Steaua propune o nouă modă: președinți-jucători

Redactor:
Andru Nenciu
Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa de baschet este coordonată de internaționalul Virgil Stănescu, campion cu Asesoft și transferat din această vară cu tot cu arme și bagaje în Ghencea

Titular incontestabil în echipa de handbal, Andrei Cian a preluat și șefia secției la sugestia clubului mamă

Ora 9:00 birou! Ora 10:30 antrenament! De la ora 13:00 iar birou sau o posibilă discuție cu un sponsor. După-amiaza, după caz, a doua ședință de pregătire. Iar spre seară, dacă situația o cere, alte negocieri pentru o viață mai bună a echipelor pe care le păstoresc. Cam așa arată, în linii mari, o zi din viața președinților de la Steaua. A noilor manageri de la secțiile de handbal și baschet, coordonate de Andrei Cian, respectiv Virgil Stănescu. La prima vedere poate nimic nu este neobișnuit, dar dacă specificăm și faptul că ambii participă activ la antrenamente, în sensul că aleargă cot la cot cu ceilalți jucători, atunci datele problemelor sunt altele. Steaua schimbă moda în sport și implementează funcția de președinte-jucător. Coincidență sau nu, ambele echipe au promovat în Ligile Naționale la sfârșitul sezonului trecut și merg pe același model, mai vizibil în politică, chiar la șeful statului Traian Băsescu.

„Despre contracte, numai când sunt în cămașă”

În urmă cu câteva zile, ProSport i-a adus în același loc pe Andrei Cian și Virgil Stănescu, ambii născuți în 1977, cu multe selecții și la echipele naționale. Primul a venit direct de la antrenament, al doilea după ce a mai reglat câteva probleme din viitoarea colaborare cu CSM-ul! „Cum te privesc colegii acum în vestiar? S-a schimbat ceva de când ai devenit și managerul echipei?”, vine o primă întrebare către Andrei Cian.

„Nu s-a schimbat nimic! Le spun că discutăm probleme contractuale sau de altă natură numai când mă văd în cămașă”, glumește extrema dreaptă, reacție la care Virgil Stănescu are o tresărire în aceeași notă: „Bună ideea, de reținut!”. Cei doi s-au mai intersectat pe traseu, însă niciodată nu au reușit să schimbe idei, mai ales că acum sunt și colegi de departamente. Iar problemele le sunt oarecum comune. „Pornim de la zero și totul pare destul de greu. Piața sponsorizării în sport e foarte mică și trebuie oarecum educată. Sponsorii trebuie să înțeleagă ce primesc în schimb, iar noi să transmitem exact punct cu punct ce ne propunem. În primul an am făcut și o listă cu exact ce le-a venit înapoi de pe lista colaborării. Și au fost foarte mulțumiți de legătura cu noi. Sportul este un vector de imagine, poate printre cele mai importante din țară”, spune Virgil Stănescu.

Colegi și suporteri

Comun este și motivul pentru care „handbalistul” și „baschetbalistul” au decis să mai joace măcar un sezon. „Simt că mai am multe de spus, că pot să ajut echipa și din teren. Cred că mă voi număra și în viitorul sezon printre cei mai buni marcatori”, susține Cian, o extremă care are golul în sânge. „Am acceptat să mai joc un an la inițiativa lui Mladen Jojic. Pun și eu umărul la acest proiect, în care cred în el. Colaborarea mea cu Mladen va fi una liniștită, voi fi ascultător pe terenul de joc”, este și răspunsul lui Virgil Stănescu.

Când vine vorba de brandul Stelei, cei doi „militari” știu că au o mare obligație, dictată în primul rând de palmares. „Ne propunem un play-off, dar sunt sigur că vom face o figură mai frumoasă. Dar mai avem și alte lucruri pe care vrem să le dezvoltăm. Ne propunăm să creăm un centru de copii. Odată cu faima și notorietatea clubului, vine și o responsabilitate socială. Sunt convins că vom fi prezenți în școli, în licee. În primul rând pentru că ne place și apoi că aducem și copii la sport”, precizează Virgil, o declarație care îi captează atenția și omologului de la handbal. După câteva zeci de minute, ambii manageri simt că între cele două secții poate exista, la un moment dat, și o colaborare. De o susținere reciprocă nu vor duce lipsă. „Sigur vom merge la baschet să-i încurajăm, atunci când ne va permite programul”, afirmă Cian. „Echipa de handbal are un mare respect din partea mea. Handbalul este un sport la fel de frumos ca și baschetul”, completează și Stănescu. Un „Give me five!” de final vine ca un nou început pentru cele două secții ale Stelei!

„Joc baschet de plăcere. Numărul meu de pe tricou, 34,  pe care l-am ales, are o legătură cu baschetul, cu Charles Barkley”
Andrei Cian, președinte-jucător Steaua handbal

28 de titluri are în palmares echipa de handbal a Stelei. Ultimul a fost obținut în urmă cu cinci ani

„Împreună cu CSM București putem dezvolta și sportul de masă, împreună putem aduce copiii la sală
Virgil Stănescu, președinte-jucătot Steaua baschet

21 de titluri are în palmares echipa de baschet a Stelei. Ulimul a fost obținut în 1991

„Am pornit pe o idee, vom premia performanța”

„Sponsorii, greu de înduplecat dacă nu le oferi ceva în schimb”

Cum decurg discuțiile cu potențialii sponsori, pe care încerci să-i convingi să vină și să investească la handbal?
Sunt foarte greu de înduplecat, chiar dacă te numești Steaua. Ca să se angajeze la ceva, să investească, trebuie să-l atragi cu ceva. 28 de titluri sau trei cupe europene nu mai sunt suficiente. Suntem nevoiți să facem pentru un început un produs pe care apoi să-l putem vinde.

Cum decurge relația cu Ovidiu Mihăilă (n.r. antrenorul echipei de handbal), având în vedere că nu îi ești numai elev, ci și șef?
Nu s-a schimbat nimic în relațiile noastre. Eu mă ocup de problemele curente ale echipei, iar el se focalizează doar pe handbal, se preocupă să ne pregătească cât mai bine. În general, în România, antrenorul trebuie să rezolve și alte probleme, eu încerc să-l degrevez de alte sarcini. În plus, ne leagă și o prietenie de vreo 22 de ani, de când tatăl meu l-a adus de la Sighișoara la Dinamo Brașov, ca jucător.

Cum stați cu bugetul pentru sezonul următor?
Nu știu dacă intrăm în primele 10 echipe din handbal, dar nici nu avem probleme. Am pornit la drum pe o idee, adică să premiem performanța. Dacă vom prinde un loc de cupă europeană, jucătorii vor fi răsplătiți pe măsură, în schimb, vor avea de pierdut dacă nu ocupăm un loc între primele opt.

„Steaua este un brand, unealta care ne ajută”

Stănescu: patru ore elev, 20 de ore șef

Este presiunea mai mare pe umerii tăi, având în vedere că ești șef la Steaua?
Din contră, pot spune că mă ajută mai mult faptul că mă aflu aici. Steaua este un brand de care ne folosim, este unealta noastră principală atunci când începem o discuție.

Ai timp să te ocupi și de manageriat, dar să și joci în același timp?
Va fi greu să le fac pe ambele. Le-am făcut și anul trecut, pe când eram jucător la Asesoft. Făceam naveta de două ori pe zi la Ploiești și totul a fost foarte obositor. Anul acesta sper să fie ceva mai ușor, având în vedere că totul se petrece în București, totul va fi, probabil, mai cursiv.

Cum va fi colaborarea cu Mladen Jojic? Cine de cine ascultă?
Patru ore pe zi ascult eu de el. Iar 20 de ore trebuie să asculte el de mine. Cred că o să-și facă și el puțin calculul în cap. (glumește). Am mai colaborat cu Mladen și chiar îmi face plăcere să fiu sportivul lui. El a ales să vină în România din cauza mea, din cauza brandului și din cauza proiectului.

Continuați și proiectul „Patron la Steaua”?
Continuăm! A fost un succes în primul an, ne dorim să oferim notorietate fanilor. Încercăm să-i aducem nu aproape, ci chiar în interiorul grupării. Până la urmă este echipa lor.

COINCIDENȚĂ‚
Fotbalul, inspirat după  handbal

Andrei Cian ne-a mărturisit că echipa de handbal a jucat în sezonul trecut cu același model de tricouri pe care îl utilizează în acest sezon trupa Stelei de la fotbal. „Singura diferență este faptul că noi am avut roșu pe spate, iar ei au albastru. În rest, dungile sunt la fel”, a precizat Cian. Există și o colaborare între echipele de fotbal și handbal ale Stelei? „Nu prea ne intersectăm, poate noi mai mergem la meciurile lor. Din când în când mai apelăm și la staful lor medical, când avem probleme”, a răspuns oficialul de la handbal.

Maxi-Virgil, în Mini Cooper

Stănescu: „Este ideală pentru traficul din București”

Virgil Stănescu este un personaj care suprinde în această perioadă atât prin faptul că deține cumul de funcții, dar și pentru că manevrează o mașină micuță ca și dimensiuni, un Mini Cooper. La prima vedere, baschetbalistul pare înghesuit la volan, având în vedere că el are o înălțime de 2.08 metri. Este însă doar o percepție greșită. Ne lămurește Stănescu: „Nu am nicio problemă cu spațiul, intrăm chiar toată familia. Îmi place la nebunie să conduc Mini Cooper-ul, este o mașină care are ceva de spus, fâșneață, ideală pentru traficul din București. Te poți strecura foarte ușor. Poate vi se pare o mașină mică, dar dezvoltă mulți cai putere”.

Mini Cooper-ul face parte dintr-o ediție specială, Rauno Aaltonen, iar stelistul suține că se simte precum un pilot de raliuri când urcă la volan.


 

Pe aceeași temă
Costumul de baie i-a jucat feste Madalinei Ghenea! Bikinii cu doua numere mai mici au lasat TOT la vedere
Costumul de baie i-a jucat feste Madalinei Ghenea! Bikinii cu doua numere mai mici au lasat TOT la vedere
Controversatele mituri despre tehnologia SF a dacilor. Povestea cuiului care nu rugineşte
Controversatele mituri despre tehnologia SF a dacilor. Povestea cuiului care nu rugineşte
Wayne Rooney, victima unei tentative de înscenare? Imaginile cu antrenorul, înconjurat de femei într-o cameră de hotel, au devenit virale
Wayne Rooney, victima unei tentative de înscenare? Imaginile cu antrenorul, înconjurat de femei într-o cameră de hotel, au devenit virale
„De unde l-ați ghicit?”. Gigi Becali a recunoscut interesul pentru Miculescu: cine e atacantul
„De unde l-ați ghicit?”. Gigi Becali a recunoscut interesul pentru Miculescu: cine e atacantul
A vrut să-și ia bagajele din mașină, dar toată lumea i-a văzut fundul. Cum a fost surprins un model
A vrut să-și ia bagajele din mașină, dar toată lumea i-a văzut fundul. Cum a fost surprins un model
O tânără de 22 ani vrea să intre în „Cartea Recordurilor” cu cele mai mari buze din lume
O tânără de 22 ani vrea să intre în „Cartea Recordurilor” cu cele mai mari buze din lume
Era de aşteptat...Anunţul trist despre Ion Iliescu
Era de aşteptat...Anunţul trist despre Ion Iliescu
A fost filmat accidentul devastator din Sibiu, unde 4 oameni au murit într-o Dacia Duster, loviți de camion. Nu au avut nicio șansă
A fost filmat accidentul devastator din Sibiu, unde 4 oameni au murit într-o Dacia Duster, loviți de camion. Nu au avut nicio șansă
Avertisment fără precedent! Temperaturi de 50 de grade Celsius în România!
Avertisment fără precedent! Temperaturi de 50 de grade Celsius în România!
I-a MASAT organele cu ulei de măsline. Ce s-a întâmplat apoi i-a UIMIT pe amândoi ''Este IREAL''
I-a MASAT organele cu ulei de măsline. Ce s-a întâmplat apoi i-a UIMIT pe amândoi ''Este IREAL''
FOTO: Descoperire surprinzătoare făcută la metrou de un călător cu ochi de vultur
FOTO: Descoperire surprinzătoare făcută la metrou de un călător cu ochi de vultur
Şi-a dat jos sutienul fără pic de ruşine! E o artistă mega-celebră de la noi. Turiştii au rămas muţi
Şi-a dat jos sutienul fără pic de ruşine! E o artistă mega-celebră de la noi. Turiştii au rămas muţi
Imagini VIRALE! Ce i-au facut nişte bărbaţi unei jurnaliste SUPERBE chiar înainte de a intra în direct, la TV!
Imagini VIRALE! Ce i-au facut nişte bărbaţi unei jurnaliste SUPERBE chiar înainte de a intra în direct, la TV!
Bucurie imensă la CARACAL după DISPARIȚIA Luizei Melencu! Nu mai credea nimeni că se va întâmpla minunea
Bucurie imensă la CARACAL după DISPARIȚIA Luizei Melencu! Nu mai credea nimeni că se va întâmpla minunea
Topul liceelor din Bucureşti după ultima medie de admitere
Topul liceelor din Bucureşti după ultima medie de admitere
Jennifer Lopez a recunoscut relația cu Ben Affleck, de ziua ei. Artista, în cea mai bună formă, la 52 de ani
Jennifer Lopez a recunoscut relația cu Ben Affleck, de ziua ei. Artista, în cea mai bună formă, la 52 de ani
Veste bună pentru românii care cumpără mașini noi. Ce se întâmplă cu programele Rabla Clasic și Rabla Plus?
Veste bună pentru românii care cumpără mașini noi. Ce se întâmplă cu programele Rabla Clasic și Rabla Plus?
New York Times prezintă pe amplu povestea Larisei Iordache, gimnasta care ar putea recupera gloria de odinioară
New York Times prezintă pe amplu povestea Larisei Iordache, gimnasta care ar putea recupera gloria de odinioară
BANCUL ZILEI – Ion și Maria, partidă de amor sălbatic
BANCUL ZILEI – Ion și Maria, partidă de amor sălbatic
Bărbat filmat în timp ce distruge un Audi cu un topor. Ce motive a avut FOTO VIDEO
Bărbat filmat în timp ce distruge un Audi cu un topor. Ce motive a avut FOTO VIDEO
Adevărul trist din spatele depozitelor din „Storage Wars”
Adevărul trist din spatele depozitelor din „Storage Wars”
Laurenţiu Reghecampf, în vacanţă în Grecia cu domnişoara C şi cu prietenii. Imaginile care zguduie showbiz-ul. Cu cine se distrează antrenorul, când Anamaria Prodan este în Dubai. Exclusiv
Laurenţiu Reghecampf, în vacanţă în Grecia cu domnişoara C şi cu prietenii. Imaginile care zguduie showbiz-ul. Cu cine se distrează antrenorul, când Anamaria Prodan este în Dubai. Exclusiv
ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱
ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱
Cât costă în România limuzina Mercedes care consumă 0,6 l/100 km? Trebuie să fii bogat ca să faci economie
Cât costă în România limuzina Mercedes care consumă 0,6 l/100 km? Trebuie să fii bogat ca să faci economie
FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!
FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!
FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani
FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani