Driftul se mută pe munte. „Etapa de la Rarău e cea mai periculoasă din tot campionatul!”

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Marius ANGHEL
Driftul se mută pe munte.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea de-a treia etapă din Campionatul Național de Drift va avea loc în week-end-ul 15-16 iulie pe TransRarău, unul dintre cele mai spectaculoase trasee montane din România, la 1.300 de metri altitudine. Piloții știu deja la ce să se aștepte, iar cea mai mică greșeală îi poate scoate din competiție.

Devenită tradiție pentru driftul autohton, etapa din Bucovina nu oferă doar o priveliște superbă, ci și un spectacol unic, atrăgând mii de spectatori de fiecare dată. Pentru ediția din 2017, s-au înscris 33 de piloți din România și Bulgaria, printre care și foștii campioni naționali Traian Buse, care este și actualul lider al clasamentului general, Călin Ciortan, Sorin Ene (câștigător en-titre pe Rarău), Răzvan Frățianu și Istvan Szabo. De asemenea, nu vor lipsi favoriții locali Răzvan Frățianu, Florin Olenici și Bogdan Pădurariu.

Un veteran al driftului românesc și un obișnuit al Rarăului, acolo unde a terminat pe locul secund în trecut, Marius Mitrache a caracterizat pe scurt runda de peste două săptămâni: „Am participat în fiecare an, este o etapă senzațională și are un grad ridicat de risc care nu permite nici cea mai mică greșeală. Te provoacă să îți depășești limitele și să mergi cât mai aproape de parapeți. O mică eroare, te duce dincolo de parapeți, dar ăsta e driftul adevărat, e totul la limită. Pot să spun că e cea mai periculoasă etapă din campionat”.

Runda din Bucovina a strâns cele mai multe accidente de-a lungul anului, driftul desfășurându-se la peste 100 de kilometri la oră, iar unul dintre cei pățiți a fost chiar campionul european Călin Ciortan, anul trecut, în finala mică. „Rarăul e o adevărată provocare de fiecare dată, iar asta ne motivează să dam totul. Cea mai mică eroare te costă, iar eu am simțit pe propria piele, anul trecut, când am lovit mașina”, a declarat Ciortan, câștigătorul etapei trecute, de la Prejmer.


 

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen