Leonard Doroftei nu este deloc fericit în Canada. „Asta este viața printre străini”. Cum se vede pandemia de coronavirus de peste Ocean

Publicat: 28 Mar. 2020, 20:09 Actualizat: 28 Mar. 2020, 20:15 Box
Leonard Doroftei nu este deloc fericit în Canada. „Asta este viața printre străini”. Cum se vede pandemia de coronavirus de peste Ocean

A trecut mai bine de un an de când Leonard Doroftei a emigrat în Canada. A avut probleme cu autoritățile din Ploiești, care i-au închis barul, și a decis că este mai bine să plece. Fostul campion mondial spune că îi este tare greu departe de țară și a explicat ce măsuri și-au luat canadienii pentru a combate pandemia.

A boxat o viață întreagă pentru tricolorul românesc, dar a decis că este mai bine să plece. Acum un an a emigrat în Canada, o țară în care a locuit în perioada în care a activat ca pugilist profesionist. Leonard Doroftei nu este foarte încântat că este departe de țară și spune că îi este foarte greu să se adapteze.

„Vor trece mulţi, mulţi ani până voi simţi că aici sunt «la mine», şi că pentru canadieni voi fi unul de-al lor. Chiar dacă am muncit, am boxat aici, am fost şi sunt tratat cu respect. Asta e viaţa printre străini, oriunde şi oricine ai fi. Nu eşti acasă”, declarat la Telekom Sport fostul campion mondial la versiunea WBA.

Leonard Doroftei a povestit că și în Canada s-au luat măsuri speciale din cauza COVID-19. Avantajul este că cei mai mulți oameni respectă indicațiile autorităților.

„Nu e poliţie pe stradă. E mai multă disciplină în Canada, oamenii respectă decizia de izolare în case. Bun, marea majoritate, pentru că şi aici e un amestec de culturi, unii sunt obişnuiţi să socializeze, să iasă la soare, acum, că a venit primăvara. Probabil că in scurt timp se vor înăspri regulile.

Toată lumea stă în casă, doar cei care lucrează în sectoare strategice mai merg la serviciu. Mulţi şi-au pierdut locurile de muncă în perioada asta, s-au închis multe afaceri, dar premierul a promis un sprijin financiar consistent pentru cei afectaţi. Se dau ajutoare şi pentru firme şi pentru cei care rămân fără serviciu. Şi d-aia sunt şi oamenii calmi, ştiu că au un sprijin în perioada asta ciudată” ,a mai spus Doroftei.

Leonard Doroftei, antrenament „spartan” în izolare

Fostul pugilist spune că a ținut cont de sfaturi și s-a izolat cu familia. În plus, s-a apucat „serios” de antrenamente

„Rup! De când s-a închis totul am făcut 10 flotări, în total! E greu să faci acasă. Noroc că am slăbit până în criză, am stat mult la sală, la antrenamente. Am venit cu kilograme în plus din România şi mai prindeau curaj băieţii să intre cu mine în ring.

Am facut sparring-uri ca atunci când boxam, am bătut ce-am prins, mă dureau braţele de cât am dat in ei. (N.R. râde) S-au liniştit, nu mai vrea nimeni bătaie, doar antrenamente. ”, a mai declarat Doroftei.

Publicat: 28 Mar. 2020, 20:09 Actualizat: 28 Mar. 2020, 20:15 Box
Pe aceeași temă
Andreea Marin a dat vestea cea mare: Mamă pentru a doua oară! "O să nasc pe cale naturală"
Andreea Marin a dat vestea cea mare: Mamă pentru a doua oară! "O să nasc pe cale naturală"
Cum a dat piept cu corupţia un român din SUA întors pentru o moştenire: „Şpagă, ce să-ţi spun? Aşa e la noi“
Cum a dat piept cu corupţia un român din SUA întors pentru o moştenire: „Şpagă, ce să-ţi spun? Aşa e la noi“
Ce face Bill Gates cu vaccinul în care a investit 388 milioane $. S-A AFLAT TOT!
Ce face Bill Gates cu vaccinul în care a investit 388 milioane $. S-A AFLAT TOT!
„Valoreaza 2 milioane sau mai putin!” Ianis Hagi, facut praf de o fosta glorie a lui Rangers! Cine l-a desfiintat pe fiul „Regelui” si ce a spus
„Valoreaza 2 milioane sau mai putin!” Ianis Hagi, facut praf de o fosta glorie a lui Rangers! Cine l-a desfiintat pe ...
Femeia şi sexul cu mai mulţi parteneri
Femeia şi sexul cu mai mulţi parteneri
Gura maaaaare! Topul vedetelor care s-au dezbrăcat de haine și au înfulecat pe nerăsuflate
Gura maaaaare! Topul vedetelor care s-au dezbrăcat de haine și au înfulecat pe nerăsuflate
VIDEO Milionar clujean face un test trăsnit: ce maşină e mai confortabilă pe drum forestier, Dacia sau Rolls Royce?
VIDEO Milionar clujean face un test trăsnit: ce maşină e mai confortabilă pe drum forestier, Dacia sau Rolls Royce?
Dezvăluiri incredibile! Cine este mama biologică a băiețelului adoptat de Horia Brenciu
Dezvăluiri incredibile! Cine este mama biologică a băiețelului adoptat de Horia Brenciu
Stârneşte multe CONTROVERSE dar este pe placul BĂRBAŢILOR: ce FANTEZIE au femeile dar le este ruşine să spună
Stârneşte multe CONTROVERSE dar este pe placul BĂRBAŢILOR: ce FANTEZIE au femeile dar le este ruşine să spună
Reacția lui Fulgy, după ce Margherita a produs accidentul de mașină sub influența drogurilor! Ce decizie radicală a luat fratele vedetei 
Reacția lui Fulgy, după ce Margherita a produs accidentul de mașină sub influența drogurilor! Ce decizie radicală a ...
Vremea s-a dat peste cap în România! Ninsori la sfârşit de mai
Vremea s-a dat peste cap în România! Ninsori la sfârşit de mai
Filmul dispariției fetei de 16 ani, găsită spânzurată. Filmată în timp ce se dezbrăca, iubita unui prieten de-al tatălui său
Filmul dispariției fetei de 16 ani, găsită spânzurată. Filmată în timp ce se dezbrăca, iubita unui prieten de-al ...
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri despre dependenţa faţă de chinezi
ULTIMĂ ORĂ. Ce se întâmplă între China şi România? Beijingul a provocat României cel mai mare DEFICIT. Dezvăluiri ...
Prof. dr. Florin Mihălţan: riscurile fumătorilor în contextul COVID-19 VIDEO
Prof. dr. Florin Mihălţan: riscurile fumătorilor în contextul COVID-19 VIDEO
Așa se testau mașinile pe vremea lui CEAUȘESCU: Dacia vs CAMION de 16 tone - VIDEO
Așa se testau mașinile pe vremea lui CEAUȘESCU: Dacia vs CAMION de 16 tone - VIDEO
A mers la lift după carantină și a rămas perplexă. Este uluitor ce a gasit in partea de jos FOTO, VIDEO
A mers la lift după carantină și a rămas perplexă. Este uluitor ce a gasit in partea de jos FOTO, VIDEO
Alertă de CORONAVIRUS la un centru Protecţia Copilului din ţară. Noi cazuri de COVID-19, descoperite în rândul celor mici
Alertă de CORONAVIRUS la un centru Protecţia Copilului din ţară. Noi cazuri de COVID-19, descoperite în rândul celor ...
Noua regulă OBLIGATORIE! Toți românii trebuie să o respecte întocmai
Noua regulă OBLIGATORIE! Toți românii trebuie să o respecte întocmai
FOTO. Gina Chirilă a născut o fetiță perfect sănătoasă! Prima imagine cu micuta sa
FOTO. Gina Chirilă a născut o fetiță perfect sănătoasă! Prima imagine cu micuta sa
S-a despartit de mama fiicei sale, iar acum are o noua IUBITA! Cu cine s-a cuplat unul dintre cei mai ravniti barbati din lume
S-a despartit de mama fiicei sale, iar acum are o noua IUBITA! Cu cine s-a cuplat unul dintre cei mai ravniti barbati din ...
S-A AFLAT: De ce au murit, DE FAPT, 90% dintre oamenii declaraţi morţi de Covid-19. Cineva de la vârf A SPART tăcerea. Informaţii de ultimă oră
S-A AFLAT: De ce au murit, DE FAPT, 90% dintre oamenii declaraţi morţi de Covid-19. Cineva de la vârf A SPART tăcerea. ...
O asistentă de la spitalul din Botoșani a murit la doar 46 de ani din cauza coronavirusului! A tratat mulți pacienți cu COVID-19, dar boala nu a cruțat-o și pe ea
O asistentă de la spitalul din Botoșani a murit la doar 46 de ani din cauza coronavirusului! A tratat mulți pacienți ...
Scoți 2500 de lei din buzunar, noua amendă care schimbă tot ce știai în starea de alertă
Scoți 2500 de lei din buzunar, noua amendă care schimbă tot ce știai în starea de alertă
Există vreo modalitate sigură de socializare în timpul pandemiei?
Există vreo modalitate sigură de socializare în timpul pandemiei?
Atenţie şoferi. Ce se întâmplă dacă pui AVARIILE ca să mulţumeşti, în trafic?
Atenţie şoferi. Ce se întâmplă dacă pui AVARIILE ca să mulţumeşti, în trafic?
Care este, de fapt, adevărata relație dintre Teo Trandafir și Bursucu. Prezentatorul TV vorbește deschis despre colega sa
Care este, de fapt, adevărata relație dintre Teo Trandafir și Bursucu. Prezentatorul TV vorbește deschis despre colega ...
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Margherita de la Clejani și părinții ei, după accidentul rutier și după ce a fost prinsă drogată
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Margherita de la Clejani și părinții ei, după accidentul rutier și după ce a fost ...