Gimnastica - arhiva martie 2009

  • Băieţii sunt pregătiţi pentru antrenamentul pe podium Băieţii sunt pregătiţi pentru antrenamentul pe podium
    31 mar 2009   Gimnastica

    Aflaţi la Milano de două zile, băieţii care vor reprezenta România la cea de-a treia ediţie a Campionatului European individual, Daniel Popescu (cal cu mânere şi sărituri), Flavius Koczi (individual compus), Alin Jivan (sol şi sărituri), Robert Stănescu (inele şi paralele), Marius Berbecar (individual compus) şi Cosmin Popescu (cal cu mânere şi paralele) s-au antrenat zilnic. Mâine, vor lua contact cu sala de concurs şi cu aparatele, ei având antrenamentul oficial pe podium. „E foarte importantă repetarea anumitor elemente, de aceea încercăm să profităm pentru a...

  • Ultima repetiţie Ultima repetiţie
    31 mar 2009   Gimnastica

    După ce ieri s-au dezmorţit făcând două antrenamente uşoare, de câte o oră, Sandra Izbaşa & Co. iau astăzi, la Milano, contact cu aparatele şi sala unde va avea loc cea de-a treia ediţie a CE individuale. „Am încercat să le insuflu fetelor cât mai multă încredere, să intre în starea de competiţie, dar sunt deja pregătite pentru concurs”, a explicat Nicolae Forminte. Deşi acuză dureri uşoare la glezna stângă, vedeta delegaţiei, Sandra Izbaşa, vrea să-şi apere titlul continental. Chiar dacă în ultimul concurs de verificare a prezentat un sol cu un fond...

  • Tămîrjan luptă pentru o medalie la individual compus Tămîrjan luptă pentru o medalie la individual compus
    30 mar 2009   Gimnastica

    Campioană europeană cu echipa şi medaliată cu bronz continental la sol Anamaria Tămîrjan (17 ani) este speranţa României la o medalie la individual compus, la Europenele de la Milano. Deşi încă acuză dureri la şoldul drept, ea vrea să prindă şi finalele la bârnă şi sol. Ana, care este obiectivul tău pentru Europene? Să mă calific în finala la individual compus şi să prind finala la bârnă şi sol. Să iau o medalie la individual compus şi una la bârnă sau la sol.

  • Drăgoi: „Sper să prind o finală la bârnă” Drăgoi: „Sper să prind o finală la bârnă”
    30 mar 2009   Gimnastica

    Campioană europeană cu echipa, Gabriela Drăgoi (16 ani) va participa la Europene la bârnă şi paralele. Finalistă la bârnă la Jocurile Olimpice de la Beijing, Gabi doreşte să urce, la acest aparat şi în finala continentală. Gabi, ce aşteptări ai de la Europene? Vreau să-mi fac treaba cât mai bine. Voi concura doar la paralele şi bârnă.

  • Chelaru: “Îmi doresc să prind finale la sol şi sărituri” Chelaru: “Îmi doresc să prind finale la sol şi sărituri”
    30 mar 2009   Gimnastica

    Debutantă la o competiţie de anvergură, la senioare, Diana Chelaru (15 ani) va evolua, la Europene, la toate cele patru aparate. Mai mult, micuţa gimnastă va încerca să obţină calificarea şi în finala la sărituri. Diana, cu ce gând mergi la Europene? Vreau să îmi fac treaba cât mai bine, să am un concurs curat, fără ratare, să îmi fac exerciţiile cât mai corect şi mai ales, să mă pot concentra, să nu simt nicio teamă.

  • INFIRMERIA INFIRMERIA
    30 mar 2009   Gimnastica

    Gimnastele tricolore dau mereu peste acelaşi obstacol: durerile. Cu trei zile înainte de începerea CE de la Milano, trei dintre cele patru fete acuză diferite probleme. Consecinţa? Pentru a preîntâmpina eventualele for­fai­turi, intensitatea antrenamentelor a fost mai redusă în ultimele zile. „Nu sunt mulţumit de pregătire, care a decurs în funcţie de starea lor de sănătate, dar nu aveam ce face, aveam o planificare, etape de urmat. Am lucrat cu puţinul, cum s-a putut, având grijă să nu acutizăm problemele“, a explicat antrenorul coordonator, Nicolae Forminte....

  • Schimbare în lotul băieţilor Schimbare în lotul băieţilor
    24 mar 2009   Gimnastica

    Accidentarea lui Răzvan Şelariu a adus o modificare pe lista pe care oficialii FRG au înaintat-o Federaţiei Internaţionale de Gimnastică în ceea ce priveşte lotul pentru Europene. Astfel, România va fi reprezentată, la masculin, de Flavius Koczi, Marius Berbecar (foto), Alin Jivan, Daniel Popescu, Cosmin Popescu, Robert Stănescu.

  • Şelariu ratează Europenele Şelariu ratează Europenele
    24 mar 2009   Gimnastica

    Medaliat cu argint la sol la Europenele de anul trecut şi unul dintre gimnaştii care ne puteau reprezenta la individual compus, Răzvan Şelariu nu va participa la Europenele de la Milano (2-5 aprilie) din cauza problemelor medicale. „Este o accidentare mai veche, care a recidivat acum. Zilele trecute au revenit durerile, nu mai puteam să lucrez, să pun mâna jos. Am luat şi injecţii, am vorbit şi cu doctorul dar nu se poate face nimic. La încheietura mâinii drepte am un nodul, în mod normal trebuia să mă operez, dar e cu dus şi întors, pentru că poate să crească la...

  • Fetele şi băieţii gata pentru Europene Fetele şi băieţii gata pentru Europene
    21 mar 2009   Gimnastica

    Oficialii FRG au trimis forului internaţional lista sportivilor care vor merge la CE de la Milano (2-5 aprilie). La feminin vor participa Sandra Izbaşa, Ana Maria Tămîrjan, Gabriela Drăgoi şi Diana Chelaru, ultima aflată la primul ei concurs de anvergură la senioare, în timp ce la masculin vor concura Răzvan Şelariu, Daniel Popescu, Flavius Koczi, Alin Jivan, Robert Stănescu şi Marius Berbecar.

  • Băieţii nu mai merg la Cottbus Băieţii nu mai merg la Cottbus
    20 mar 2009   Gimnastica

    Anunţaţi iniţial ca participanţi la etapa de Cupă Mondială de la Cottbus, Răzvan Şelariu, Cosmin Popescu, Alin Jivan, Flavius Koczi şi Robert Stănescu (foto) nu vor lua startul la competiţia din Germania. „Nu am mai plecat pentru că înscrierea s-a făcut târziu şi nu am mai fost acceptaţi. Federaţia nostră a trimis lista după data limită de înscriere şi nu s-a mai putut face nimic. Este o pierdere importantă pentru băieţi pentru că era util acest concurs de la Cottbus, o verificare extrem de bună pentru Europene”, ne-a declarat Nicuşor Pascu, antrenorul...

  • Prădatu nu se predă Prădatu nu se predă
    20 mar 2009   Gimnastica

    Împuşcat pe 20 martie 1998, la Caracas, pentru că refuzase să dea unor hoţi geanta în care se aflau banii şi actele fetelor şi ale staffului de la lotul olimpic de gimnastică, fostul secretar general al FR de Gimnastică, Toma Prădatu (62 de ani), luptă în continuare cu viaţa, dar mai ales cu uitarea, povara cea mai grea. „Viaţa merge mai departe pentru fiecare dintre noi“, spune el.

  • Racea, prima la individual compus Racea, prima la individual compus
    15 mar 2009   Gimnastica

    Vicecampioană europeană de juniori la bârnă şi medaliată cu bronz continental la sol, Amelia Racea a câştigat concursul de individual compus, rezervat junioarelor din cadrul competiţiei internaţionale „Trofeo Citta di Jesolo“ din Italia. Considerată drept una dintre cele mai bune junioare de la lotul olimpic, Racea a adunat, după evoluţia la cele patru aparate, 55,550 de puncte, un total mai mare chiar decât cel obţinut de Lia Parolari, care a câştigat concursul senioarelor cu 54,750 p.

  • Tămîrjan, locul 5 în Italia Tămîrjan, locul 5 în Italia
    15 mar 2009   Gimnastica

    Campioana europeană cu echipa şi medaliată cu bronz continental la sol, Ana Maria Tămîrjan a obţinut cea mai bună clasare, locul 5, dintre reprezentatele României în proba de individual compus, la senioare, la concursul „Trofeo Citta di Jesolo“ din Italia. Dintre elevele lui Nicolae Forminte, Ana şi Diana Chelaru au fost singurele care au evoluat pe toate patru aparatele. Chelaru a terminat concursul pe locul 9.

  • Ultimul test pentru Euro
    13 mar 2009   Gimnastica

    Sandra Izbaşa, Anamaria Tămîrjan, Gabriela Drăgoi, Diana Chelaru, Dana Druncea și junioarele Amelia Racea, Raluca Haidu şi Diana Trenca vor reprezenta România la concursul „Trofeo Citta di Jesolo“, care are loc azi, în Italia. Aceasta e ultima verificare pentru elevele lui Nicolae Forminte înainte de CE de la Milano (2-5 aprilie).

  • De 4 x Tămîrjan la Europene De 4 x Tămîrjan la Europene
    10 mar 2009   Gimnastica

    Campioană europeană cu echipa şi medaliată cu bronz continental la sol şi cu bronz olimpic, tot cu echipa, Anamaria Tămîrjan se pregăteşte temeinic pentru Europene (2-5 aprilie). Recuperată după o fisură de femur pe care a suferit-o înainte de plecarea la JO de la Beijing, ea merge la Milano pentru a prinde toate finalele pe aparate. „Mai acuză mici dureri, dar de lucru. A trecut peste toate problemele, sperăm să fi pus punct ghinionului care a urmărit-o şi să poată evolua la potenţial maxim.

  • Opt fete pentru Italia Opt fete pentru Italia
    10 mar 2009   Gimnastica

    Sandra Izbaşa, Anamaria Tămîrjan, Gabriela Drăgoi, Diana Chelaru şi Dana Druncea împreună cu junioarele Amelia Racea, Raluca Haidu şi Diana Trenca vor reprezenta România la concursul internaţional “Trofeo Citta di Jesolo”, care va avea loc pe 14 martie, la Jesolo, o localitate în apropierea Veneţiei. “La senioare sunt fetele pe care le am în vedere pentru Europene. Vor merge doar trei junioare pentru că ele s-au antrenat la capacitate maximă şi nu au acuzat probleme de sănătate. Este un concurs de verificare pentru noi, nu se va forţa foarte mult, urmărim ca...

  • Drăgoi trage tare pentru Europene Drăgoi trage tare pentru Europene
    9 mar 2009   Gimnastica

    Diagnosticată cu fractură de stres imediat după Jocurile Olimpice de la Beijing, Gabriela Drăgoi a luat o pauză mai lungă pentru recuperare, durerile pe care le acuza revenind aproape tot timpul. După un consult medical în Italia, Drăgoi a fost trimisă, în urmă cu câteva zile, la Viena, pentru a fi văzută şi de medicii de acolo, iar rezultatul a fost comunicat staff-ului tehnic. “Lucrurile merg bine cu Gabi, doctorii care au consultat-o la Viena ne-au recomandat efort redus, grijă multă în pregătire şi ne-au spus că problema pe care o are la tibie nu este atât de...

  • “Contează calitatea exerciţiilor” “Contează calitatea exerciţiilor”
    9 mar 2009   Gimnastica

    La concursul din weekend, din Canada, cei patru reprezentanţi ai României au urcat toţi pe podium: Răzvan Şelariu (aur la sol), Marius Berbecar (bronz la sol), Daniel Popescu (aur la sărituri) şi Robert Stănescu (argint la inele). Antrenorul lotului olimpic masculin Nicuşor Pascu, a vorbit, pentru ProSport, despre rezultatele elevilor lui: -Cum apreciaţi concursul de la Montreal? Competiţia a fost una bună pentru noi, ceea ce-mi arată că băieţii sunt pe drumul cel bun. Toţi patru au fost pe podium şi asta sper să fie de bun augur. Mai mult, rezultatele acestea...

  • Speranţe pentru Pătraşcu Speranţe pentru Pătraşcu
    9 mar 2009   Gimnastica

    ccidentată în urmă cu un an, la Europene şi operată de două ori la meniscul genunchiului drept, Cerasela Pătraşcu a reluat pregătirea, după o pauză de mai bine de opt luni. „Deja se mişcă în sală. Acum începe să lucreze pe trei aparate: paralele, bârnă şi sărituri, la ultimul aparat însă numai de câteva zile. La cum se pregăteşte ne dă speranţe pentru participarea la Mondialele de la Londra (13-18 octombrie)”, ne-a declarat Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului olimpic feminin.

  • Patru medalii pentru România Patru medalii pentru România
    9 mar 2009   Gimnastica

    România a urcat de patru ori pe podium la concursul “Gymnix World Cup Montreal 2009”, care a avut loc în weekend-ul trecut în Canada. Astfel, Răzvan Şelariu, vicecampion european la sol, s-a impus la acest aparat terminând competiţia pe primul loc. A doua medalie de aur a fost cucerită de Daniel Popescu la sărituri, aparat la care deţine şi argintul mondial. Robert Stănescu a urcat pe cel de-al doilea loc al podiumului la inele, aparatul lui preferat, iar Marius Berbecar a întregit palmaresul lotului tricolor cu un bronz, la sol.

  • Patru pentru Canada Patru pentru Canada
    3 mar 2009   Gimnastica

    Marius Berbecar, Răzvan Şelariu, Robert Stănescu şi Daniel Popescu vor reprezenta România la concursul internaţional “Gymnix Montreal 2009”. Această etapă de Cupă Mondială va avea loc în Canada în perioada 4-9 martie. “Obiectivul cu care mergem este ca băieţii să aibă o comportare cât mai bună. Este o primă etapă de verificare a ceea ce s-a acumulat până acum, în vederea alegerii echipei care ne va reprezenta la Europene, adică a băieţilor care se vor lupta pentru podium la individual compus şi la aparate. Sper să se descurce bine, în sală au arătat că...

  • „Am nevoie de mână!“ „Am nevoie de mână!“
    2 mar 2009   Gimnastica

    Retrasă de şase luni din activitatea competiţională, dubla vicecampioană mondială Steliana Nistor (19 ani) trece prin momente grele. Diagnosticată cu necroză la mâna stângă, ea face fizio-kinetoterapie şi strânge bani pentru a se trata şi în Canada. „De cinci luni mâna mea e la fel, nu mă pot folosi de ea nici măcar la facultate. Este umflată şi mă doare rău. Încerc să o mai forţez, să mă folosesc de ea, dar mi-e foarte greu”, explică Stela. Stabilită acasă, la Sibiu, fosta sportivă vine cu regularitate la Bucureşti pentru control medical, la doctorul...

CLASAMENT
POZ Echipa M V E Î GOL PCT
vezi detalii clasament »
1 CFR Cluj 10 7 2 1 15-4 50
2 FCSB 10 7 2 1 18-6 48
3 Viitorul 10 6 2 2 18-10 39
4 U Craiova 10 3 2 5 7-10 34
5 Astra 10 2 0 8 6-20 27
6 Sepsi OSK 10 0 2 8 5-19 21
Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.