Îți era dor de Ada Nechita, fata cu peste 300 de goluri în națională? FOTO | Cum arată azi fosta extremă dreapta de la Oltchim Râmnicu Vâlcea

Publicat: 07 Oct. 2019, 12:36 Actualizat: 08 Oct. 2019, 12:42 Handbal

Într-o vreme în care handbalul feminin românesc nu mai beneficiază de extreme dreapta care pot salva o echipă și când blocul defensiv sau linia de 9 m nu funcționează, fanii sportului cu mingea pe semicerc deschid o fereastră spre trecut și șterg praful de pe amintiri. Cum Vâlcea are un start lansat de sezon, mulți suporteri s-au întrebat în debultul anului competițional ce mai face Ada Nechita (36 de ani), handbalista care polariza atenția nu numai pe parchet, ci și în afara sălii.

Cum arată acum Ada Nechita. GALERIE FOTO

Ada ține în prezent legătura cu mai toate fostele sale colege, dar mai ales cu Narcisa Lecușanu, personaj cheie în handbalul românesc.

 

Ada Nechita a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice

Jucătoarea din Băilești s-a consacrat în anii 2000 drept una dintre cele mai valoroase extreme dreapta din handbalul mondial.

Participantă la Jocurile Olimpice din Beijing cu naţionala lui Gheorghe Tadici şi la JO 2012 cu trupa lui Radu Voina,  jucătoarea născută în Băileşti a cucerit bronzul cu prima reprezentativă atât la Europeanul din 2010, cât şi la Campionatul Mondial din 2015. Finalistă a Ligii Campionilor cu Oltchim, în 2010, Ada Nechita impresiona prin bagajul tehnic asimilat încă de la junioare.

Ada Nechita a înscris 318 goluri în 130 de meciuri în naționala României

Adulată de fanii din Vâlcea, dar respectată şi pe plan internaţional, spectaculoasa extremă dreapta a înscris în 130 de partide în tricoul naţionalei 318 goluri şi a excelat printr-o tehnică de aruncare din flancul drept eficientă, care surprindea orice portar important al vremii. Fie că imprima efect mingii, fie că găsea culoare şi din unghiuri moarte, Nechita (1,72 m) deţinea capacitatea de a înscrie chiar în momentele când jocul de la linia de 9 m nu funcţiona la turaţie maximă.

Ada Nechita s-a retras în 2016 după ce s-a ales praful de echipa din Baia Mare

După ce s-a ales praful de Oltchim Râmnicu Vâlcea, frumoasa handbalistă a ales să joace, din 2013, la HCM Baia Mare. S-a retras trei ani mai târziu, în 2016, când s-a desfiinţat şi HCM. În ultimii ani, Nechita a ieşit din viaţa sportivă şi din viaţa publică, iar rolul de mămică îi ocupă, în prezent, tot timpul.

Ada şi soţul său, Daniel Dan, un afacerist din Satu Mare, au împreună trei copii. Daniel Dan este unul dintre cei mai bogaţi sătmăreni. Acesta este fiul milionarului, Vasile Dan, fondatorul grupului Dan Steel. În 2015, Dan Daniel a primit  33% din acţiunile Dan Steel Grup. Compania ajunsese în 2015 la afaceri de peste 100 milioane euro şi un profit de 2,1 milioane euro.

Publicat: 07 Oct. 2019, 12:36 Actualizat: 08 Oct. 2019, 12:42 Handbal
Pe aceeași temă
Adi Minune a chemat ambulanța acasă. Motivul e scandalos! Manelistul a cerut echipajului medical să…
Adi Minune a chemat ambulanța acasă. Motivul e scandalos! Manelistul a cerut echipajului medical să…
VIDEO Patru tineri filmaţi în timp ce întind „capcane“ şoferilor pe un drum naţional din Alba
VIDEO Patru tineri filmaţi în timp ce întind „capcane“ şoferilor pe un drum naţional din Alba
Stefan Stan e in DOLIU! A MURIT! Nu au mai avut ce sa ii faca
Stefan Stan e in DOLIU! A MURIT! Nu au mai avut ce sa ii faca
Experţii avertizează că motoarele maşinilor electrice ar putea provoca daune mediului înconjurător
Experţii avertizează că motoarele maşinilor electrice ar putea provoca daune mediului înconjurător
„Nu am regrete! In meseria asta nu are rost sa te intorci!” Becali l-a vrut la FCSB in vara, dar a refuzat: acum e somer de lux
„Nu am regrete! In meseria asta nu are rost sa te intorci!” Becali l-a vrut la FCSB in vara, dar a refuzat: acum e somer ...
Ce au gasit medicii legisti in gura Elenei Ceausescu? Toti au ramas socati cand au deshumat-o
Ce au gasit medicii legisti in gura Elenei Ceausescu? Toti au ramas socati cand au deshumat-o
Google Maps introduce funcţia care va ÎNGROAPA Waze
Google Maps introduce funcţia care va ÎNGROAPA Waze
Cui a mulţumit Dincă după ce a recunoscut crimele. „L-au bătut şi apoi l-au pus să spună asta“
Cui a mulţumit Dincă după ce a recunoscut crimele. „L-au bătut şi apoi l-au pus să spună asta“
CUTREMUR total pentru guvernul Orban. Numele care dă peste cap toate calculele
CUTREMUR total pentru guvernul Orban. Numele care dă peste cap toate calculele
RĂSTURNARE URIAŞĂ de situaţie privind alegerea lui Kovesi la UE. Anunţul ŞOC care ar putea scoate România total din schemă
RĂSTURNARE URIAŞĂ de situaţie privind alegerea lui Kovesi la UE. Anunţul ŞOC care ar putea scoate România total din ...
Un nou caz de amor în public. S-au destrăbălat într-un tren aglomerat / Martorii la dezmăţ au rămas perplecşi: „N-o să mai folosesc niciodată...” FOTO
Un nou caz de amor în public. S-au destrăbălat într-un tren aglomerat / Martorii la dezmăţ au rămas perplecşi: „N-o ...
Îl mai ţii minte? Ce face acum Krum Bibişkov, atacantul pe care Gigi Becali l-a dat afară după 120 de minute
Îl mai ţii minte? Ce face acum Krum Bibişkov, atacantul pe care Gigi Becali l-a dat afară după 120 de minute
Se schimbă harta României! Ce localități vor fi desființate
Se schimbă harta României! Ce localități vor fi desființate
Loredana s-a pozat cu tot bustul la vedere, iar acum a făcut asta! La 49 de ani, nu are pic de ruşine
Loredana s-a pozat cu tot bustul la vedere, iar acum a făcut asta! La 49 de ani, nu are pic de ruşine
Frumoasa actrita a fost UCISA! Dumnezeule, unde i-au gasit trupul...
Frumoasa actrita a fost UCISA! Dumnezeule, unde i-au gasit trupul...
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică pe Dan Voiculescu: Voi discuta cu avocaţii
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică ...
Anamaria Prodan, suspectă de cancer! Anunțul șocant făcut de soția lui Reghe
Anamaria Prodan, suspectă de cancer! Anunțul șocant făcut de soția lui Reghe
Un bărbat beat a încercat să deschidă ușa unui avion. Ce i-au făcut pasagerii
Un bărbat beat a încercat să deschidă ușa unui avion. Ce i-au făcut pasagerii
Inca un cuplu celebru si-a spus ADIO! Ce pacat: dupa 1 an de relatie, cei doi mari actori s-au despartit
Inca un cuplu celebru si-a spus ADIO! Ce pacat: dupa 1 an de relatie, cei doi mari actori s-au despartit
A nascut! A devenit mama pentru prima data. Vedeta a facut un anunt socant: ce s-a intamplat cu ea in timpul sarcinii
A nascut! A devenit mama pentru prima data. Vedeta a facut un anunt socant: ce s-a intamplat cu ea in timpul sarcinii
Fantezia românilor s-a materializat: Dacia Sandero cu motor 1,6 turbo de 263 CP - GALERIE FOTO
Fantezia românilor s-a materializat: Dacia Sandero cu motor 1,6 turbo de 263 CP - GALERIE FOTO
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și acum pozează fără rușine! Imagini cu ea GOALĂ au ajuns pe internet ! FOTO
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și acum pozează fără rușine! Imagini cu ea GOALĂ au ajuns pe internet ! FOTO
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii au reacţionat vehement
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii ...
ANM a facut anuntul! Prognoza METEO pentru iarna 2019 – 2020. Cum va fi vremea de Craciun si Revelion.
ANM a facut anuntul! Prognoza METEO pentru iarna 2019 – 2020. Cum va fi vremea de Craciun si Revelion.
Obiceiuri care pot aduce nefericirea. Ce recomandă psihologii
Obiceiuri care pot aduce nefericirea. Ce recomandă psihologii