Un diamant pentru o medalie!** Roxana Cocoș și-a pierdut diamantul de pe dinte cu o săptămână înainte de JO

Bucureșteanca va primi un autoturism Renault Megane (20.000 de euro), dar…
Pentru stelista de 23 de ani nu halterofilele sunt principalele adversare, ci…

Prima fată medaliată olimpic din istoria halterelor românești avea doar șapte ani când a bătut la ușa sălii din Calea Plevnei. Și-a pironit privirea pe discurile apăsătoare și și-a promis că într-o zi va ridica tricolorul cât mai sus. Glasul blând-poruncitor al antrenorului Fitzi Balaș i-a așezat în podul palmelor mai întâi tradiționala coadă de mătură. Apoi o bară de 15 kg și încă o farfurie de 10 kg! Luată sub aripa ocrotitoare a actualului tehnician, Nicolae Nițu, ea a început să lege recorduri, să jongleze cu câte opt tone deasupra capului și să dea frâu liber visurilor. Așa s-a scris începutul Roxanei Cocoș (23 de ani, Steaua) pe podiumul de haltere. Acum, fetița care se strecura printre pachetele de mușchi din Calea Plevnei e medaliată cu argint la JO, la categoria 69 de kilograme.

Roxana, ai stat în ultimele 365 de zile doar cinci acasă și restul în cantonament. Cât merită și cât nu?
Acum merită, dar, dacă nu luam o medalie, aș fi fost dezamăgită. Și numai pentru mine, ci și pentru antrenorul meu, care stă departe de familie și de cei doi copii. Eu nu sunt căsătorită, dar lui îi este foarte greu. Oricum, trebuie să mă gândesc că altceva nu am de făcut și că merită pentru un concurs atât de mare cum e Olimpiada. N-ai de unde să știi dacă peste patru ani vei mai fi în stare să faci ceva, se pot întampla multe până atunci.

Ai realizat acum, la 20 de ore de la câștigarea argintului, dimensiunea rezultatului?
Nici nu am putut să dorm astă-noapte, am vorbit la telefon cu prietenul meu. El nu a venit aici, pentru că nu vreau să fie lângă mine la concursuri. Concursul e concurs și apoi prietenul! Încă sunt cu capul în nori, n-am mâncat decât un sandwich după cântar și unul de dimineață. Azi (n.r. – ieri), m-am plimbat puțin cu antrenorul meu prin mall.

Ai marcat calificarea la Jocurile Olimpice de acum patru ani punâdu-ți un diamant pe dinte. Acum ce vei face?
Mi l-am pus înainte de Beijing și înainte cu o săptămână de a veni aici mi-a căzut. M-a ținut patru ani și parcă a fost ca un semn. Nici nu mi-am dat seama că mi-a căzut, m-am uitat când m-am spălat pe dinți. Poate mi-a căzut, poate l-am înghițit, cert e că mai în glumă, mai în serios, am pierdut un diamant și am câștigat o medalie de argint.

„Puțini bani față de alte țări”

Cum te-ai simțit fizic înainte și după concurs?
Înainte de concurs m-am simțit foarte bine, iar după competiție parcă trecusem doar printr-un antrenament. Nu simțeam absolut nicio durere, iar starea fizică și emoțională de după concurs m-au făcut să cred că voi mai practica mult timp de acum înainte acest sport.

Subliniai după câștigarea argintului că medalia îți va schimba viața. La ce te refereai?
Viața mi se va schimba în bine, pot și eu să iau niște bani, dar, față de cum își recompensează alte țări medaliații, nu este o primă atât de mare. Aaa, mai este și mașina. E o mașină tocmai bună pentru mine și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat. Încă nu am carnet, dar probabil că voi face școala în curând. Ar fi trebuit să devin campioană mondială de vreo trei ori pentru a aduna o sumă identică. Acum aș vrea să devin și campioană europeană, pentru a avea o rentă viageră cât mai mare.

„Halterofilele nu se pupă la final”

Deja ajungem cu discuția într‑un punct viitor al carierei tale. Cum va arată o zi perfectă pentru tine, departe de sala de antrenament?
Cum arată și acum ziua ideală. Să fiu liniștită când nu am antrenament, să stau în pat, să ascult muzică. Așa mă relaxez eu. Am fost foarte stresată cu Jocurile Olimpice, vedeam că a mai rămas o lună, două săptămâni, zece zile. Și nu mi-a mers bine deloc cu zece zile înainte. Ridicam doar 110 kg la smuls în antrenament, dar m-am concentrat la maximum în concurs și mi-a ieșit OK, la 113 kg. Eu în concurs mă mobilizez mult mai bine, îmi place să lupt, să ma bat cu fetele.

Apropo, ai prietene printre adversare, comunicați?
Când sunt cu ele, vorbesc, dar nu suntem genul de sportive care să ne pupăm la final. Asta nu înseamnă că aș avea vreo treabă cu ele. Oricum, adversarul meu principal e bara, nu am treabă cu fetele.

Ești o tipă neînfricată?
Nu mi-e frică de nimic, decât de Dumnezeu. Eu sunt o tipă fericită, iar ideea că sunt vicecampioană olimpică îmi sporește senzația de bine. Mi-am dorit mult, am muncit foarte mult și sunt cea mai fericită că i-am bucurat pe români și pentru că am devenit prima româncă medaliată la Jocurile Olimpice la haltere.

O ultimă curiozitate. De obicei te machiezi înaintea concursurilor. A fost cazul și aici?
Și acum m-am machiat, pentru că mă simt eu mult mai bine, mai aranjată, să nu apar pe podium așa, oricum. Și nu e vorba de camerele de luat vederi sau de televiziune. Așa mă simt eu bine! Nu sunt înnebunită să apar la televizor, să se scrie despre mine în presă, pentru că știu care e realitatea. Sunt reflectate performanțele noastre o săptămână-două și apoi se termină tot. Eu îmi văd de treaba mea, fotbalul merge în continuare, și tot așa… Lumea nu știe mai nimic despre sport, în general, în România, ci numai despre fotbal. Și prin mine aș vrea să afle mai mult despre acest sport greu, dar frumos.

O fată simplă, sociabilă și optimistă, pentru care nu există cuvântul eșec. Așa sunt eu
Roxana Cocoș, medaliată cu argint

Până la aproximativ 75.000 de euro ajung premiile pe care le poate încasa Roxana Cocoș după medalia de argint obținută la Londra. În plus, va primi și un Renault Megane