România – Portugalia, preliminarii Euro 2020. Paulo Pereira ne mai dă șanse de calificare. Motivele pentru care selecționerul lusitanilor a plecat de la CSM București

Autor: Marius Hutu Publicat: 11 Jun. 2019, 10:59 Actualizat: 11 Jun. 2019, 11:00 Handbal
România – Portugalia, preliminarii Euro 2020. Paulo Pereira ne mai dă șanse de calificare. Motivele pentru care selecționerul lusitanilor a plecat de la CSM București

Naționala masculină de handbal va întâlni joi, de ora 18:00 (Sala Dinamo), naționala Portugaliei, condusă de Paulo Pereira, antrenorul care s-a aflat până de curând pe banca tehnică a echipei CSM București. Tehnicianul lusitan, cunoaște, așadar, foarte bine handbalul românesc, având în vedere că a sosit în România încă din aprilie 2018. De altfel, Pereira a profitat de acest lucru la partida tur, câștigată de Portugalia cu 21-13, în cadrul preliminariilor pentru calificarea la Euro 2020.

Selecționerul lusitanilor a acceptat să vorbească pentru ProSport despre meciul cu România, dar și despre experiența „CSM București”. Paulo Pereira este primul antrenor care a preferat să plece de la clubul bucureștean în ultimii ani, deși mai avea un an de contract. Până acum, regula „plecărilor” de la CSMB a fost alta, antrenori au fost dați afară sau s-au aflat la final de contract.

 „Acesta va fi cu siguranță un joc foarte dificil pentru Portugalia, având în vedere că România ne poate pune în dificultate. Suntem aproape de calificare, dar România și Lituania încă mai au șansele lor. Acest lucru va face ca toate echipele să fie angajate până la sfârșit în lupta pentru calificare”, ne-a declarat Paulo Pereira. Antrenorul lusitan și-a condus echipa în Grupa 6 de calificare spre o victorie istorică, 33-27 cu Franța, care îi oferă azi 99% șanse de calificare la Euro. Situația în grupă este azi cu Franța și Portugalia – câte 6 puncte, urmate de România și Lituania – câte 2 puncte.

Citește aici: Ce lot a convocat Juan Manuel Montoya pentru partidele cu Portugalia și Franța din această săptămână

Paulo Pereira va avea în față jucători alături de care a câștigat Cupa Challenge în urmă cu câteva săptămâni, precum Mănescu și Rotaru. „Pentru mine, CSM a fost o altă experiență care se alătură celor pe care le-am avut în afara țării mele, în Spania (CB Cangas, masculin), Angola (echipa națională feminină și 1º de Agosto), Tunisia (echipa națională feminină și Esperance Tunis, masculin). A fost o experiență bună să lucrez la CSM unde nu totul a mers bine, dar per total a fost satisfăcător, în principal datorită îmbunătățirii performanțelor unor sportivi, în special a celor mai tineri”, ne-a relatat antrenorul.

Paulo Pereira a susținut apoi că a decis să plece de la CSM București din motive personale, dar că s-a simțit bine în capitala României: „Am decis să plec de la CSM, pentru a avea mai mult timp dedicat echipei naționale a Portugaliei. În același timp, alți factori m-au determinat să fac iau această decizie, este vorba despre probleme personale. Trebuie să mulțumesc însă doamnei Gabriela Szabo (n.r. directorul general al clubului) pentru modul în care m-a tratat. M-am simțit foarte bine în București. Oamenii m-au tratat foarte frumos, iar pentru mine nu a fost o decizie ușoară”.

Vorbind despre rezultatele avute la CSMB, antrenorul portuglez a concluzionat: „Având în vedere că până în acest an clubul a obținut doar un titlu (Cupa României), a fost interesant să câștigăm Cupa Challenge. În Cupa României am fost eliminați de Dinamo în sala lor după aruncări de departajare. Iar în campionat am jucat pentru locurile 3-4. Am fost forțați să jucăm cu juniorii în primul meci al finalei mici pentru a ne asigura victoria în Cupa Challenge. Poate că putem obține locul al treilea dacă am fi jucat cu toată echipa”.

  • „România este o țară cu multă istorie în handbal, dar trebuie să se restructureze pentru a se reîntoarce în prezent la marile competiții internaționale, la imaginea din trecut, unde a fost de referință pentru întreaga lume”, Paulo Pereira, selecționer Portugalia
  • În acest moment mă ocup în exclusivitate de naționala Portugaliei, dar întotdeauna este deschisă posibilitatea de a lucra și cu un club”, Paulo Pereira

Selecționerul Portugaliei a exclus pentru moment posibilitatea de a lucra la un alt club din România, dar pe viitor a lăsat să se înțeleagă că orice este posibil. Chiar și un contract cu o echipă feminină: „În acest moment nu este posibil să ajung la un alt club din România, deși acest lucru se poate întâmpla în viitor. Îmi place să văd și handbalul feminin din România. Aici sunt sportive foarte bune și jocuri de un nivel excelent”, a încheiat Paulo Pereira.

 

Autor: Marius Hutu Publicat: 11 Jun. 2019, 10:59 Actualizat: 11 Jun. 2019, 11:00 Handbal
Pe aceeași temă
TOP 30 - Vedete din România care au rămas în sânii goi la mare
TOP 30 - Vedete din România care au rămas în sânii goi la mare
Un român a obţinut 722 de milioane de dolari printr-o schemă internaţională de tip Caritas. Investitorii, numiţi „idioţi“
Un român a obţinut 722 de milioane de dolari printr-o schemă internaţională de tip Caritas. Investitorii, numiţi „idioţi“
Medicament pe bază de proteine, care INHIBĂ capacitatea de infectare a COVID-19, dezvoltat în Ungaria
Medicament pe bază de proteine, care INHIBĂ capacitatea de infectare a COVID-19, dezvoltat în Ungaria
VIDEO | Bad Boy Haaland! :) Pustiul minune de la Borussia Dortmund, SCOS CU FORTA dintr-un club de noapte: cum isi petrece vacanta norvegianul
VIDEO | Bad Boy Haaland! :) Pustiul minune de la Borussia Dortmund, SCOS CU FORTA dintr-un club de noapte: cum isi petrece ...
Ironia sorţii. Un bebeluş s-a născut cu steriletul mamei în mână. Fotografiile virale
Ironia sorţii. Un bebeluş s-a născut cu steriletul mamei în mână. Fotografiile virale
TOP 20 - Vedete din România prinse dezbrăcate sub duș, la mare
TOP 20 - Vedete din România prinse dezbrăcate sub duș, la mare
Contraofensiva „Vulcanul Furiei” din Libia: înfrângere catastrofală pentru sistemul de apărare aeriană rus Panţîr S1
Contraofensiva „Vulcanul Furiei” din Libia: înfrângere catastrofală pentru sistemul de apărare aeriană rus Panţîr S1
Cele mai mari pensii militare din România. Cine încasează peste 7.000 de euro pe lună
Cele mai mari pensii militare din România. Cine încasează peste 7.000 de euro pe lună
Această tânără este considerată o ZEIŢĂ a sexului. Cum a reuşit să-şi înnebunească partenerii
Această tânără este considerată o ZEIŢĂ a sexului. Cum a reuşit să-şi înnebunească partenerii
Cât costă școala de șoferi în 2020. Prețurile în funcție de categorie
Cât costă școala de șoferi în 2020. Prețurile în funcție de categorie
Raed Arafat a făcut cel mai CUMPLIT anunț: Situația nu este sub control
Raed Arafat a făcut cel mai CUMPLIT anunț: Situația nu este sub control
Cum își umilește Gigi Becali angajații. Le dă o avere ca să-și bată joc de ei
Cum își umilește Gigi Becali angajații. Le dă o avere ca să-și bată joc de ei
O veste bună: Investiţie MASIVĂ în sudul României în mijlocul crizei. Anunţul pe care îl aştepta toată lumea
O veste bună: Investiţie MASIVĂ în sudul României în mijlocul crizei. Anunţul pe care îl aştepta toată lumea
Cum arată Madonna topless, la 61 de ani
Cum arată Madonna topless, la 61 de ani
Momentul incredibil în care un polițist o PIPĂIE pe o șoferiță. Gestul care a provocat SCANDALUL - VIDEO
Momentul incredibil în care un polițist o PIPĂIE pe o șoferiță. Gestul care a provocat SCANDALUL - VIDEO
Fetița ei de 6 ani pescuia și a agățat ceva. Mama și fiica au încremenit când au scos „captura”
Fetița ei de 6 ani pescuia și a agățat ceva. Mama și fiica au încremenit când au scos „captura”
FOCAR de COVID-19 la DGASPC Dolj: „Avem şi copii de 1 an, 3 ani. Nu ne explicăm, nu există identificată o cauză sau sursa de unde să se fi îmbolnăvit”
FOCAR de COVID-19 la DGASPC Dolj: „Avem şi copii de 1 an, 3 ani. Nu ne explicăm, nu există identificată o cauză sau ...
Furtuna-n paradis! Alexia Eram și Mario Fresh sunt PA! A ținut să spună la toți
Furtuna-n paradis! Alexia Eram și Mario Fresh sunt PA! A ținut să spună la toți
Se întoarce în televiziune!? Vedeta cu cei mai mari sâni din România a impus condiții clare
Se întoarce în televiziune!? Vedeta cu cei mai mari sâni din România a impus condiții clare
Totul a ieșit la iveală! Care a fost motivul real al despărțirii dintre Lidia Buble și Răzvan Simion. Ce își dorea cântăreața de la prezentator: "Lidia suferea..."
Totul a ieșit la iveală! Care a fost motivul real al despărțirii dintre Lidia Buble și Răzvan Simion. Ce își dorea ...
Ţara din UE care INTERZICE accesul persoanelor din România, după ce numărul de cazuri a explodat la noi în ţară
Ţara din UE care INTERZICE accesul persoanelor din România, după ce numărul de cazuri a explodat la noi în ţară
Ce complicații poate aduce infectarea cu Coronavirus. Delirul și psihoza se numără printre acestea
Ce complicații poate aduce infectarea cu Coronavirus. Delirul și psihoza se numără printre acestea
Ce afaceri are sotul Alinei Bica! 3 firme cu profit, dar fară angajati
Ce afaceri are sotul Alinei Bica! 3 firme cu profit, dar fară angajati
Johnny Depp a divorţat de Amber Heard după ce a găsit fecale în patul său
Johnny Depp a divorţat de Amber Heard după ce a găsit fecale în patul său
Mașinile lui PABLO ESCOBAR sunt expuse la Medellin. E INCREDIBIL unde ascundea COCAINA
Mașinile lui PABLO ESCOBAR sunt expuse la Medellin. E INCREDIBIL unde ascundea COCAINA
ANUNȚ SINISTRU al lui Nelu Tătaru pentru românii care merg în concediu la mare! Vama Veche, Mamaia și Constanța, focare de COVID-19?!
ANUNȚ SINISTRU al lui Nelu Tătaru pentru românii care merg în concediu la mare! Vama Veche, Mamaia și Constanța, focare ...
FOTO. Oana Roman, la piscină. Se vede cât de mult a slăbit!
FOTO. Oana Roman, la piscină. Se vede cât de mult a slăbit!