Handbalistele de la SCM Universitatea Craiova au mai făcut o victimă de marcă pe teren propriu, Rapidul. Rezultatele etapei a 19-a din Liga Florilor

Handbalistele de la SCM Universitatea Craiova au mai făcut o victimă de marcă pe teren propriu, Rapidul. Rezultatele etapei a 19-a din Liga Florilor
Foto: SCM Craiova
  • Publicat:

Handbalistele de la SCM Universitatea Craiova fac un sezon remarcabil pe teren propriu, unde au căzut victime toate echipele importante care au poposit în Sala Polivalentă. După CSM Bucureşti, Corona Braşov, Minaur Baia Mare şi Gloria Bistriţa, a venit rândul Rapidului să pice testul cu echipa antrenată de Ovidiu Mihăilă, în Bănie.

În etapa a 19-a a Ligii Florilor, echipa Craiovei s-a impus cu 28-27, la pauză 14-15, după un meci echilibrat din primul şi până în ultimul minut, în care s-a jucat de la egal la egal sau cele două formaţii au avut un avut pe rând un avantaj minim. Cu cinci minute înainte de final, giuleştencele au preluat conducerea, scor 25-26, prin golul marcat de Fraga Fernandez, dar craiovencele s-au dezlănţuit în ultima parte, marcând de trei ori la rând şi nici măcar nu au mai avut emoţii înainte ultimei sirene, adjudecându-şi toate punctele în faţa echipei care va disputa optimile Champions League.

Paşcan şi Nikolic au fost în prim-plan pentru oltence, Mugosa le-a secondat, iar în poartă surpriza a fost Pavăl, cu intervenţii salutare. Obiectivul în defensivă, declarat de antrenorul Mihăilă înainte de joc, a fost blocarea pivotului Kassoma, care a fost, în mare parte, îndeplinit.

SCM Universitatea Craiova a învins Rapidul, în etapa a 19-a din Liga Florilor

Pentru SCM Universitatea Craiova au jucat: De Paula, Pavăl, Risovic – Paşcan 7 goluri, Nikolic 7, Mugosa 5, Asli Iskit 3, Blazevic 3, T. Popescu 2, Da Rocha 1, Micijevic, Tudorică, Mozes, Dzaferovic, Mihart.

La Rapid au evoluat: Şandru, Ciucă – Ristovski 5, Korsos 5, Janjusevic 4, Stoica 4, Kassoma 3, Polman 3, Gorshkova 2, Fraga Fernandez 1, Buceschi, Kouyate, Hernandez Serrador, Lara Ortega.

Pentru cele două echipe urmează meciurile din sferturile de finală ale Cupei României, duminică, atunci când SCM Universitatea Craiova primeşte vizita campioanei CSM Bucureşti, iar Rapid joacă acasă cu CSM Tg. Jiu.

În celelalte meciuri jucate azi, în etapa a 19-a a Ligii Florilor, s-au înregistrat următoarele rezultate: Minaur Baia Mare – Gloria Bistriţa 24-30, SCM Rm. Vâlcea – CSM Tg. Jiu 46-30, Dunărea Brăila – Măgura Cisnădie 38-24, Corona Braşov – CSM Slatina 32-23 și CSM Iaşi 2020 – HC Zalău 20-24. CSM Bucureşti a stat.

Clasament: 1. CSM Bucureşti 46p, 2. Corona Braşov 43p, 3. Minaur Baia Mare 38p, 4. Dunărea Brăila 35p, 5. Rapid 34p, 6. Gloria Bistriţa 34p, 7. SCM Universitatea Craiova 31p, 8. SCM Rm. Vâlcea 30p, 9. Măgura Cisnădie 15p, 10. HC Zalău 14p, 11. CSM Tg. Jiu 10p, 12. CSM Slatina 3p, 13. CSM Iaşi 2020 0p.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
Botoșani: Artefact mai vechi decât piramidele egiptene, descoperit de un jandarm
'Scria oricui, slabă, grasă nu conta!' Nepoata celebrului manelist, în stare de şoc: iubitul a tradus-o, iar acum se însoară!
'Scria oricui, slabă, grasă nu conta!' Nepoata celebrului manelist, în stare de şoc: iubitul a tradus-o, iar acum se însoară!
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu această boală
Epidemie în România! Trei persoane au murit, iar alte 120 au ajuns la spital după ce au fost diagnosticate cu…
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Veste proastă pentru Andrei Rațiu! Anunțul făcut de spanioli despre transferul la Barcelona
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
Bombă în Superliga! Ovidiu Burcă, OUT de la Oţelul! Gălăţenii au două nume pe lista înlocuitorilor
"După meciul ăla s-a rupt relaţia noastră". Şumudică şi-a "executat" fotbalistul cu care a făcut performanţă: "L-a deranjat ce am…
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Apariție răvășitoare a româncei care s-a căsătorit cu un milionar! S-a pozat fără inhibiții pe internet, fanii sunt în extaz
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
Este ştirea momentului în ROMÂNIA. Verdictul final, în mai puţin de o oră
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
BANCUL ZILEI. - Care e poziţia preferată a soţiei tale? Bulă: - Cărăbuş!
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa
S-a întors în România după 12 ani, iar acum vrea să plece iar. Cu cât i-a scăzut salariul ordonanţa "Trenuleţ"
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Descoperire arheologică MAJORĂ la o veche mină egipteană
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
Ce a putut face Adrian Ilie, când a aflat de pasiunea fiicei lui: Nu m-a luat în serios, dar…
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la care a fost supusă
EXCLUSIV | Viitoarea soție a lui Reghecampf, Corina, victorie răsunătoare în instanță! Ce sumă COLOSALĂ va primi pentru defăimările la…
Se schimbă total buletinele. A venit decizia de la UE. Cum își vor dovedi cetățenii identitatea
Se schimbă total buletinele. A venit decizia de la UE. Cum își vor dovedi cetățenii identitatea
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Un cunoscut medic din Cluj s-a sinucis. Era condamnat pentru luare de mită
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210, Tânăr și neliniștit
Doliu la Hollywood! A murit actorul pe care l-ai văzut în cele mai iubite seriale: Doctor House, Beverly Hills 90210,…
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
VIDEO: Death Stranding 2: On The Beach a primit data de lansare! Ce bonusuri aduc edițiile speciale ale jocului
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
2025: La câți KM se schimbă distribuția? În ce situație ești obligat să faci reomologare RAR
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
Cătălin Botezatu, nevoit să repete analizele din cauza cancerului. Designerul merge în Turcia special pentru asta
×