Pierdere grea pentru Germania la Mondialul de handbal masculin. Staff-ul, nevoit să facă imediat o schimbare. Audiență de milioane de telespectatori la „finala” Germania – Franța

Redactor:
Marius Hutu
Pierdere grea pentru Germania la Mondialul de handbal masculin. Staff-ul, nevoit să facă imediat o schimbare. Audiență de milioane de telespectatori la „finala
  • Publicat:
  • Actualizat:

Germania s-a calificat în grupele principale ale Campionatul Mondial de handbal masculin, după 25-25 cu Franța în cadrul Grupei A, dar a suferit și o pierdere importantă. Steffen Weinhold, jucătorul de la THW Kiel, s-a accidentat și nu mai poate continua competiția.

Antrenorul Christian Prokop s-a văzut astfel nevoit să apeleze deja la un alt handbalist, este vorba despre Kai Hafner (Hannover). El va debuta mâine în partida cu Serbia, care nu mai are nicio importanță. Foarte probabil, Germania va avansa cu trei puncte din patru posibile în Main Round.

Altfel, Campionatul Mondial de handbal atrage tot mai mulți telespectatori. Partida Germania – Franța (25-25) a fost urmărită de 8,53 milioane de oameni la ZDF, cu o cotă de piață de 25,8%, conform cifrelor publicate de presa germană.

Până la acest meci, cel mai urmărit eveniment la TV a fost Germania – Brazilia (34-21), desfășurată cu o zi mai devreme, cu 7,92 de milioane de spectatori. În 2019, Mondialul se poate urmări la „liber” în Germania, după ce ultimele două ediții au fost în sistem Pay-per-view.

Finala Campionatului European din 2016, câștigată de Germania a fost urmărită de 12,98 milioane de telespectatori, cota de piață fiind de 42%. Finala Cupei Mondiale din 2007 a marcat însă recordul de audiență la TV în Germania, adică 16.17 milioane, a informat handball-world.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…