Ţi se face pielea de găină doar când te uiţi pe lista de jucătoare! Oltchim 2010 se reuneşte în formulă aproape completă la meciul de retragere al Ramonei Farcău. ”Este datoria noastră ca aceste nume uriaşe să joace în faţa unei săli pline”

3 aug 2017 4344 afişări Handbal
Ţi se face pielea de găină doar când te uiţi pe lista de jucătoare! Oltchim 2010 se reuneşte în formulă aproape completă la meciul de retragere al Ramonei Farcău. ”Este datoria noastră ca aceste nume uriaşe să joace în faţa unei săli pline”
GALERIE (2 de imagini) VEZI GALERIA

Oltchim 2010, finalistă a Ligii Campionilor în anul respectiv, şi HCM Rm. Vâlcea se întâlnesc sâmbătă (ora 19:00, TVR), în Sala Sporturilor Traian, într-un meci care marchează retragerea din cariera de jucătoare a Ramonei Farcău.

Vâlcea se pregăteşte de un meci de gală organizat de Ramona Farcău, fosta internaţională chemându-le alături de ea pe toate fostele colege din urmă cu şapte ani, când Oltchim a ajuns până în finala Ligii Campionilor. Atunci, Oltchim a pierdut cele două manşe ale ultimului act cu Viborg, 21-28 în deplasare şi 31-32 la Bucureşti.

Actual conducător al HCM Rm.Vâlcea, Petre Berbecaru rememorează cu plăcere clipele frumoase din 2010, când era vicepreşedinte al Oltchimului: ”Evenimentul de sâmbătă este unul deosebit pentru handbalul vâlcean, Oltchim 2010 a constituit momentul în care Vâlcea a început să îşi pună amprenta pe handbalul feminin european la nivel de cluburi. Am avut atunci o echipă senzaţională, dar am dat în finală peste Viborg, cu jucătoare precum Bojana Popovic, Grit Jurack, Cristina Vărzaru sau Katrine Lunde. Viborg era o echipă completă, cu buget de 10 ori mai mare ca al nostru şi cu care nu ne puteam bate la acel moment, poate că nici nu ne venise rândul. Când am făcut o echipă extraordinară, în 2013, am avut ghinionul că ne-a scos Gyor în semifinalele Ligii, cu un gol marcat de maghiare cu 40 de secunde înainte de final, în returul din Ungaria”

Oltchim 2010 se confunda la vremea respectivă şi cu echipa naţională, care la sfârşitul anului avea să câştige medalia de bronz la Campionatul European. ”Era o echipă în proporţie de 95% românească, aveam două straniere care nu erau determinante, pe Pidpalova şi Shymkute. Am fost echipa cu cea mai lungă perioadă de participare în cupele europene, din 84 până s-a desfiinţat, an de an Oltchim a fost prezentă în Europa şi a impus respect. Mă bucur foarte mult pentru iniţiativa pe care a avut-o Ramona, este o recunoaştere pentru oraşul Râmnicu Vâlcea, bun cunoscător de handbal şi transformat în capitala handbalului românesc. Este greu pentru un oraş micuţ să domine handbalul feminin, îi doresc acest lucru echipei CSM Bucureşti, are toate atuuurile, este în Capitală, are buget mult mai mare decât al Oltchimului, a adunat jucătoare foarte bune, mai rămâne să facă tradiţie”, a spus preşedintele HCM Rm.Vâlcea, Petre Berbecaru.

Tehnicianul Aurelian Roşca, fost secund în 2010 la Oltchim, aşteaptă cu nerăbdare gala de sâmbătă: ”Este o mare plăcere să mă văd cu aceste jucătoare, alături de care am trăit clipe deosebite în cariera mea”. Maria Gavrilă, Actuala jucătoare a HCM-ului, a avut-o ca idol în copilărie pe Adina Meiroşu, iar acum aşteaptă să joace sâmbătă contra ei.”Idolul meu când eram mică a fost Adina Meiroşu, abia aştept să joc la această gală, să simt cum este să joci contra  unor jucătoare de excepţie”, a susţinut Maria Gavrilă.

Liga Suporterilor Vâlceni: ”După patru ani, strigăm din nou Hai Oltchim!”

Membrii Ligii Suporterilor Vâlceni au dat publicităţii un comunicat prin care cheamă suporterii handbalului să asiste sâmbătă, în Sala Traian, la meciul de gală dintre Oltchim 2010 şi HCM.

”Au trecut 4 ani! După această perioadă, Liga Suporterilor Vâlceni se întoarce acasă! Suporterii Oltchimului se întorc acasă! Acest lucru se datorează unei mari campioane, Ramona Farcău! Ea este cea care aduce sâmbătă, 5 august, în bătrâna noastră casă, unele dintre cele mai importante jucătoare care au trecut prin curtea clubului nostru drag! Ţi se face pielea de găină doar când te uiţi pe lista de jucătoare care vor lua parte la acest eveniment! Cristina Neagu, Steluţa Luca, Valentina Ardean sau Luminiţa Huţupan sunt doar câteva nume care vor încânta asistenţa! Noi, LSV, facem apel la toţi iubitorii de handbal din Vâlcea să umple sala! Este datoria noastră ca aceste nume uriaşe să joace în fata unei săli pline! Pentru că Ramona a avut încredere să organizeze acest meci la noi acasă! Este rândul nostru, vâlceni, să demonstrăm că a meritat efortul de a se organiza acest meci! După 4 ani, strigăm din nou HAI OLTCHIM! Cu dor şi multa patimă! Încă se mai găsesc bilete la Sala Sporturilor vineri şi sâmbătă!”, este comunicatul dat publicităţii de LSV.

În deschiderea evenimentului este programat un meci de junioare între Chimia şi Energetic, iar în pauza evenimentului organizatorii vor pregăti o tombolă cu premii.

Biletele pentru acest eveniment se mai găsesc încă online pe www.myticket.ro, iar vineri şi sâmbătă, începând cu ora 15.30, la Sala Sporturilor Traian.

Ştiaţi că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.