VIDEO REPORTAJ | Fostă campioană europeană la bârnă, acum make-up artist valoros. Alina Stănculescu a făcut o demonstrație a talentului său pe prietena și colega Sandra Izbașa, în studioul ProSport

Autor: Mirela Basescu Publicat: 15 Apr. 2015, 08:13 Actualizat: 15 Apr. 2015, 11:49 Alte Sporturi

Producător: Cezar Helmis
Editor: Andrei Boruzescu
Imagine: Cătălin Sanda

  • Fostă gimnastă de performanță, prietenă și colegă de generație și echipă cu Sandra Izbașa, Alina Stănculescu este astăzi unul dintre cei mai talentați make-up artiști ai momentului.
  • O carieră cu totul nouă pentru tânăra în vârstă de 24 de ani, care visează să stăpânească perfect arta machiajului, în special a celui cu efecte speciale.
  • ProSport îți spune povestea de succes a unei sportive forțate să își încheie mult prea devreme cariera, care a crezut însă în șansa ei și a reușit într-un domeniu exclusivist pentru România.

Campioană europeană de junioare la bârnă în 2004, Alina Stănculescu se anunța drept una dintre speranțele gimnasticii românești. O sportivă înaltă, grațioasă, cu lipici la arbitre, care nu a reușit însă să confirme la senioare. O singură medalie, în primul concurs mare, la Europenele de la Volos, și atât.  Măcinată de accidentări, de diagnostice greșite, de lupta cu kilogramele, de decizii la care nu avea niciun cuvânt de spus, Alina a renunțat la lupta cu gimnastica, după ce o nouă accidentare, cu doar două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing, o trimitea iar în pauză.

Alegere pe care nu o regretă nici azi, așa cum nu regretă nici faptul că la un moment dat a ales gimnastica. O altă victimă a sistemului din România, așa cum au fost atâtea alte zeci de gimnaste care și-au întrerupt prematur cariera și au renunțat la visul lor. Din toate aceste întâmplări, Alina (24 de ani) a învățat să privească întotdeauna înainte și să nu judece.  A terminat între timp Facultatea de Educație Fizică și Sport, unde a fost bursieră în toți anii, apoi a făcut masterul, după care s-a gândit să își valorice talentul artistic și să devină make-up artist. ProSport a provocat-o pe Alina la o ședință specială de make-up, în care a lucrat cu prietena ei, fostă colegă, dubla campioană olimpică, Sandra Izbașa.


Deși a renunțat la gimnastică de 7 ani, Alina nu a uitat elementele din sportul său de suflet FOTO: Laura Stoica

O știam pe Alina Stănculescu din lotul olimpic de gimnastică, din primele vizite făcute prin 2007, la Deva. Mi-o aminteam ca o fată tăcută, timidă, care nu ieșea niciodată din cuvântul antrenorilor. Nu cred că am vorbit vreodată mai mult cu ea decât banalele: ce mai faci? cum te simți? cum merg antrenamentele? Poate de aceea am și fost atât de uimită de reîntâlnirea, după aproape șapte ani cu ea. Fetița timidă cu ochii triști s-a transformat  într-o femeie frumoasă, sigură pe sine, care zâmbește mult și răspândește în jurul ei multă căldură și energie.

Știam că devenise make-up artist de la fosta ei colegă de echipă, Sandra Izbașa, care îi aprecia toate proiectele. M-a impresionat talentul ei de a picta fețele, de a se juca cu nuanțe și culori, de a încerca ceva nou. „Am început să desenez la Onești, desenam orice, portrete, obiecte… Pe când eram în lot la Deva chiar am câștigat un concurs pe liceu la desen și trebuia să merg în următoarea etapă, dar fiind cu antrenamentele și competițiile, nu am mai reușit. Era ceva ce făceam în timpul liber, o pasiune în care parcă mă regăseam întotdeauna”, își amintește Alina.


Desen făcut de Alina pe când avea 12 ani

Poate ați remarcat la concursurile de gimnastică, sportivele aranjate până în vârful unghiilor, cu machiaje discrete, cu mult sclipici în păr, cu zeci de agrafe care trebuie să potolească șuvițele rebele, de culoarea ojei asortată de multe ori la costumul de consursul. A fost primul lucru care a dus la pasiunea Alinei pentru make-up. „A început să îmi placă atunci când aveam în trusă, deși e mult spus trusă, era un portfard, un dermatograf, un luciu de buze și un rimel și eram foarte încântată când le foloseam în competiții. Țin minte și acum că mi-am luat la un concurs în Spania, în 2007, primul creion argintiu de ochi și mi-a plăcut foarte mult, l-am ținut ani de zile ca amintire. După ce am terminat studiile și masterul, mi-am zis că e timpul să îmi explorez talentele și să fac și altceva în afară de sport”, spune ea.


Alina sărbătorește venirea primăverii FOTO: Arhivă personală

Sportul. Cuvântul care revine cu obsesie în discuție. Ce i-a dat sportul după aproape 12 ani de gimnastică? Trei medalii la competițiile majore și multă, multă durere. Junioare de perspectivă, campioană europeană la bârnă și vicecampioană europeană cu echipa la Amsterdam în 2004, cariera Alinei Stănculescu a fost marcată de accidentări. Mai bine spus de o durere sâcâietoare în tibia stângă, diagnosticată și tratată prost. „Eu mă plângeam că mă doare, iar antrenorii mă  acuzau că mint și spun așa doar ca să nu mă antrenez. M-au trimis la medic la Deva, care mi-a spus că e fractură de stres, să mă dau cu iod și mi l-a băgat în ghips trei săptămâni. Între timp era tot umflat, iar durerile erau mai mari”, își amintește ea. Și-a făcut debutul la senioare strângând din dinți la fiecare mișcare, la Campionatul European de la Volos. În ciuda durerilor, Alina  a ajutat echipa să urce pe podium evoluând la bârnă și sol, la Volos în 2006. „După ce am venit de acolo m-au trimis la doctor în București, am făcut un RMN și mi-au zis că e o problemă de multă vreme și că trebuia să fiu operată de jumătate de an, că am  fisură la tibia stângă, iar osul începuse să se roadă.  M-au operat, am șurub la tibie și mi-au luat os de șold să îmi pună acolo. A fost greu, nu m-a vizitat absolut nimeni în spital, o perioadă de care nu vreau să îmi mai amintesc. Totuși mi-a rămas întrebarea dacă la Deva diagnosticul a fost pus greșit intenționat sau din incompetență”, spune ea cu tristețe.


Alina, pe când era componenta lotului olimpic al României FOTO: ProSport

A revenit în antrenamente după aproape un an, s-a luptat cu kilogramele care se adunaseră în repaus, însă cel mai greu i-a fost din punct de vedere psihologic. „Nu mă lăsau să mă antrenez cu fetele, că eu fac doar pregătire fizică și le influențez. Mă antrenam separat și acum, după ce am și eu studii în sport pot spune că s-a greșit în pregătirea mea, mai ales din punct de vedere psihologic. Pur și simplu mă terminau psihic, repetându-mi tot timpul că sunt grasă, că nu vreau să mă mai antrenez”, rememorează Alina. Încet-încet s-a pus la punct cu pregătirea, însă o nouă accidentare, la picioarul drept, cu numai două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de la Beijing o determină să abandoneze definitiv gimnastica. „În acel moment când mi-a cedat piciorul, mi-am spus că nu mai pot să o iau de la capăt, că eu renunța la gimnastică. Puteam să realizez mai mult, dar nu a fost să fie”, completează ea. O decizie pe care nu a regretat-o niciodată, o decizie luată în acel moment cu mintea și cu inima.


Cu o pensulă, puțin fond de ten, fard de pleoape și gloss,  Alina face minuni FOTO: Mihai Dăscălescu

S-a întors acasă, la București, a terminat liceul, și-a luat BAC-ul și s-a înscris la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Perfecționista din gimnastica și-a spus cuvântul și la învățătură: bursă de studii în toți ani, urmată și de master. Apoi a luat decizia să își urmeze un vis mai vechi, acela de a picta. Nu pe pânză, ci pe fețele oamenilor. Make-up. Și nu numai. „Îmi place să duc totul la rangul de artă, să nu mă opresc doar la make – up pentru că asta poate face oricine. Pentru a face artă trebuie să ai talent, pasiune și răbdare, ceea ce eu cred că am.  Aș vrea să mă specializez pe machiajele cu efecte speciale și să pot reproduce orice personaj din filme, desene animate. A fost un lucru nou în care mi-am propus să devin cea ma bună. Am căutat cursuri acreditate, care să fie recunoscute în Uniunea Europeană și în țară. Primele cursuri le-am făcut în 2014, la Melkior și au durat două săptămâni. Am învățat multe lucruri, mai ales trucuri de machiaj, pe care nu ți le spune nimeni și pe care le știe doar un make up artist ce activează în domeniu”, spune ea. A început apoi cu proiecte simple de machiaj, ca apoi totul să fie mult mai elaborat.



Sandra a fost „clienta” Alinei, în studioul ProSport

Alina și Sandra sunt prietene de o viață. Vecine la scara blocului, au copilărit împreună, au pășit împreună în sala de gimnastică de la Steaua, au făcut în același timp pasul la lotul de junioare de la Onești și apoi la cel de senioare de la Deva. Au pornit împreună în concursurile mari, la Europenele de la Volos și de aici drumurile lor s-au despărțit.


Într-un interviu pentru ProSport, Alina Stănculescu (23 ani ) a vorbit despre proiectele sale de suflet, despre trusa pe care o are și a dezvăluit cum a apărut silueta gimnastei pe logo-ul semnătură pe care îl are.

Alina, care a fost primul tău proiect important?
Am început să fac o prietenă care e pasionată de fotografie . Încerc să mă implic în proiecte care să mă reprezinte pe mine în totalitate și primul proiect a fost Dualitate și ceea ce am exprimat a fost pe jumătate de față, binele și pe cealaltă jumătate, răul.


Binele și răul împart aceeași față FOTO: Dreea Novăceanu

Ai un logo special care te reprezintă. Cum ai ajuns la ideea cu gimnasta?
Am dorit un logo care să mă reprezinte și în care gimnastica să fie și ea prezentă, ca să fiu recunoscută mai repede. În loc de I m-am gândit să pun o gimnastă cu piciorul ridicat la 180 de grade și în același timp în loc de S să pun o pensulă.


Geanta de make-up e pregătită de noi provocări FOTO: Mihai Dăscălescu

La ce te uiți prima dată la o femeie?
La ce aș vrea eu să pun în evidență, ochii sau buzele și mai ales cum aș putea ascunde micile imperfecțiuni. Nu aș vrea să le numesc defecte, pentru că nimeni nu este perfect, fiecare este unic și diferit în felul lui. Trebuie să țin foarte mult cont și de dorințele clientului, poate preferă o anumită nuanță, sau poate vrea să îi pun în evidență ochii, deși eu i-aș fi pus buzele. Ascult și ulterior pot să îi sugerez, iar dacă vrea să urmeze sfaturile mele este în regulă, dacă nu, trebuie să mă conformez.

Pe stradă se întâmplă să mai treci pe lângă o femeie și să îți spui în gând că are un machiaj dezastruos?
Mă gândesc că și eu am făcut greșeli de genul acesta până am învățat și nu sunt genul care să judec. Poate nu au timp sau nu se pricep.

Care a fost cel mai lung machiaj cu efecte speciale?
Cred că cel din Avatar când m-am pictat ca Neytiri. Atunci m-am pictat pe tot corpul cu vopsea albastră și a durat ceva. Sincer, nu m-am uitat la ceas să văd câte ore am lucrat pentru că atunci când mă apuc să fac o treabă nu știu cum trece timpul, uit de absolut tot ce mă înconjoară.

Ce găsim produse de make-up găsim în poșeta ta?
Două glossuri și pudră.

Sunt personalităti din viața publică românească pe care le admiri pentru machiaj?
Nu. Încerc să iau ce e mai bun de la fiecare. Mă uit, analizez ce îmi place și ce nu, și încerc să aplic și eu.

Care sunt produsele tale favorite de machiaj?
Fondul de ten, iluminatorul și genele false, care îmi plac foarte mult.

Care e cea mai mare bucurie a ta ca make up artist?
Am sufletul împăcat când văd că clientele mele sunt foarte mulțumite și se bucură de ceea ce reușesc să realizez pe chipurile lor. Zâmbetul lor mă mulțumește enorm.


Sandra Izbașa zâmbește mulțumită de machiajul realizat de prietena ei, Alina Stănculescu FOTO: Mihai Dăscălescu

Mândria fiecărui make-up artistic e trusa pe care o deține. La ce valoare se ridică trusa ta?
Eu sunt abia la început, iar produsele sunt destul de scumpe, dar cred că trec de 1.000 de euro. Machiajele sunt diferite și trebuie să am în funcție de tipul de ten al fiecăruia, produse diferite în trusă. Poate are nevoie de un fond de ten ce nu e pe baza de ulei, ca sa nu ii lucească tenul după câteva ore, sunt multe lucruri de care trebuie să țin cont.

Cât timp îți ia să te machiezi înainte de a ieși din casă, într-o zi obișnuită?
Cred că maximum jumătate de oră. Eu mă machiez destul de des pentru că îmi place.

Ai un salon unde poți fi găsită?
Momentan, nu. Am doar o pagină de facebook, AlinaS Make-Up Artist unde postez toate lucrările mele. Sper ca pe viitor, după ce acumulez cât mai multe cunoștințe în acest domeniu, să am  un loc al meu unde pot împărtăși și celorlalți talentul meu.

Poți trăi din machiaj?
(râde) Deocamdată, nu. Sunt instructor de fitness aerobic la electro stimulare musculară, la Remit Xbody. Cu ajutorul unor electrozi se realizează contracția musculară în timp ce facem exerciții fizice. Din banii obținuți aici îmi cumpăr produsele din trusa de make-up, iar în momentul în care voi avea suficiente, mă voi opri și voi face doar make-up.


Pentru acest tip de machiaj cu efecte speciale folosesc alte produse decât cele de beauty. Înainte de aplicarea produselor pe piele, zona trebuie curățată foarte bine. Pentru a scurta timpul de lucru și pentru uscarea rapidă a produselor folosesc uscătorul de păr, dupăj care voi reaplica următoarele straturi sau câte sunt necesare pentru realizarea efectului dorit. Durata acestor machiaje variază in funcție de complexitatea lor. Dacă la o cicatrice  sau vânătaie pot lucra de la câteva minute până la 2 sau mai multe ore, pentru arsuri sau tăieturi care se pot extinde pe mai multe părți ale corpului sau față, ajung la 5, 6 ore.
 



Un colaj de cele mai spetaculoase make-up-uri cu efecte speciale făcute de Alina
 

 

http://www.alinastanculescu.ro/   este site-ul unde puteți afla mai multe despre Alina Stanculescu si pasiunea ei

 

 

Autor: Mirela Basescu Publicat: 15 Apr. 2015, 08:13 Actualizat: 15 Apr. 2015, 11:49 Alte Sporturi
Tags:
Pe aceeași temă
Adi Minune a chemat ambulanța acasă. Motivul e scandalos! Manelistul a cerut echipajului medical să…
Adi Minune a chemat ambulanța acasă. Motivul e scandalos! Manelistul a cerut echipajului medical să…
VIDEO Patru tineri filmaţi în timp ce întind „capcane“ şoferilor pe un drum naţional din Alba
VIDEO Patru tineri filmaţi în timp ce întind „capcane“ şoferilor pe un drum naţional din Alba
Stefan Stan e in DOLIU! A MURIT! Nu au mai avut ce sa ii faca
Stefan Stan e in DOLIU! A MURIT! Nu au mai avut ce sa ii faca
Experţii avertizează că motoarele maşinilor electrice ar putea provoca daune mediului înconjurător
Experţii avertizează că motoarele maşinilor electrice ar putea provoca daune mediului înconjurător
„Nu am regrete! In meseria asta nu are rost sa te intorci!” Becali l-a vrut la FCSB in vara, dar a refuzat: acum e somer de lux
„Nu am regrete! In meseria asta nu are rost sa te intorci!” Becali l-a vrut la FCSB in vara, dar a refuzat: acum e somer ...
Ce au gasit medicii legisti in gura Elenei Ceausescu? Toti au ramas socati cand au deshumat-o
Ce au gasit medicii legisti in gura Elenei Ceausescu? Toti au ramas socati cand au deshumat-o
Google Maps introduce funcţia care va ÎNGROAPA Waze
Google Maps introduce funcţia care va ÎNGROAPA Waze
Cui a mulţumit Dincă după ce a recunoscut crimele. „L-au bătut şi apoi l-au pus să spună asta“
Cui a mulţumit Dincă după ce a recunoscut crimele. „L-au bătut şi apoi l-au pus să spună asta“
CUTREMUR total pentru guvernul Orban. Numele care dă peste cap toate calculele
CUTREMUR total pentru guvernul Orban. Numele care dă peste cap toate calculele
RĂSTURNARE URIAŞĂ de situaţie privind alegerea lui Kovesi la UE. Anunţul ŞOC care ar putea scoate România total din schemă
RĂSTURNARE URIAŞĂ de situaţie privind alegerea lui Kovesi la UE. Anunţul ŞOC care ar putea scoate România total din ...
Un nou caz de amor în public. S-au destrăbălat într-un tren aglomerat / Martorii la dezmăţ au rămas perplecşi: „N-o să mai folosesc niciodată...” FOTO
Un nou caz de amor în public. S-au destrăbălat într-un tren aglomerat / Martorii la dezmăţ au rămas perplecşi: „N-o ...
Îl mai ţii minte? Ce face acum Krum Bibişkov, atacantul pe care Gigi Becali l-a dat afară după 120 de minute
Îl mai ţii minte? Ce face acum Krum Bibişkov, atacantul pe care Gigi Becali l-a dat afară după 120 de minute
Se schimbă harta României! Ce localități vor fi desființate
Se schimbă harta României! Ce localități vor fi desființate
Loredana s-a pozat cu tot bustul la vedere, iar acum a făcut asta! La 49 de ani, nu are pic de ruşine
Loredana s-a pozat cu tot bustul la vedere, iar acum a făcut asta! La 49 de ani, nu are pic de ruşine
Frumoasa actrita a fost UCISA! Dumnezeule, unde i-au gasit trupul...
Frumoasa actrita a fost UCISA! Dumnezeule, unde i-au gasit trupul...
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică pe Dan Voiculescu: Voi discuta cu avocaţii
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică ...
Anamaria Prodan, suspectă de cancer! Anunțul șocant făcut de soția lui Reghe
Anamaria Prodan, suspectă de cancer! Anunțul șocant făcut de soția lui Reghe
Un bărbat beat a încercat să deschidă ușa unui avion. Ce i-au făcut pasagerii
Un bărbat beat a încercat să deschidă ușa unui avion. Ce i-au făcut pasagerii
Inca un cuplu celebru si-a spus ADIO! Ce pacat: dupa 1 an de relatie, cei doi mari actori s-au despartit
Inca un cuplu celebru si-a spus ADIO! Ce pacat: dupa 1 an de relatie, cei doi mari actori s-au despartit
A nascut! A devenit mama pentru prima data. Vedeta a facut un anunt socant: ce s-a intamplat cu ea in timpul sarcinii
A nascut! A devenit mama pentru prima data. Vedeta a facut un anunt socant: ce s-a intamplat cu ea in timpul sarcinii
Fantezia românilor s-a materializat: Dacia Sandero cu motor 1,6 turbo de 263 CP - GALERIE FOTO
Fantezia românilor s-a materializat: Dacia Sandero cu motor 1,6 turbo de 263 CP - GALERIE FOTO
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și acum pozează fără rușine! Imagini cu ea GOALĂ au ajuns pe internet ! FOTO
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și acum pozează fără rușine! Imagini cu ea GOALĂ au ajuns pe internet ! FOTO
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii au reacţionat vehement
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii ...
ANM a facut anuntul! Prognoza METEO pentru iarna 2019 – 2020. Cum va fi vremea de Craciun si Revelion.
ANM a facut anuntul! Prognoza METEO pentru iarna 2019 – 2020. Cum va fi vremea de Craciun si Revelion.
Bonă condamnată la închisoare pentru abuz sexual asupra unui copil de 11 ani
Bonă condamnată la închisoare pentru abuz sexual asupra unui copil de 11 ani