsește nici Alexander Ovechkin (Washington Capitals), cu un contract de 9 milioane de dolari pe sezon. Cu astfel de cifre, Jocurile Olimpice de la Soci are deja repere.

Delegația României pentru JO de la Soci (7-23 februarie)

Bob
Nicolae Istrate
Florin Crăciun
Paul Neagu
Paul Muntean
Dănuț Moldovan
Bogdan Otavă
Adela Constantin
Andreea Grecu

Schi alpin
Alexandru Barbu
Valeriu Achiriloaie
Ania Cail
Schi fond
Sara Timea
Paul Pepene
Daniel Pripici

Biatlon
Eva Tofalvi (foto)
Cornel Puchianu

Sărituri cu schiurile
Iulian Pîtea

Patinaj artistic
Zoltan Kelemen

Skeleton
Dorin Velicu
Marinela Mazilu

Sanie
Valentin Crețu
Radu Șovăială
Alexandru Teodorescu
Raluca Strămăturaru

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen