Dinamo, transfer surprinzător! A semnat cu jucătorul din Republica Moldova. Culisele mutării. EXCLUSIV

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo l-a transferat pentru sezonul viitor și pe Roman Dodică, vedeta celor de la CSM București.

ProSport a aflat că handbalistul care a înfruntat-o chiar sâmbătă pe Dinamo a semnat pe doi ani cu formația din „Ștefan cel Mare”.

Dinamo l-a transferat pe Roman Dodică! A semnat pe doi ani

Dinamo continuă mișcările în perspectiva sezonului viitor, atunci când ar urma să fie tot mare favorită la cucerirea campionatului. Miza cea mare va fi însă reprezentată de parcursul în Liga Campionilor, Dinamo dorindu-și să atace chiar prezența în Final Four, după ce în acest sezon a lăsat o impresie destul de bună și a trecut fără mari probleme de faza grupelor.

Deocamdată, nu se știe numele viitorului antrenor, însă Dinamo continuă să aducă nume importante. Ultimul transfer al „dulăilor” este Roman Dodică, handbalistul celor de la CSM București, echipă aflată în campionat pe locul 6, cu 32 de puncte acumulate. Din informațiile noastre, moldoveanul i-a impresionat pe șefii clubului din „Ștefan cel Mare” și a semnat pe doi ani cu Dinamo. Dodică evoluează pe postul de inter dreapta și va fi o variantă bună mai ales pentru competițiile interne.

În vârstă de 26 de ani, Dodică a fost adus de CSM în vara lui 2022 de la formația Nove Veseli, din Cehia, devenind repede un om de bază pentru bucureștenii lui Eliodor Voica.

Dodică a înfruntat-o pe Dinamo sâmbătă, în etapa a 21-a, atunci când CSM București a cedat în „Ștefan cel Mare” la opt goluri diferență: „dulăii” s-au impus cu 36-28, într-un meci în care David Davis a putut să și menajeze o parte dintre oamenii de bază.

În sezonul trecut, Dodică a avut o medie de 4,5 goluri pe meci, reușind și 19 pase decisive în tricoul formației CSM București.

Roman Dodica si Haniel Vinicius Langaro Inoue, Alex Pascual Garcia in meciul de handbal masculin dintre CS Dinamo Bucuresti si CSM Bucuresti, contand pentru Liga Zimbrilor

Dinamo încearcă miracolul în returul cu Magdeburg

Deocamdată, Dinamo se concentrează pe finalul sezonului și încearcă miracolul în returul cu Magdeburg, după ce pe teren propriu a pierdut la o diferență de patru goluri în fața nemților. Așa cum a aflat ProSport, Dinamo nu se va mai baza pe Ante Kuduz în acest meci, handbalistul transferându-se în Qatar.

Partida cu nemții se va juca miercuri, de la ora 21:45. Echipa care trece mai departe o va înfrunta pe Veszprem, calificată direct în sferturile de finală din Liga Campionilor.

Pe plan intern, Dinamo este la un pas de un nou titlu, în condițiile în care n-a suferit vreun eșec în această ediție de campionat. „Dulăii” au strâns deja nu mai puțin de 19 victorii, bifând un singur rezultat de egalitate sub comanda lui David Davis, care va pleca la finalul acestui sezon.

Publicat: 30 03. 2025, 14:50