La loc comanda!

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:
La loc comanda!

Reprezentativa feminină și-a pierdut portarul titular din ultimii zece ani, pe Luminița Dinu, decisă să se retragă, dar a reușit să-și păstreze între rânduri alte două handbaliste cu greutate, pe Narcisa Lecușanu și pe Carmen Amariei.
Naționala României a plecat în această dimineață în turneele de pregătire din Danemarca și Germania cu o echipă închegată, experimentată, 12 dintre cele 15 jucătoare convocate fiind prezente și la Campionatul European din Macedonia.

Hotărâte după Euro 2008 să pună punct activității de la lot, Narcisa Lecușanu și Carmen Amariei au fost convinse de selecționerul Radu Voina să mai joace pentru prima reprezentativă și în 2009. Astfel, ambele handbaliste au răspuns afirmativ la prima acțiune din acest an. „Cele două jucătoare trebuie să continue la națională măcar până la Mondialele din China. Sunt două handbaliste valoroase pe care noi ne bazăm”, ne-a declarat Radu Voina.

Narcisa Lecușanu a precizat că nu a spus niciodată un „nu” hotărât în privința viitorului ei la lot: „Este adevărat că m-am gândit la retragerea de la națională, dar n-am ajuns încă la limită. Nu mai am probleme medicale, iar dacă pot ajuta echipa, voi veni cu plăcere”. Carmen Amariei a declarat, la rându-i, că pentru moment a decis să-și continue activitatea sub tricolor.

Pe aceeași temă
TOP 20 - Vedete din România care au rămas cu sânii pe afară

Luptătorul rus care şi-a injectat ulei de motor în braţe, iar acum regretă decizia. „Nu m-am gândit la consecinţe“

Autorităţile din Ucraina au confiscat 1.500 de sticle de băuturi spirtoase fabricate din mere de la Cernobîl

„Pot sa schimb oricand numele FCSB in Steaua!” Becali, anunt de ultima ora in razboiul cu Armata

Cum îți dai seama că ai viermi intestinali. 20 de semne ale paraziților în organism

E un om distrus. A crezut că scapă, dar vestea asta l-a pus la pământ. Câți ani de închisoare a primit Marian Vanghelie

ŞOC în sportul românesc. Campionul a fost găsit mort în parc. SMURD a ajuns după o oră

Ultimele imagini filmate de cei trei tineri care au murit în Maserati. Şoferul nu avea permis

Liviu Dragnea a câștigat procesul!  Fostului lider PSD i-au fost încălcate drepturile

Considerată INOCENTĂ ca o fecioară, dar amanta celui mai PUTERNIC om, a făcut ceva TERIBIL din dragoste

Obiectul, pe care îl folosești zilnic, care are de opt ori mai multe bacterii decât colacul de WC. Iată cu ce îl poți curăța

Fiica lui Virgil Ianțu, filmată goală în cadă cu altă femeie. Cele două au dat pe gât o sticlă de șampanie și

Sexy-vedetă din România, mari probleme cu sânii! Este de neimaginat ce i s-a întâmplat cântăreţei

E bomba momentului pentru cei vaccinați cu Pfizer! Cât e de puternic în fața variantelor noi de COVID? S-a aflat totul

ULTIMA ORĂ. Cine au fost cei mai bine plătiţi români luna trecută. Vezi unde poţi câştiga un salariu mai mare

Românii își pun tămâie în cariile dentare. Medic: Sunt foarte inventivi pentru a scăpa de durere

Este cel mai misterios Volvo din toate timpurile. De ce mirosea a pește și chipsuri?

Mitul bunului Bill Gates, distrus? Apar noi informații tulburătoare despre cofondatorul Microsoft

Microsoft a investigat o „relaţia intimă” a lui Bill Gates cu o angajată, înainte de plecarea acestuia din consiliul de administraţie

BANCUL ZILEI – Arabul, găurile și cele 17 neveste

Un pieton a fost aruncat în aer de maşina unei şoferiţe de 22 de ani din Galaţi. Imagini cu impactul violent VIDEO

Top 10 gafe, care ţi-au scăpat, din filme celebre. Eroarea din „Braveheart” care nu mai poate fi remediată VIDEO

Galerie +18 || Pozele care îți dau palpitații! Au arătat TOT în public

Poartă uniformă de poliție și a primit mii de like-uri. Unii zic că arată mai bine decât polițista de la Rutieră

FOTO. Andreea Raicu a pozat goală, la 43 de ani. Imaginea care a pus pe jar bărbații

FOTO. Anca Țurcașiu, apariții fără inhibiții! Imaginile cu ea la mare, la 50 de ani