AMR 1 | Norvegia și Rusia, adversari care au pus în gardă naționala! Paula Ungureanu: „Plec cu această motivație, această gândire, să batem tot din grupă”

Redactor:
Marius Hutu
AMR 1 | Norvegia și Rusia, adversari care au pus în gardă naționala! Paula Ungureanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

A mai rămas o zi până la startul ediției a 12-a a Campionatului European de handbal feminin și două zile până la debutul României cu Norvegia (luni, ora 21:45, TVR2) la Hesingborg (Suedia). Echipa mai are parctic două antrenamente pentru a pune la punct tot ce trebuie, astfel încăt startul să fie așa cum și-l doresc în primul rând staff-ul și jucătoarele.

Ambros Martin a avut vineri toate jucătoarele la antrenamente, un aspect foarte important după multiplele probleme cu care s-a confruntat naționala în ultima perioadă. „Din fericire pentru noi, toate fetele s-au pregătit înainte de plecare. Înaintea Trofeului Carpați am avut ceva probleme, au fost câteva jucătoare care nu au fost pregătite să joace, dar acum toată lumea este aptă”. Din fericire, starul echipei Cristina Neagu s-a antrenat toată săptămâna și va fi în teren la partida cu Norvegia.

„Jucăm primul meci cu Norvegia, nu știu dacă este bine sau nu. Trebuie să fim foarte puternici mental. Norvegia este Norvegia, este favorită de fiecare dată. Au fost forțați să schimbe și ei niște jucătoare. Heidi Loke a rămas însărcinată și nu este în echipă, dar sunt alte jucătoare gata să joace, sunt ca niște mașini. Nu sunt atât de înalte, dar sunt foarte puternice din punct de vedere fizic, puternice în picioare”, a declarat antrenorul spaniol.

  • „Vom fi mulțumiți și dacă nu vom obține medalia de aur, vom fi mulțumiți dacă vom progresa, dacă vom avea o atitudine în învingători. Dacă vom fi în top la acest Campionat European va fi fantastic”, Ambros Martin, selecționer România
  • „Atmosfera este una foarte bună, ne dorim să ajungem la ora primului meci cu Norvegia să fim într-o formă cât mai bună. Vom da totul pe teren și vedem la sfârșit ce se întâmplă”, Cristina Zamfir, inter stânga

România va juca în grupa de la Helsingborg, în ordine, din două în două zile, cu Norvegia, Rusia și Croația. „Nu o să ne încărcăm că avem o grupă dificilă, vrem să jucăm cât mai bine meci de meci. Așteptările sunt destul de mari, normal că ne dorim și noi o medalie, dar nu putem să promitem acum că se va întâmpla acest lucru, vom lua fiecare meci în parte și ne dorim să facem meciuri cât mai bune. Așa cum toți iubitorii handbalului își doresc un rezultat bun, la fel ne dorim și noi. Vom vedea la fața locului dacă vom fi în stare de un astfel de rezultat”, a comentat Cristina Zamfir, care a mai dezvăluit că la echipă nu s-a vorbit despre un obiectiv pentru acest Campionat European: „Obiectivul nostru este să progresăm meci de meci și să jucăm cât mai bine”

Paula Ungureanu este una din jucătoarele cu mare experiență care vor reprezenta România la Euro. Chiar dacă nu există un obiectiv impus și presiunea rezultatelor, portarul de la CSM București susține că la nivelul lotului se resimte deja presiunea participării la turneul final.

„Indiferent la ce competiție am pornit, am simțit mereu presiune, dar face parte din sport și trebuie să ne motiveze. Suntem foarte motivate. Sper să existe această foame de rezultate. Plec cu această motivație, această gândire, să batem tot din această grupă”, a declarat Paula Ungureanu.

Foto. Mediafax / Paul URSACHI

La 19 ani, Cristina Laslo este mezina lotului și susține că are ceva emoții înainte de startul Campionatului European: „Am emoții de când am aflat lotul pentru Euro și sunt foarte fericită. Este un grup foarte bun și mă simt super aici. Sper să ajung să cuceresc o medalie și la senioare”.

Echipa României se află într-un schimb de generații, iar pentru moment acest lucru poate fi o armă cu două tăișuri, este de părere Mădălina Zamfirescu. „Lucrurile nu ies exact cu ne-am dorit, dar mai avem două antrenamente, sperăm să fie și mai bine și să mergem în forță. Această schimbare care a avut loc are și avantaje, dar și dezavantaje, tinerețea poate fi cu două tăișuri. Și dorință de a realiza multe lucruri, dar și cursivitatea nu este așa cum ne-am dorit noi. Trebuie să avem răbdare pentru că suntem tinere și oricât ne-am dori, nu putem face marea cu sarea dintr-o dată. Oricum, nu vrem doar să mergem acolo, ci să ne și întoarcem cu ceva de acolo”, a declarat Mădălina Zamfirescu, care va evolua la primul turneu final după ce la ultimele două a fost rezervă.

România stă prost la meciurile directe cu Norvegia, Rusia și Croația, dar acest lucru se poate transforma și într-o motivație suplimentară pentru tricolore. Campionatul European debutează duminică cu partidele din Grupele A și B.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…