Măgura Cisnădie a dus o campanie „agresivă” de achiziții. Calificată în cupele europene pentru al doilea an consecutiv, trupa lui Alexandru Weber a perfectat deja nouă transferuri

Autor: Marius Hutu Publicat: 22 May. 2019, 14:02 Actualizat: 22 May. 2019, 14:07 Handbal
Măgura Cisnădie a dus o campanie „agresivă” de achiziții. Calificată în cupele europene pentru al doilea an consecutiv, trupa lui Alexandru Weber a perfectat deja nouă transferuri

Măgura Cisnădie a terminat pe locul 4 sezonul 2018-2019 al Ligii Naționale de handbal feminin, astfel că s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în cupele europene. Echipa antrenată de Alexandru Weber a efectuat nu mai puțin de nouă transferuri pentru următorul sezon, iar ambițiile rămân la fel de mari pentru micuța localitate sibiană, precum au fost și în ultimii 2 ani.

Măgura Cisnădie a devenit o echipă de prim-plan în Liga Națională și își dorește să rămână la un nivel ridicat și în anii ce vor veni. „Am reușit să ne menținem sus în sezonul recent încheiat. Am ajuns în premieră în grupele Cupei EHF, am jucat Final Four în Cupa României și ne-am clasat pe locul 4, la un punct de podium, în condițiile în care am avut probleme de lot în acest sezon. A fost un sezon greu, pe care l-am dus în 8-9 jucătoare pe trei fronturi”, ne-a declarat Alexandru Weber, antrenorul sub comanda căruia Măgura Cisnădie a și promovat din liga secundă.

Pentru un lot mult mai bine acoperit pe posturi pentru sezonul următor, Măgura a efectuat deja nouă transferuri. Câteva jucătoare sunt interesante. Alexandru Weber a avut mână liberă la achiziții, astfel că a adus jucătoare pentru aproape fiecare post în parte.

Astfel, la linia de 9 metri, Cisnădie a transferat nu mai puțin de patru jucătoare. Prin prisma palmaresului, Adriana Țăcălie- Crăciun (Fleury) pare a fi cea mai importantă. Pentru postul de inter dreapta-centru a fost transferată Tamara Smbatian (Kozalin), o jucătoare din Ucraina de 24 de ani, care a urcat mult în evoluții în campionatul Poloniei. De altfel, ea a și cucerit medalia de bronz în acest sezon. Pentru inter stânga a mai fost achiziționată Anastacio Jaqueline (Maccabi), jucătoare cu 39 de selecții în naționala Braziliei. Ea a mai trecut în carieră pe la Bietigheim și Dinamo Volgograd. „Careul” a fost completat cu Valentina Panici, „argintul viu” al echipei HC Zalău în ultimele 2-3 sezoane.

Pe postul de pivot a fost adusă Cristina Nan, campioană cu CSM București mai mulți ani. Jucătoarea vine de la Gloria Buzău, unde a crescut mult în evoluții în ultima perioadă. Tot de la Gloria vin și două extreme, este vorba despre surorile, Mădălina și Diana Predoi. În extrema dreaptă a mai fost adusă Dijana Ujkic de la Buducnost! Lista achizițiilor o mai cuprinde pe Andreea Stângă (HC Zalău), o handbalistă care a evoluat și inter și pivot la fosta echipă. Ea intră și în criteriile U21 impuse de FR de Handbal pentru următorul sezon.

„Lista achizițiilor încă nu s-a închis, foarte posbil mai aducem 1-2 jucătoare”, ne-a relatat Alexandru Weber, care a prezentat apoi și obiectivele pentru următorul sezon: „Ne propunem să ne menținem în zona locurilor 1-4 în Liga Națională și să ne calificăm din nou în grupele Cupei EHF. Avem toate condițiile necesare la Cisnădie pentru a face performanță, primarul Gheorghe Huja și Consiliul Local sunt alături de noi și ne susțin. Noi nu am avut niciodată probleme financiare”.

 

Autor: Marius Hutu Publicat: 22 May. 2019, 14:02 Actualizat: 22 May. 2019, 14:07 Handbal
Pe aceeași temă
Veste tristă pentru Andra Măruță. Fratele vedetei de la Pro TV, diagnosticat cu o boală cruntă
Veste tristă pentru Andra Măruță. Fratele vedetei de la Pro TV, diagnosticat cu o boală cruntă
Strigător la cer: Ce a povestit un suporter norvegian despre deplasarea sa în România
Strigător la cer: Ce a povestit un suporter norvegian despre deplasarea sa în România
27 de lucruri pe care mecanicii auto nu vor să le ştii. Cum te fac de bani şi la ce să fii atent
27 de lucruri pe care mecanicii auto nu vor să le ştii. Cum te fac de bani şi la ce să fii atent
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
TRAGERILE SPECIALE LOTO ALE TOAMNEI. Rezultate la LOTO, duminică 13 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
„Au scos sunete tribale!” Norvegienii isi bat joc de copiii Romaniei! Ce au putut sa spuna dupa meci
„Au scos sunete tribale!” Norvegienii isi bat joc de copiii Romaniei! Ce au putut sa spuna dupa meci
Durata normală a unei partide de amor a fost anunţată oficial! Te încadrezi sau mai trebuie să lucrezi?
Durata normală a unei partide de amor a fost anunţată oficial! Te încadrezi sau mai trebuie să lucrezi?
Acestea sunt primele imagini reale cu noul Volkswagen Golf 8 - interior şi exterior
Acestea sunt primele imagini reale cu noul Volkswagen Golf 8 - interior şi exterior
FOTO-BOMBĂ! Jurnalista sexy care a rupt netul cu pozele din vacanţe. Cu ce fotbalist se iubeşte
FOTO-BOMBĂ! Jurnalista sexy care a rupt netul cu pozele din vacanţe. Cu ce fotbalist se iubeşte
RĂSTURNARE de situaţie: PNL s-a răzgândit
RĂSTURNARE de situaţie: PNL s-a răzgândit
SURPRIZĂ majoră după întâlnirea dintre Orban şi Isărescu
SURPRIZĂ majoră după întâlnirea dintre Orban şi Isărescu
Cumpănaşu, dezlănţuit, în direct, faţă de soţia lui: Mai ai întrebări!? Simona ar fi intrat în pământ, dacă putea | VIDEO
Cumpănaşu, dezlănţuit, în direct, faţă de soţia lui: Mai ai întrebări!? Simona ar fi intrat în pământ, dacă ...
DOLIU URIAS! A murit! S-a stins in urma cu putin timp. Stirea trista a NOPTII
DOLIU URIAS! A murit! S-a stins in urma cu putin timp. Stirea trista a NOPTII
Horoscop 17 octombrie 2019. O zodie trebuie să treacă de un obstacol. Ai grijă ce vei alege
Horoscop 17 octombrie 2019. O zodie trebuie să treacă de un obstacol. Ai grijă ce vei alege
Anamaria Prodan, BLESTEMATĂ! Impresara și Reghe, la un pas de MOARTE
Anamaria Prodan, BLESTEMATĂ! Impresara și Reghe, la un pas de MOARTE
Andra, in LACRIMI! Trece prin momente GRELE! Are nevoie de operatie
Andra, in LACRIMI! Trece prin momente GRELE! Are nevoie de operatie
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
LOTO, LOTO 6 din 49. Rezultate la LOTO, duminică 6 octombrie 2019. Numerele câştigătoare
"Alexandra și Luiza nu sunt moarte". Anunț uluitor făcut în urmă cu câteva minute în cazul Caracal
Marea Britanie stabilește data plecării din Uniune. Boris Johnson
Marea Britanie stabilește data plecării din Uniune. Boris Johnson
Are 65 de ani, dar nu a dorit sa se casatoreasca si sa faca copii! Declaratii incendiare despre cea mai cunoscuta prezentatoare tv.  Cine este barbatul cu care o relatie de 32 de ani. Decizia ei de a nu se marita le-a afectat povestea de iubire
Are 65 de ani, dar nu a dorit sa se casatoreasca si sa faca copii! Declaratii incendiare despre cea mai cunoscuta prezentatoare ...
Era una dintre cele mai frumoase artiste, dar si-a distrus chipul din cauza operatiilor estetice! Fata i s-a umflat extrem de mult. E socant cum a ajuns sa arate acum
Era una dintre cele mai frumoase artiste, dar si-a distrus chipul din cauza operatiilor estetice! Fata i s-a umflat extrem ...
Acest pictorial îţi semnează direct cererea de divorţ - Galerie foto incendiară
Acest pictorial îţi semnează direct cererea de divorţ - Galerie foto incendiară
Anamaria Prodan încinge internetul la 46 de ani! IMAGINI INCENDIARE cu vedeta TV într-un costum de baie minuscul! FOTO
Anamaria Prodan încinge internetul la 46 de ani! IMAGINI INCENDIARE cu vedeta TV într-un costum de baie minuscul! FOTO
BOMBĂ! Cui i-a rămas AVEREA Tamarei Buciuceanu! Actrița nu a avut copii și a decis să i-o lase toată lui
BOMBĂ! Cui i-a rămas AVEREA Tamarei Buciuceanu! Actrița nu a avut copii și a decis să i-o lase toată lui
Data la care Marea Britanie pleacă din Uniune! BREXIT-ul are noi termene
Data la care Marea Britanie pleacă din Uniune! BREXIT-ul are noi termene
Anca Serea caută bonă. Se simte epuizată cu șase copii
Anca Serea caută bonă. Se simte epuizată cu șase copii