Accident la schi pentru Schumacher! Fostul campion mondial a suferit două operaţii pe creier şi e în comă indusă. LIVE UPDATE

5 ian 2014 94939 afişări Auto-Moto
Accident la schi pentru Schumacher! Fostul campion mondial a suferit două operaţii pe creier şi e în comă indusă. LIVE UPDATE
GALERIE (21 de imagini) VEZI GALERIA

PE SCURT

  • Michael Schumacher, septuplu campion mondial în Formula 1 (1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003, 2004), a suferit duminică un grav accident la schi pe o pârtie din staţiunea Meribel, acolo unde are o vilă. Germanul schia alături de fiul său de 14 ani, când s-a lovit de o stâncă
  • Imediat după impact, casca lui Schumi s-a spart. Germanul are leziuni pe ambele părţi ale creierului
  • Schumacher e internat la spitalul din Grenoble, acolo unde a suferit două operaţii pe creier
  • Medicii au confirmat că starea fostului pilot este critică, dar arată semne de ameliorare după a doua operaţie, suferită luni seară
  • SPECIAL: Cât de periculos e să schiezi? Cazul Schumacher ne pune pe gânduri! În România sunt mai multe accidente la schi decât în alte ţări

 

LIVE UPDATE - CITEŞTE AICI ULTIMELE INFORMAŢII DESPRE STAREA LUI MICHAEL SCHUMACHER

UPDATE 13:45 Parchetul şi anchetatorii în cazul accidentului de schi suferit de Michael Schumacher în Alpii francezi vor oferi informaţii "la mijlocul săptămânii viitoare",

"Vom susţine o conferinţă de presă referitoare la stadiul procedurii săptămâna viitoare, la o dată ce va fi comunicată în 24 de ore. Conferinţa va avea loc la palatul de justiţie din Albertville şi probabil va fi la mijlocul săptămânii. Până atunci cerem să nu mai fie difuzate informaţii false despre elementele anchetei. Membrii familiei Schumacher solicită să le fie respectată intimitatea, precum şi natura discuţiilor cu apropiaţii lor", a declarat procurorul Patrick Quincy.


UPDATE 12:00 Ziarul german "Bild" susţine că, în noapte de sâmbătă spre duminică, mai multe maşini ale unor televiziuni care transmit din faţa spitalului din Grenoble au fost sparte. Hoţii au furat camere de filmat şi aparatură scumpă, dar valoarea pagubelor nu a fost încă stabilită. Poliţia franceză va deschide o anchetă.


UPDATE 5 ianuarie, 11:50 Potrivit cotidianul “Spiegel” susţine că un turist german ar fi fost martor la accidentul lui Michael Schumacher şi ar fi filmat cu smartphone-ul său căzătura fostului campion mondial de F1. De fapt, martorul îşi filma prietena, care se afla pe aceeaşi pistă cu Schumi. Pe fundal s-ar vedea că un schior este dă peste o porţiune cu zăpadă moale după care cade. Martorul susţine că Schumacher ar fi schiat relative încet, cu o viteză de 20 de kilometric la oră. Aceeaşi sursă spune că martorul vrea să ofere înregistrarea biroului procuroruli francez care se ocupă de acest caz.


UPDATE 16:45 Rolf, tatăl lui Michael Schumacher, şi-a făcut apariţia, în jurul orei 16:00 (ora României), la spitalul de Grenoble cu 9 pizza pentru toţi membrii familiei care veghează la căpătâiul fostului mare campion de F1.


UPDATE 14:25 Managerul de imagine a lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, a făcut o nouă declaraţie referitoare la starea de sănătate a fostului pilot de Formula 1: "Starea sa este în continuare critică, dar stabilă. Vrea să subliniez însă faptul că orice altă informaţie care nu vine de la medici este o pură speculaţie. Pe de altă parte, precizez faptul că familia a predat de bunăvoie casca lui Schumacher poliţiei care anchetează accidentul." Cel mai probabil, medicii de la spitalul din Grenoble vor susţine o nouă conferinţă de presă luni, 6 ianuarie.


UPDATE 14:00 Fostul pilot de Formula 1 Robert Kubica a declarat, sâmbătă, că s-a aflat într-o situaţie relativ similară cu Michael Schumacher şi că îi doreşte germanului toate cele bune, menţionând că accidentul de duminică arată că oricând şi oriunde se poate întâmpla ceva, informează espnf1.com.

"Am fost într-o situaţie relativ similară şi ştiu în astfel de cazuri presa poate fi dură într-o perioadă foarte dificilă pentru el, pentru familie şi apropiaţi. Cu siguranţă nu este cel mai uşor final de an şi cel mai uşor început de an pentru sporturile cu motor. Este o veste şocantă şi arată că se poate întâmpla ceva oricând şi oriunde. Când am suferit eu accidentul la raliu, oamenii s-au întrebat de ce fac asta, au spus că nu ar trebui. Însă un accident se poate întâmpla oriunde. Îi doresc lui Michael toate cele bune şi îi ţin pumnii ca să se recupereze şi ca totul să fie bine", a spus Kubica.

Robert Kubica s-a accidentat grav în februarie 2011, la un raliu, în timp ce era pilot de Formula 1 la Lotus. El a avut atunci parţial amputat antebraţul drept. Polonezul a fost supus la numeroase operaţii şi a urmat o îndelungată perioadă de refacere pentru a-şi recupera mobilitatea braţului drept.


UPDATE 4 ianuarie, ora 12:10 După ce în cursul zile de vineri, spitalul din Grenoble a fost asaltat de câteva sute de fani dornici să-i ureze "La Mulţi Ani!" lui Michael Schumacher, sâmbătă dimineaţa doar 10-15 suporteri Ferrari se mai aflau în faţa stabilimentului unde e internat fostul pilot german de Formula 1. Doctorii nu au decis încă dacă vor face declaraţii de presă, dar e bine de precizat că vineri seara aceştia au realizat o nouă scanare a creierului lui Schumi.


20.15 O echipă de anchetatori s-a deplasat, vineri, la spitalul din Grenoble în care este internat Michael Schumacher, pentru a-i audia pe fiul fostului pilot de Formula 1 şi pe un prieten al băiatului, informează ledauphine.com. Anchetatorii îi audiază pe cei doi, martori la accident, cu ajutorul unui translator.

De asemenea, ledauphine.com notează că în momentul accidentului Schumacher avea o cameră pe cască, însă nu se ştie dacă aceasta funcţiona şi dacă eventualele imagini se află în posesia anchetatorilor, parchetul din Albertville refuzând să facă precizări în acest sens.


18:16 Ziarul ”Corierre dello Sport” anunţă, citând presa franceză, că Michael Schumacher avea o cameră de luat vederi pe cască în momentul în care a avut loc accidentul. Conform sursei citate, nu se ştie încă dacă respectiva cameră s-a stricat în momentul accidentului, dar procurorul Patrick Quincy, cel care investighează cazul Schumacher, nu a negat prezenţa unor imagini foto sau video dinaintea accidentului.


15:25 Şeful departamentului de neurochirurgie a Spitalului din Hamburg, Uwe Kehler, a explicat în cotidianul german Bild momentul în care Schumacher ar putea fi scos din coma indusă: "În general, e nevoie de două sau trei săptămîni pînă cînd pacientul poate fi trezit după o astfel de traumă. Primele ore şi zile după un aşa accident sunt cruciale pentru a vedea dacă presiunea continuă să crească. De asemenea, pot trece zile sau chiar săptămîni pînă cînd poate deschide ochii. Din păcate, într-un asemenea caz, e posibil ca pacientul să nu-şi revină niciodată la o stare normală şi să ajungă într-o stare vegetativă, dacă afecţiunea creierului este foarte mare". În cursul zilei de azi, doctorii vor realiza o nouă scanare a creierului lui Schumi pentru a vedea starea în care se află fostul campion mondial de F1. În jurul orei 15:00, ora României, fratele lui Michael, Ralf a părăsit spitalul din Grenoble îngrijorat.


UPDATE 15:03 Numărul fanilor Ferrari care s-au strâns în faţa spitalului din Grenoble pentru a transmite un mesaj lui Michael Schumacher, care împlineşte azi 45 de ani, este în continuă creştere. Un grup de suporteri au venit cu un banner pe care au scris un mesaj emoţionant: "Azi, de ziua ta, vrem ca tu să ne faci un cadou. Fă-te bine, Schumi!" Câţiva fani au încercat chiar să intre în spital, pentru a-i ura personal "La Mulţi Ani" germanului, dar s-au lovit de refuzul forţelor de ordine.

 


UPDATE 13:27 Tot mai mulţi fani ai lui Michael Schumacher s-au strâns în faţa spitalului din Grenoble, locul unde germanul este internat în urma accidentului de schi din 29 decembrie. Suporterii Ferrari şi ai lui Schumi au desfăşurat un steag imens în parcarea spitalului din oraşul francez şi au postat poze pe Twitter.


UPDATE 13:10 Primii fani ai lui Michael Schumacher, membrii ai Fan-Clubului Ferrari şi-au făcut apariţia în faţa spitalului din Grenoble în jurul orei 12:00. Aceştia sunt îmbrăcaţi în roşu şi au adus cu ei steaguri şi pancarte cu mesaje de încurajare pentru fostul campion mondila din Formula 1.


UPDATE 12:38 Premierul Victor Ponta a postat, vineri, un mesaj pe pagina de Facebook, în care îi urează multă sănătate campionului de Formula 1, Michael Schumacher, la împlinirea a 45 de ani şi îşi exprimă speranţa ca momentele foarte grele de încercare prin care acesta trece să fie depăşite cu bine. "Astăzi, marele campion de Formula 1, Michael Schumacher, împlineşte 45 de ani. Sper ca momentele foarte grele de încercare prin care trece să fie depăşite cu bine! Multă sănătate!", a scris premierul Ponta, pe pagina de Facebook. Victor Ponta este cunoscut pentru pasiunea pentru cursele de automobile, participând chiar la competiţii oficiale în calitate de copilot.


UPDATE 3 ianuarie, ora 11:20 Astăzi este ziua lui Michael Schumacher. Fostul mare campion de Formula 1 împlineşte 45 de ani, dar cu siguranţă este cea mai tristă aniversare. Germanul e în continuare în comă, în Spitalul din Grenoble, în urma accidentului de schi din 29 decembrie. Cu toate acestea, familia este alături de Schumi, fratele Rolf şi tatăl Radl sosind la spital în jurul orei 11:00.


21:25 Un fan al lui Michael Schumacher a realizat o adevărată operă de artă pe o plajă din India şi a transmis un mesaj către fostul campion mondial din F1, aflat în continuare în comă la Spitalul din Grenoble: "Fă-te bine repede!"


18:15 Oficialii Fan Ferrari vor să strângă azi, 3 ianuarie, cât mai mulţi fani ai lui Michael Schumacher, pentru o rugăciune în tăcere în faţa Spitalului din Grenoble. "În acest zile grele, toţi fanii Fan Clubului Ferrari vor să îşi arate ataşamentul faţă de Michael Schumacher, mai ales că pe 3 ianuarie este ziua sa de naştere", se arată în comunicat. Toţi fanii care vor fi prezenţi în faţa Spitalului din Grenoble sunt rugaţi să vină îmbrăcaţi în roşu.


17:00  Familia lui Michael Schumacher a postat un mesaj pe site-ul oficial al fostului pilot de Formula 1, în care mulţumeşte celor care şi-au arătat susţinerea în ultimele zile. "Vă mulţumim pentru susţinere. După accidentul de schi al lui Michael, am vrea să mulţumim oamenilor din întreaga lume care şi-au exprimat afecţiunea şi au transmis urări de însănătoşire grabnică. Ei ne ajută foarte mult. Ştim cu toţii că Michael este un luptător şi nu se va da bătut. Mulţumim", se arată în mesajul familiei germanului.


13:41Cotidianul german Bild susţine că Michael Schumacher nu a avut-o alături pe soţia sa, Corinna, în seara de Anul Nou. Conform sursei citate, soţia fostului pilot de F1 a fost văzută pe 31 decembrie, în jurul orei 21:00, părăsind restaurantul "La Table Ronde" din Grenoble. Pe urmă, Corinna a plecat la un hotel din oraşul franţuzesc, unde se pare că a stat pe tot parcursul zile de 1 ianuarie. Aceasta s-a întors joi la spitalul unde se află internat Michael, în jurul orei 11:00.


UPADATE 2 ianuarie, ora 13:27 Michael Schumacher împlineşte azi, 3 ianuarie, 45 de ani. Din păcate, va fi o aniversare tristă pentru fostul pilot de F1, care se află în continuare în comă. Cu toate acestea, toată familia va fi alături de Michael mâine, de ziua sa.


19:45."Meci greu, victorie importantă şi suntem din nou pe primul loc. Dar gândurile noastre sunt cu tine, Michael! Numai urări de bine din partea noastră pentru tine", a scris Lukas Podolski pe contul său oficial de Facebook, postând împreună cu mesajul şi o fotografie făcută în vestiarul lui Arsenal.

Tunarii s-au impus cu 2-0 în faţa lui Cardiff, iar la final au ţinut să-i transmită un mesaj pilotului care acum trece prin momente extrem de dificile. Aceştia au pregătit un tricou inscripţionat cu mesajul: "Fă-te bine repede, Schumi!".


14:00 Gary Hartstein, fost medic în Formula 1, a continuat să comenteze pe Twitter detaliile despre starea lui Schumacher. ”Dacă nu va avea probleme în următoarele 24-48 de ore, iar presiunea intercranială va fi stabilă, medicii ar putea să încerce să îl scoată din coma indusă pentru a-i pune un nou diagnostic şi pentru a observa cum se comportă corpul în această stare”, explică Hartstein.


12:20 Purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm: "Michael este monitorizat tot timpul. Starea sa este stabilă. Deocamdată nu pot da mai multe detalii". Întrebată dacă viaţa fostului pilot de F1 este în pericol, Sabine a spus: "Aş prefera să nu comentez acest lucru"


12:06 Ultimele veşti despre starea lui Schumacher sunt îmbucurătoare. Septuplul campion mondial a trecut cu bine peste această noapte, iar starea sa este stabilă.


1 ianuarie 2014, ora 11:50 Medicii care îl îngrijesc pe Michael Schumacher vor susţine la ora 12:00, ora României, o nouă conferinţă de presă.


UPDATE 1 ianuarie 2014, ora 00:45 Purtătorul de cuvânt al lui Michael Schumacher, Sabine Kehm, a anunţat că va susţine miercuri, 1 ianuarie, de la ora 12:00, ora României, o conferinţă de presă la Grenoble. Ea nu a precizat însă dacă şi reprezentanţii spitalului unde Michael este îngrijit vor da declaraţii. Totul depinde de modul în care va trece peste această noapte fostul pilot de Formula 1.


 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.