Piscupescu și Lalciu,** fără concurență

Autor: Florin ALBOIU Publicat: 27 Apr. 2009, 12:40 Actualizat: 29 Apr. 2009, 14:15 Gimnastica

Alexandra Piscupescu și Irina Lalciu au strălucit la cea de-a opta ediție a Trofeului "Irina Deleanu" la gimnastică ritmică, competiție desfășurată sâmbătă și duminică la sala Polivalentă din București.
 

Aflată în ultimul an de juniorat, Alexandra s-a clasat pe primul loc la individual compus, iar în concursul pe obiecte a mai urcat pe prima treaptă a podiumului la două dintre ele (cerc și măciuci), la celelalte două terminând competiția pe locurile al doilea (coardă) și al treilea (minge).
 

La rândul ei, Irina Lalciu nu a avut emoții în concursul senioarelor, chiar dacă se află la primul an în care participă la această categorie. Irina a ocupat la final primul loc la individual compus, minge și cerc și a urcat pe poziția a doua la panglică și coardă.

Speranțele României pentru o nouă medalie olimpică se leagă, în primul rând, de cele două gimnaste pregătite la clubul Olimpia de Maria Gârba, antrenoarea lotului național, Jocurile Olimpice din 2012 de Londra fiind principala țintă a federației de specialitate.

La festivitatea de premiere au fost prezente printre alte personalități ale sportului românesc și handbalistele Narcisa Lecușanu și Ada Nechita, acestea înmânând medaliile gimnastelor ce aspiră să atingă performanțe notabile, într-o disciplină mai puțin mediatizată în România.

O mențiune specială pentru Francesca Baciu (foto dreapta), de la clubul Royal Motors din Pitești, care a intrat în concurs chiar dacă era foarte răcită, talentata gimnastă de numai  11 ani fiind oprită doar de un acces de tuse, la ultimul obiect, să termine competiția.

La ediția din acest an a concursului internațional de la București au participat gimnaste din SUA, Rusia, Moldova, Estonia, Australia, Olanda, Belgia, Serbia, Grecia, Suedia, Cipru și România.

 

 

 Careul de ași al gimnasticii ritmice românești: Maria Gârba, Alexandra Piscupescu, Irina Lalciu și Irina Deleanu

 

REZULTATE

JUNIOARE                                                         SENIOARE

Autor: Florin ALBOIU Publicat: 27 Apr. 2009, 12:40 Actualizat: 29 Apr. 2009, 14:15 Gimnastica
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Vlăduța Lupău și-a înșelat soțul cu iubitul Cruduței?!
EXCLUSIV | Vlăduța Lupău și-a înșelat soțul cu iubitul Cruduței?!
Schumacher, de nerecunoscut: Un medic a explicat cum arată fostul pilot de Formula 1
Schumacher, de nerecunoscut: Un medic a explicat cum arată fostul pilot de Formula 1
Ce s-a intamplat, de fapt, cu cenusa Cristinei Topescu! E strigator la cer! Imediat dupa ce a murit, familia sa a...
Ce s-a intamplat, de fapt, cu cenusa Cristinei Topescu! E strigator la cer! Imediat dupa ce a murit, familia sa a...
O elevă de liceu s-a fotografiat în ipostaze şocante la Mănăstirea Ciolanu. Anunţul făcut de poliţie | GALERIE FOTO
O elevă de liceu s-a fotografiat în ipostaze şocante la Mănăstirea Ciolanu. Anunţul făcut de poliţie | GALERIE FOTO
Radoi a anuntat ce se intampla cu Ianis Hagi la Genk!!! Ce planuri au belgienii cu el
Radoi a anuntat ce se intampla cu Ianis Hagi la Genk!!! Ce planuri au belgienii cu el
Imagini fierbinți! Top 50 cu cele mai mari 'bunăciuni' de pe Instagram
Imagini fierbinți! Top 50 cu cele mai mari 'bunăciuni' de pe Instagram
Vaginul, între mit şi adevăr: 5 lucruri în care să nu mai crezi
Vaginul, între mit şi adevăr: 5 lucruri în care să nu mai crezi
Un șofer vrea să-şi vândă maşina care are 250.000 de km la bord. Ce SFAT primește de la un prieten mecanic?
Un șofer vrea să-şi vândă maşina care are 250.000 de km la bord. Ce SFAT primește de la un prieten mecanic?
Ministrul Transporturilor a găsit alternativă la Valea Prahovei
Ministrul Transporturilor a găsit alternativă la Valea Prahovei
LOVITURĂ de teatru! Una dintre cele mai mari bănci PLEACĂ din România. Ce trebuie să ştie clienţii
LOVITURĂ de teatru! Una dintre cele mai mari bănci PLEACĂ din România. Ce trebuie să ştie clienţii
Cea mai PĂCĂTOASĂ femeie! Pasiunea ei sexuală întrecea orice limite
Cea mai PĂCĂTOASĂ femeie! Pasiunea ei sexuală întrecea orice limite
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
ŞOC TOTAL: Gigi Becali dă 4 milioane de euro pe un atacant şi face cel mai scump transfer din istoria FCSB. OFICIAL
ŞOC TOTAL: Gigi Becali dă 4 milioane de euro pe un atacant şi face cel mai scump transfer din istoria FCSB. OFICIAL
Cum a jignit-o Ștefan Bănică pe Cristina Țopescu? Amenințări la adresa jurnalistei: Dezvăluirile care aruncă-n aer totul
Cum a jignit-o Ștefan Bănică pe Cristina Țopescu? Amenințări la adresa jurnalistei: Dezvăluirile care aruncă-n aer totul
Florin Marin, dezvăluiri șoc despre soțul cu 50 de ani mai în vârstă. Ce îi făcea în intimitate: 'M-a nenorocit...'
Florin Marin, dezvăluiri șoc despre soțul cu 50 de ani mai în vârstă. Ce îi făcea în intimitate: 'M-a nenorocit...'
OFICIAL! Cauza MORTII Cristinei Topescu. Ce i-au gasit medicii in ORGANISM...
OFICIAL! Cauza MORTII Cristinei Topescu. Ce i-au gasit medicii in ORGANISM...
Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce a introdus eMag taxa de livrare?
Dezvăluiri de la Iulian Stanciu. De ce a introdus eMag taxa de livrare?
Cum a reacționat Bendeac după ce a văzut un angajat Glovo fără ambele mâini, livrând mâncare
Cum a reacționat Bendeac după ce a văzut un angajat Glovo fără ambele mâini, livrând mâncare
Moment ŞOCANT petrecut în timpul unei transmisiuni în direct. Priviţi cu atenţie în spatele persoanei căreia i se ia interviul. Este aceasta dovada clară că e posibilă TELEPORTAREA? [VIDEO]
Moment ŞOCANT petrecut în timpul unei transmisiuni în direct. Priviţi cu atenţie în spatele persoanei căreia i se ...
FOTO | Cinci lei mor de foame în cuşti la o grădină zoologică: nu sunt bani pentru a le fi cumpărată hrană | Imagini greu de privit
FOTO | Cinci lei mor de foame în cuşti la o grădină zoologică: nu sunt bani pentru a le fi cumpărată hrană | Imagini ...
Prințesa Diana a prezis plecarea lui Harry din familia regală. DECLARAȚIE ULUITOARE înainte de a muri
Prințesa Diana a prezis plecarea lui Harry din familia regală. DECLARAȚIE ULUITOARE înainte de a muri
Nostradamus, profeţii cutremurătoare pentru 2020. Multe din ele vizează şi România
Nostradamus, profeţii cutremurătoare pentru 2020. Multe din ele vizează şi România
Anunțul momentului: A NĂSCUT! Vedeta era căsătorită de 10 ani, dar nu avea copii! Iată că dorința i s-a îndeplinit în sfârșit și a adus pe lume un băiețel
Anunțul momentului: A NĂSCUT! Vedeta era căsătorită de 10 ani, dar nu avea copii! Iată că dorința i s-a îndeplinit ...
Rihanna a uitat de fostul iubit! În brațele cui se vindecă vedeta la câteva zile de la despărțirea de iubitul milionar
Rihanna a uitat de fostul iubit! În brațele cui se vindecă vedeta la câteva zile de la despărțirea de iubitul milionar
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ! Vești proaste pentru toți pensionarii
ANUNȚ DE ULTIMĂ ORĂ! Vești proaste pentru toți pensionarii
Metoda prin care afli dacă mașina ta a trecut pe la SAMSARI
Metoda prin care afli dacă mașina ta a trecut pe la SAMSARI
CONVORBIRILE SECRETE, din pușcărie, ale lui Gheorghe Dincă! Cum a încercat să o 'cumpere' pe Luiza și DOVADA că nu voia să o omoare
CONVORBIRILE SECRETE, din pușcărie, ale lui Gheorghe Dincă! Cum a încercat să o 'cumpere' pe Luiza și DOVADA că nu ...
Când are loc primul parastas al Cristinei Țopescu și cum se procedează în cazul incinerărilor! Biserica are reguli foarte stricte!
Când are loc primul parastas al Cristinei Țopescu și cum se procedează în cazul incinerărilor! Biserica are reguli ...
Dr. Florin Ioan Bălănică: despre obezitate şi efectele sale grave INTERVIU EXCLUSIV
Dr. Florin Ioan Bălănică: despre obezitate şi efectele sale grave INTERVIU EXCLUSIV