Viitorul arată bine. Patru juniori români boxează pentru aur la Kharkov

31 mar 2019 258 afişări Box
Viitorul arată bine. Patru juniori români boxează pentru aur la Kharkov
  • Un român, Roman Samuel, a umilit în semifinale un ucrainean
  • Victorie pentru Manea împotriva unui adversar din Azerbaidjan
  • Încă o confirmare pentru Preda

Şase români au boxat în semifinalele puternicului turneu de la Kharkov (Ucraina), competiţie de pregătire în vederea Campionatului European de juniori care va avea loc la Galaţi la finele lunii mai.

Primul a intrat în ring Marco Manea (52 kg). După ce a trecut în sferturi de un puternic georgian, Marco a boxat în semifinală cu un azer la fel de bine pregătit. Românul a dominat primele două reprize şi şi-a asigurat astfel victoria. Efortul depus şi-a spus cuvântul în final, însă Manea a câştigat cu 5-0 şi şi-a trecut în palmares o nouă victorie importantă la acest turneu.

La 54 de kilograme, Adrian Preda, singurul boxer medaliat la fosta ediţie a CE, a câştigat clar în faţa croatului Ante Gregoric. 

A urmat ”reprezentaţia” lui Roman Samuel în faţa ucraineanului Semen Orlov. Rar am văzut un roman să câştige de o asemenea manieră la adversar acasă! În faţa unui tăvălug, Roman, sportiv construit de Claudiu Râşco a avut strategia şi armele necesare! Pur şi simplu, ucraineanul nu a avut nici o şansă! Victorie cu 5-0 şi calificare în finală cu trei meciuri câştigate! La 60 de kg, Alexandru Ungureanu a trecut cu 3-0 de ucraineanul Gorzov.

Alti doi români au fost învinşi: Alex Dumitrachi (48 kg) în faţa ucraineanului Molodan şi Andrei Musteţ (66 kg) în fata ucraineanului Pazich.

Şase medalii şi patru finale reprezintă o performanţă foarte bună pentru lotul condus de George Perţea şi Traian Georgia. Pana la Campionatul European de juniori, care se va desfăşura la Galaţi, au mai rămas mai puţin de două luni! 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.