„Cazul” Cristina Neagu poate schimba desfășurarea Campionatului European! EHF, somată să ia primele măsuri

  • Publicat:
  • Actualizat:

Accidentarea Cristinei Neagu de la Campionatul European poate duce la o schimbare majoră în privința organizării turneului. Numărul mare de partide într-un timp scurt duce la accidentări, iar mulți oameni din handbalul mondial apreciază că e necesar ca Federația Europeană de Handbal (EHF) să modifice sistemul actual.

După finala mică pierdută de România în fața Olandei, Neagu a evidențiat și ea acest aspect. „A fost un turneu foarte greu, obositor. Poate că trebuie ca EHF să facă un alt sistem, pentru că, din cauza numărului ridicat de meciuri, apar accidentările. Trebuie să se rezolve aceste probleme pe viitor. Jucătoarele nu pot face nimic să schimbe sistemul, noi putem doar să ne plângem. Ei trebuie să hotărască. Cred că e foarte greu să facă asta, dar sper să se întâmple„.

Cristina Neagu s-a accidentat grav la genunchiul drept în meciul România – Ungaria, ultimul din grupa principală de la Euro 2018. A fost lovită ușor de Szimonetta Planeta, interul dreapta al maghiarelor, Cristina a alunecat pe parchetul din sala de la Nancy și a căzut urlând de durere. Cea mai bună jucătoare a României are nevoie de operație și va fi indisponibilă în următoarele 6 luni.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile

Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii

EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie

Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…