"Dacă vrea să luptăm murdar, vom lupta murdar". Sfaturi şocante primite de Lucian Bute de la antrenorul său înainte de lupta cu DeGale: dacă britanicul dă un cot, asta faci "în mijlocul ringului, când arbitrul este cu spatele"

25 nov 2015 6735 afişări Box
"Dacă vrea să luptăm murdar, vom lupta murdar". Sfaturi şocante primite de Lucian Bute de la antrenorul său înainte de lupta cu DeGale: dacă britanicul dă un cot, asta faci "în mijlocul ringului, când arbitrul este cu spatele" Lucian Bute, la un antrenament. Foto: Cristina Stanciu

Lucian Bute (35 de ani) a primit sfaturi radicale de la antrenorul său, Howard Grant, înaintea duelului de sâmbătă, 28 noiembrie, cu britanicul James DeGale. Viitorul adversar este recunoscut pentru duritatea sa, care trece de limitele regulamentului, DeGale având obiceiul de a lovi cu cotul sau cu umărul.

"Dacă acest individ recurge la rahaturi de genul ăsta în faţa ta, trebuie să îi trânteşti un cot drept în figură", l-a anunţat pe Bute fostul boxer jamaican. "Poate că arbitrul îl va avertiza. Dacă nu o face, trebuie să îi arzi un cot în figură sau să îl loveşti fix la c****. Ura face parte din acest business. Iar unii indivizi ar face orice pentru a te destabiliza. Dacă încearcă să-i trântească astfel de c****uri, îi voi cere lui Lucian să îi ardă un cot fix între ochi, în mijlocul ringului, când arbitrul este cu spatele. Punct!", a explicat extrem de convins tehnicianul, potrivit Daily Mail.

Lucian Bute luptă cu titlul mondial IBF pe masă, centură pe care a deţinut-o până în 2012, la duelul cu Froch, iar explicaţia lui Grant, care încearcă să îl readucă pe drumul cel bun pe Bute, după un bilanţ de două înfrângeri şi două victorii în ultimele patru meciuri, este una simplă: "Intră în regulile jocului. Dacă vrea să luptăm murdar, vom lupta murdar. Îmi dai una sub centură, îţi dau şi eu una sub centură", a conchis antrenorul de 49 de ani.

Carl Froch îi dă puţine şanse lui Bute în faţa conaţionalului său înaintea luptei din weekend, dar Bute promite un meci pe cinste, fiind mulţumit de faptul că DeGale ar putea face greşeala de a-l subestima.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.