Trei tinere handbaliste de la Corona Brașov au „marcat” la sculptură în lemn, de Paște. Sorina Tîrcă: „Mi-ar plăcea foarte mult să joc în Ungaria. Îmi place enorm cum joacă GyÅ‘r”

Redactor:
Marius Hutu
Trei tinere handbaliste de la Corona Brașov au
  • Publicat:
  • Actualizat:

Trei tinere handbaliste românce care bat la porțile echipei naționale și-au testat, zilele acestea, mâinile puternice pe un teren mai puțin obișnuit pentru ele, sculptura. Sorina Tîrcă, Cristina Crețu și Daciana Hosu, colege la Corona Brașov și în loturile de tineret ale României, au participat la un atelier dedicat obiceiurilor românești de Paște, în care și-au „făcut mâna” la crestat cruci tradiționale.

Fetele au ascultat cu atenție „instrucțiunile” organizatorilor Festivalului „Gloria Domini”, de sub Tâmpa, apoi și-au făcut încălzirea. Ajutate de o rindea specială, ele au imprimat lemnului simboluri tradiționale românești. Deși experiența a fost una inedită, tripleta care promite să ia cu asalt lotul mare al Coronei și naționala antrenată de Ambros Martin și-a arătat clasa.  

„Chiar dacă, prima dată când am pus mâna pe acel cuțit, mi s-a părut foarte greu, cum am început să sculptez, a fost mai ușor. Sunt foarte fericită că am avut ocazia să pot să învăț așa ceva. Noi, handbalistele, avem putere și suntem îndemânatice la astfel de lucruri. Este foarte important să ne păstrăm tradițiile și, măcar în perioada Sărbătorilor, să ne aducem aminte de români, de România, și de istoria noastră”, a spus Cristina Crețu, extremă la echipa 100% românească din Brașov.

Portarul Daciana Hosu speră ca locul unde a avut loc atelierul – Casa Junilor, un simbol al rezistenței românilor din Brașov – să fie o inspirație în viitorul sezon: „Vrem să apărăm și noi istoria și viitorul Brașovului. Sperăm să avem un aport în această echipă, să arătăm și noi de ce suntem în stare. Îmi doresc să fie mult mai bine decât în sezonul acesta, și să prindem podiumul.”  

Sorina Tîrcă visează la naționala de senioare

Prezentă și ea la eveniment, vedeta naționalei de tineret Sorina Tîrcă a mărturisit că se gândește la naționala de senioare, dar și că visează să evolueze în Ungaria. „Sunt la început, și îmi doresc ca primii pași în handbalul mare să îi fac în țara mea, deoarece îmi este mai ușor să mă adaptez. Dar, dacă va veni vreodată ocazia să joc și în străinătate, nu voi spune nu. Mi-ar plăcea foarte mult să joc în Ungaria. Îmi place enorm cum joacă GyÅ‘r.”  

Tîrcă speră ca, prin evoluțiile sale, să-i atragă atenția selecționerului Martin Ambros, dar rămâne cu picioarele pe pământ: „Sper să ajung cât mai repede la naționala de senioare, dar încă trebuie să cresc în valoare. Mai am multe de învățat. Selecționerul face o treabă foarte bună, mai ales că el lucrează și la GyÅ‘r, unde are rezultate deosebite.”  

Succesul handbalistelor de la Corona pare garantat, mai ales că gazdele le-au apreciat prestația. „Fetele au fost o bucurie pentru noi. Deși vin dintr-o altă zonă, aparent neinteresată de aceste lucruri, au învățat, le-a plăcut și s-au descurcat superb”, a spus Victoria Țăroi, președintele Asociației Culturale Artessentia.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Vreme ANORMALĂ în weekend! Ce se întâmplă în TOATĂ România!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen