INTERVIU incendiar cu Robert Licu după Campionatul Mondial. „Oamenii trebuie să înțeleagă, nu o să vină nimeni din afară să ne învețe handbal, nu s-a întâmplat nicăieri în lume așa ceva! Asta chiar mă doare…”

Campionatul Mondial de handbal masculin s-a încheiat duminică seara, la Herning, cu victoria Danemarcei. Dincolo de partea de rezultat, am remarcat nivelul extraordinar la care s-a jucat la ediția cu numărul 26, unul mult peste ce arată naționala tricoloră azi. România încă este în Top 3 all-time la nivel de performanțe în handbal masculin după Franța și Suedia, dar de ani buni nu mai prinde trenul pentru turneele finale.

ProSport a stat de vorbă cu Robert Licu, antrenorul echipei Rapid București, în tentativa de a trage câteva concluzii după Campionatul Mondial. Fostul tunar al naționalei a urmărit competiția cu mult interses, iar ce a avut de spus după acesta puteți citi în rândurile care urmează.

Cum vi s-a părut competiția?
În primul rând a fost un turneu final bine organizat. Nu e surprinzător că a bătut toate recordurile de audiență, atât ca număr de spectatori prezenți, cât și ca număr a celor care au stat în fața televizoarelor. Chiar dacă de multe ori spunem că aceste națiuni sunt cumva favorizate și organizează ele competițiile, trebuie să înțelegem și noi odată că pentru handbalul mondial, handbalul european în special este un mare câștig ca fenomen. Aceste audiențe permit o dezvoltare planetară a sportului mult mai bună, este o reclamă extraordinară pentru handbal ce au reușit ei să organizeze acolo și cred că asta a contat cel mai mult la finalul competiției, după părerea mea.

Ca să nu dăm exemplu neapărat România, dar dacă acest Mondial s-ar fi desfășurat pe undeva în Est, impactul nu ar fi fost același?
Ca să mă fac înțeles, da! Cu toată stima, dar un asemenea Campionat Mondial ca nivel și cu asemenea prezență de spectatori probabil că va ajuta enorm handbalul ca dezvoltare globală. Este văzut cât mai bine, este prezentat cât mai bine, calitatea jocurilor a fost bună. Au fost și echipe surpriză care vin din părți ale globului care altădată nu prea jucau handbal. Și asta este foarte important. Și pentru ei handbalul s-a văzut mai pregnant acolo.

Ca și nivel valoric, cum a fost acest Campionat Mondial?
A fost un handbal dus la culmile lui, echipele au jucat în viteză, în forță, un handbal modern, deosebit, cu toate ingredientele. Este un sport dinamic, te atrage să te uiți ca și spectator neavizat. Cam asta ar fi la general. Ca specialist, ca să intru mai în profunzime, în afară de factorul fizic, se joacă în viteză, se joacă fără economie de energie. Apoi, tragerea la sorți a fost puțin dezechilibrată și aici au fost mici probleme, dar asta ține numai de sistemul de desfășurare, care niciodată nu va fi unul ideal.

Danemarca a fost o campioană meritată?
Este o campioană meritată și au dovedit asta, au jucat bine, s-au simțit foarte bine acasă la ei, au avut avantajul unui public senzațional. Și în afară de asta, joacă un handbal la superlativ în ultimii ani. Echipele din Top 6-7 întotdeauna au fost acolo, pe podium sau în apropierea lui. Profitând și de culoarul pe care l-au avut, trebuie să spunem și asta, cu meciuri mult mai ușoare să ajungă în semifinale, sunt o campioană meritată. Au câștigat toate meciurile, s-au impus și la diferențe mari și nu văd de ce n-ar fi. Mikkel Hansen a prins un Campionat Mondial foarte bun. Și la alte turnee a jucat bine, dar parcă de mult timp nu a mai evoluat la nivelul acesta. În poartă au avut doi goalkeeperi senzaționali, Lauge a jucat fantastic tot campionatul, pivotul lor Zachariassen a crescut de la meci la meci. Au avut câțiva jucători care au strălucit acolo și asta a ajutat și echipa. S-au apărat bine, au fost echipă completă și clar au meritat titlul.

Este un jucător care v-a plăcut în mod desosebit?
Mi-a plăcut foarte mult ce a jucat Rasmus Lauge, a contribuit enorm la victoriile danezilor, bineînțeles, și Mikkel Hansen. Mi-a mai plăcut de la norvegieni stângaciul Rod, a făcut la rândul lui un campionat foarte bun, mai puțin finala, deși cred că a fost accidentat. A mai fost și Sagosen. Practic, cele două cupluri de jucători au tras echipele lor până în finală și au contribuit mult la succesele echipelor lor. Nu întâmplător sunt și jucători de 9 metri. Iar cei doi norvegieni sunt foarte tineri, Rod are 21 de ani, Sagosen – 23 ani, este impresionant ca să spun așa.

„Cu ce să comparăm, că nu prea avem cu ce”

Făcând o paralelă cu handbalul românesc, aveam loc la acest Campionat Mondial într-o anumitră conjunctură?
Aoleo, mi-era frică de întrebarea asta!

E firească întrebarea, trebuie să vedem exact unde ne aflăm…
Aș vrea să nu spun nimic, ca să nu supăr pe cineva, cred că am început să supăr prea multă lume.

Doare adevărul?
Cu ce să comparăm, că nu prea avem cu ce. Doare, normal că doare. Suntem departe de lumea bună. De ani de zile suntem într-o paradigmă. Important este să vedem în primul rând unde suntem noi. Dar întotdeauna ne raportăm la faptul noi am jucat cândva cu cei buni, iar ăia nu ne-au bătut decât la 10 goluri, că nu suntem departe de ei, etc. Dar dacă ne uităm exact la ce joacă echipele de vârf, eu cel puțin spun că este o diferență enormă. Eu am senzația că nu reușim încă să ne raportăm. Nu vreau să-mi aduc aminte decât de tragerea la sorți cu Macedonia (n.r. echipa care a eliminat România în play-off). S-a spus atunci că am avut noroc, nu uit lucrurile astea, și după ce ne-au bătut la opt goluri, au fost declarațiile antrenorilor, care au spus că am jucat contra uneia dintre cele mai bune echipe din lume. Dacă noi avem asemenea declarații, înseamnă că nu știm unde suntem. Important este să știi unde te afli, ca să știi ce poți să faci, să ajungi și tu spre ceilalți. Dacă noi spunem că ne-a bătut Macedonia, una dintre cele mai bune echipe din lume… Pe ce loc s-a clasat Macedonia?

Pe locul 15…
Dacă spunem că ăia de pe locul 15 sunt cei mai buni din lume, atunci ce mai spunem despre cei care au fost în față? Să mai spun că în anii 90 jucam cu Jakobsen, actualul antrenor al Danemarcei, și Kristiansen, două extreme senzaționale, mai bune decât ce au ei acum? Mai aveau portari foarte buni, pivot, centru, interi, o echipă foarte bună și atunci. Și îi cam băteam pe unde îi prindeam. Asta este diferența, ei au crescut enorm și au ajuns în ultimii ani să joace numai la medalii, iar noi am ajuns să spunem că atunci când ne bate Macedonia la opt goluri, ăia sunt cei mai buni. Nici măcar realitatea nu o vedem.

Niște lucruri trebuie spune, dacă nu le spune nimeni…
Nu știu de ce oamenii din handbal nu au curaj, sunt puțin închiși. Iar dacă rămânem așa și nu deranjăm, nu criticăm, e bine. Cred că trebuie spuse lucrurile, ca să știe oamenii de unde să plece în primul rând, asta este situația. Ce s-ar putea face…

Ce ar schimba dacă ar avea o baghetă magică

După acest Campionat Mondial, știind și care este situația în handbalul românesc, dacă ați avea o baghetă magică, puterea să schimbați ceva, care ar fi primele măsuri pe care le-ați lua, astfel încât să se întâmple ceva?
Este foarte greu să o apuci de undeva, până nu îți dai seama unde ești. Eu cam știu, dar nu vreau să mă substitui în locul celor care ar trebui să-și facă treaba.

Și totuși, dacă ați avea bagheta magică…
Sunt niște lucruri care poate par banale, dar trebuie rezolvate anumite lucruri. Dacă iar începem să spunem ce se întâmplă la nivelul de jos… În primul rând, este nevoie de o strategie și de o viziune. Am spus-o și la alegeri, o spun și acum. Nu putem să așteptăm de la alții să ne învețe ei handbal, acesta este sfatul meu. Am denumit-o și atunci și încă țin la ea, nu este naționalistă, dar e purul adevăr, „Handbalul făcut de români pentru români”. Oamenii din handbal trebuie să înțeleagă, nu o să vină nimeni să ne învețe, pentru că nu s-a întâmplat nicăieri în lumea asta. Nu există să se fi dus români, pentru că am avut și noi oamenii noștri care au plecat, și să-i învețe nu știu ce handbal pe alții. Trebuie să ne apucăm noi serios de treabă, să vrem să învățăm. Măcar să revenim la ce făceam noi înainte de 90, nu să ne întoarcem în timp, ci să updatăm totul la ziua de azi. Baza handbalului nu este greșită, nu s-a schimbat în sensul că acum se joacă cu piciorul, nu cu mâna. Avem niște baze solide și lucruri pe care le făceam bine înainte de 90 și după Revoluție. Problema este să ne updatăm singuri, nu vor reuși alții să ne învețe pe noi. Dovadă că încercăm cumva de sus în jos să rezolvăm situația handbalului, cu antrenori la nivelul maxim, care vin și pleacă, adică efemeri. Nu au cum și nu s-a întâmplat nicăieri în lume, ca să înțeleagă oamenii bine. Până noi nu vom învăța despre ce este vorba în handbalul modern și nu vom încerca singuri să progresăm, nu ne vor scoate străinii. Deci, dacă aș avea o baghetă magică, aș vrea să-i fac pe oameni să înțeleagă că noi singuri ne putem rezolva problemele. Dacă aș avea o baghetă magică, ar trebui ca specialiștii români să crească în valoare și dintr-o dată handbalul românesc va fi calificat la competițiile majore, mă refer la cel masculin. Iar cel feminin probabil că ar câștiga și trofee mai importante. Cam asta ar fi dacă bagheta magică ar veni de jos în sus, începând de la juniori și acolo am crea o bază sollidă. Este mult de lucru, ne trebuie o masă critică în primul rând de copii, de oameni din handbal, jucători de handbal. De fapt, este greu să te bați cu națiuni care au zeci, sute de mii de participanți în competițiile lor. Vorbim de Germania cu 800.000 de legitimați, de Franța cu 600.000 și noi cu… Nici aici nu știm cifra reală, eu cred că sunt în jur de vreo 6.000, presupun.

Cam acesta ar fi numărul, din moment ce la seniori nu mai sunt nici 40 de echipe de seniori…
Cu o masă critică, apar și jucători de unde nu te aștepți. Eu am învățat asta în Germania, apăreau jucători din neant, care nici nu treeau pe la echipele naționale de juniori. Apăreau efectiv din liga a treia și ajungeau până în echipa națională de seniori. Asta înseamnă puterea masei de jucători și puterea masei de specialiști, care să ajute handbalul. Să ne aducem aminte că în anii 80, dacă am reținut bine, aveam pe la 45.000 de legitimați. Păî de la 45.000 la 6.000 presupuși este diferență de la cer la pământ. Și echipe, la fel, în București aveam peste o sută. Acum, abia le mai numărăm pe ce mai găsim pe aici.

Din punctul acesta de vedere, situația este și mai tristă.
Este normal, trebuie investiți și bani, dar chiar și cu ce avem azi, atât financiar, dar și ca masă critică tot pot fi anumite lucruri. Dacă ai viziune și nu te gândești numai la ziua de mâine, ci să investești în perspectivă, în educația sportivilor, în educația antrenorilor, în educația oamenilor implicați în handbal.

„Soluția este să aducem numai spanioli?”

Dacă ați fi fost președinte, ați fi convocat Comisia Tehnică, Consiliul de Admninistrație după acest Campionat Mondial în regim de Urgență, pentru a se discuta deschis cu cărțile pe față despre situația de moment a handbalului masculin. O zi în care să stați de dimineața până seara într-o încăpere, iar la final să ieșiți cu niște idei, cu o strategie. Azi, la ședințele CA se discută despre foarte multe probleme, de Comisii, de regulamente, arbitri, observatori, diverse cazuri, dar prea puțin despre o viziune, despre o strategie.
Sunt și alte națiuni care au procedat la fel. Au strâns cei mai buni oameni din handbal de la ei, i-au pus la o masă și au încercat să facă o strategie de viitor și au și reușit-o. Sunt națiuni care au făcut chestia asta, de exemplu Germania, pe care o știu foarte bine. După Mondialul din 2007, pe care l-au câștigat, după ce a trecut ceva timp, și-au dat seama că au o mare problemă cu ce înseamnă jucătorii străini. Nu neapărat cu prezența lor acolo, ei nu gândesc în paradigma asta, ci ceea ce înseamnă jucătorii germani în Bundesliga. Aceeași problemă pe care o avem și noi. Au strâns câteva capete inteligente care au creat o viziune și pe care eu aș fi vrut nu neapărat să o copiez, ci să o aduc să facem ceva și în România, dacă putem. La un moment dat, fără falsă modestie, am dat o strategie la federație, când lucram la echipa națională. Era tehnică, despre cum se lucrează de la minihandbal sau ce ar trebui să facem noi de la acest nivel. I-am predat-o directorului tehnic, domnului Macovei. Ne-am mai strâns câțiva și am discutat despre ce s-ar putea face în viitor. Știu că Bogdan a spus că e OK, e bine ce apare acolo, nu știu ce s-a întâmplat mai departe. Apoi au venit tehnicieni spanioli, care au avut alte idei, bănuiesc că nu foarte departe de ce am prezentat, pentru că acolo am încercat să aduc tot ce au făcut germanii, spaniolii în ultimul timp. Erau niște linii mari acolo, cam ce ar trebui făcut la fiecare nivel. Asta trebuie văzut, ce putem face pentru a mișca handbalul masculin, chiar și cel feminin, să-l dezvoltăm mai bine și să avem mai mult succes în viitor. Trebuie să avem grijă și acolo să nu urmăm modelul masculin, să nu cădem. Ca rezultat sunt OK în momentul acesta, după ce am terminat pe locul 4 la ultimul Campionat European. Dar așa a fost și la băieți, eram acolo în anii 90, în primii 10, dar odată cu pierderea jucătorilor și antrenorilor care au plecat în masă în 90 a venit și slăbirea handbalului masculin. Trebuie spus și faptul că în ultimii mulți ani, handbalul masculin a fost mai privat de investiții decât fetele. Mai curând, se investește și în handbalul masculin, ca pondere a banilor, nu mai e un decalaj, s-a reglemantat, dar asta nu este tot.

Avem viitor în handbal, la cel mai înalt nivel?
Nu văd de ce nu am avea, dar nu așa. Să investim nu numai material, dar și uman. Fără oameni, fără specialiști este greu să miști lucrurile din loc. Cel mai deranjant, pentru mine personal, să spui că nu ai jucători de valoare, în primul rând că nu ai antrenori de valoare, specialiști, dar să nu faci nimic pentru ei. Sau pentru asta. Să stabilim de ce nu mai avem și să vedem ce putem face pentru ei. Soluția este să aducem numai spanioli? Încă o dată o mai spus, așa ceva este incredibil. Cele mai slabe rezultate din istoria handbalului românesc sunt obținute de un antrenor spaniol venit pe la juniori pe aici (n.r. referire la Jordi Giralt). Luați vă rog frumos istoria, că este pe site, nu se poate ce rezultate a avut și spunem că vrem să copiem modelul acesta. Păi cu cine, cu un antrenor cu care pierdem la 22 de goluri diferență, la 18 goluri acasă cu Israel, la 15 goluri? Ne-a dus cu juniorii acum de nu ne mai putem prezenta 4 ani la nicio competiție importantă. Iar el este tot prin România și ne învață handbal? Asta chiar mă doare. Dacă așa vrem și asta e viziunea, atunci viiitorul va fi la 22 de goluri. Israel ne bate acasă la 18 goluri, ce să mai spunem? Iar o să spunem ce au crescut alții în handbal, ce investiții au făcut, că jucătorii lor de 18 ani joacă prin Germania. Adică unii se adună și găsesc soluții extreme, dar noi nu suntem în stare. Și tot insistăm. OK, dacă este bine așa, să mergem așa.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?