Antrenor de arte marțiale din Ovidiu, reținut după ce ar fi abuzat de trei fete

Un bărbat de 40 de ani din localitatea constănțeană Ovidiu, antrenor de arte marțiale, a fost reținut, vineri, fiind acuzat că a agresat sexual trei fetițe, elevele sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 40 de ani care a fost reținut este antrenor de arte marțiale și practica acest sport la domiciliul său, unde le preda și celor trei fete.

Faptele s-ar fi petrecut în mod repetat de-a lungul mai multor ani, începând cu anul 2015.

Polițiștii constănțeni spun că cele trei fete aveau, la data comiterii infracțiunilor, vârste de opt și zece ani, însă profesorul a fost reclamat abia de curând polițiștilor din Ovidiu.

Bărbatul a fost reținut vineri pentru agresiune sexuală și va fi prezentat sâmbătă în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Publicat: 30 03. 2018, 21:35
Actualizat: 30 03. 2018, 21:36