Câți bani a încasat Conor McGregor ca să fie umilit de Dustin Poirier. Afacerea prin care irlandezul a demonstrat că poate face milioane în doar câteva minute

Redactor:
Răzvan Bucur
Câți bani a încasat Conor McGregor ca să fie umilit de Dustin Poirier. Afacerea prin care irlandezul a demonstrat că poate face milioane în doar câteva minute
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă Conor McGregor a fost umilit în prima luptă la mai bine de un an, după ce și-a anunțat retragerea, fiind făcut KO de americanul Dustin Poirier în runda a doua a meciului din UFC 275, irlandezul s-a umplut de bani.

McGregor a promis că îl va bate pe Poirier în mai puțin de un minut, dar meciul dintre cei doi a avut un final șocant pentru irlandez. Poirier și-a luat revanșa în fața lui McGregor, după ce acesta îl învinsese o dată pe american în urmă cu șase ani.

Câți bani a încasat Conor McGregor ca să fie umilit de Dustin Poirier

Potrivit Independent, ambii luptători, McGregor și Poirier se așteaptă să primească milioane de dolari pentru lupta de la Abu Dhabi. Astfel, chiar dacă a fost făcut KO, irlandezul va încasa 5 milioane de dolari, bani care includ și o parte din drepturile de televizare. De cealaltă parte, Poirier va primi doar un milion de dolari, ceea ce reprezintă un cec record pentru el.

McGregor mai pierduse o singură dată prin knock-out, însă într-un meci de box, împotriva lui Floyd Mayweather, în 2017! De partea cealaltă, Poirier a obținut a 27-a victorie a carierei.

În iunie 2020, McGregor anunțase că se retrage, dar nu a putut sta prea mult timp departe de octogon. Ultimul său meci a fost împotriva lui Donald Cerrone, pe care l-a făcut knock-out după numai 40 de secunde.

Ce avere are McGregor

Conor McGregor are o avere estimată la 120 de milioane de euro, câștigând bani frumoși din lupte, dar și din afacerea sa cu băuturi spirtoase. Deseori pe internet, el se laudă cu luxul în care se scaldă, având în special o pasiune pentru ceasurile de zeci și sute de mii de euro.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…