Strigătul de disperare al unui sportiv olimpic tratat cu dispreț! „Suntem în groapă. Acesta este adevărul și nu trebuie să ne ferim să o spunem”

Strigătul de disperare al unui sportiv olimpic tratat cu dispreț!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Judoka Vlăduț Simionescu, sportiv legitimat la CS Politehnica Iași, a tras un nou semnal de alarmă privind viitorul sportului ieșean și i-a avertizat pe șefii municipalității și ai județului că dacă nu vor investi în performanță, acesta va muri definitiv!

La câteva zile după ce a uimit întreaga asistență la Gala Laureaților Sportului Ieșean prin discursul său acid la adresa celor care conduc Iașiul, Simionescu a declarat, miercuri, la Radio HIT, că sportul ieșean este în groapă și acolo va rămâne dacă nu se va interveni.

„Din păcate, suntem în groapă. Acesta este adevărul și nu trebuie să ne ferim să o spunem! Sportul ieșean este în groapă și nu știu dacă va ieși prea curând de acolo. Mi-aș dori ca acești copii care erau pe scenă la Gala Sportului să ajungă la seniorat să reprezinte Iașiul, dar va fi foarte greu. Mă uit și eu la colegi de-ai mei din alte orașe care merg la marile competiții internaționale, beneficiază de toate condițiile, de staff, numai la noi nu se poate”, a declarat Vlăduț Simionescu.

Mesaj dur la Gala Sportului Ieșean

Vineri, în încheierea Galei Laureaților Sportului Ieșean, eveniment organizat de Consiliul Județean Iași, la care au participat șefii Comitetului Olimpic și Sportiv Român, respectiv președintele Mihai Covaliu, vicepreședintele Alexandru Dedu și secretarul general George Boroi, precum și ministrul Tineretului și Sportului, Bogdan Matei, Simionescu a adresat un mesaj tăios către municipalitate și CJ.

„Vedeți în spatele meu doar juniori și cadeți, lucru care nu dă bine pentru un oraș ca Iașiul. Este prea puțin ca acest oraș să fie reprezentat de doi-trei seniori. Nu suntem sprijiniți pe cât ar trebui să fim. Comunitatea noastră ar fi meritat mai mult. Pentru a face performanță, avem nevoie de mult mai mult, nu doar de ceea ce primim acum. Din păcate, au fost mulți sportivi care au ales să plece din Iași, au ales să meargă la mai bine. Eu încă nu a făcut-o, pentru că mi-am dorit foarte mult să reprezint Iașiul. Dar, din păcate, cred că voi da și eu curs ofertelor pe care le am de la alte cluburi. Pentru că vreau să fac performanță”, a declarat Vlăduț Simionescu pe scena Teatrului Luceafărul.

„Au rămas uluiți cei de la COSR după discursul meu. Nu se așteptau la această poziție a unui sportiv. Ei știau că toate merg foarte bine la Iași, dar este bine să știe că lucrurile nu stau chiar așa”, a adăugat Simionescu.

Cu două săptămâni înainte, la Gala Excelenței Sportului Ieșean organizată de Primărie, a fost rândul antrenorului lui Simionescu, Costel Năftică, să pună punctul pe i în finalul evenimentului. „Vlăduț are șanse mari să ajungă la Olimpiada de la Tokyo, dar nu pentru Iași, ci pentru un alt club, care îi oferă condiții să facă performanță”, spunea, atunci, Costel Năftică.

Participă la Grand Slam Paris

În acest sfârșit de săptămână, Vlăduț Simionescu va participa la primul turneu puternic al anului, Grand Slam Paris, competiție aducătoare de puncte importante în perspectiva calificării la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Sportivul ieșean pregătit la CS Politehnica de antrenorul Costel Năftică a plecat deja spre Paris, via Cluj-Napoca, Munchen și speră să revină din capital Franței cu o nouă performanță.

„Grand Slam Paris este primul turneu major al anului, se reunesc acolo mulți sportivi puternici. Este greu să-ți faci calcule dinainte, penru că sunt foarte mulți judoka valoroși înscriși. Eu anul trecut am câștigat un singur meci la Paris, prin urmare nu am de apărat foarte multe puncte. Sper să ajung în fazele superioare, să acumulez cât mai multe puncte după acest turneu și să rămân pe loc calificabil la Olimpiadă”, a mai spus Vlăduț Simionescu la Radio HIT.

În vârstă de 28 de ani, Simionescu este singurul senior din top 10 întocmit de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Iași la sfârșitul anului 2018, fiind în acest moment pe un loc calificabil la Olimpiada de la Tokyo.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott în România
“BEACH, PLEASE!” a sărit în aer! E “Highest in the room”! 2.500.000 €, pentru primul concert al lui Travis Scott…
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău…
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea:
Vali Vijelie și soția lui s-au despărțit! Carmen a confirmat separarea: "Nu mai vreau să am de-a face cu el"
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5 ani și îi făcea viața un calvar
Medicii din Iași, ȘOCAȚI de ce au găsit în ochiul unui băiat de 14 ani! Trăia cu ea de 5…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
BANCUL ZILEI. Bubulina:- Iar pleci la cârciumă derbedeule, săptămâna viitoare trebuie să plătim și întreținerea!
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc tot anul
Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Sfântul Gheorghe. Ce să faci astăzi, în ziua Purtătorului de Biruinţă, ca să ai noroc…
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
A doua Lună a Pământului! NU s-a știut până ACUM de existența ei
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată a Adinei Maria
Cum arată femeia care l-a ţinut la uşă pe Cristi Tănase, la o lună după ce a născut! Transformare neaşteptată…
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Imagini deprimante cu mormântul Stelei Popescu! Cum arată locul de veci, la aproape 7 ani de la moartea celebrei actrițe
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Interzis complet în România! Legea pe care nimeni n-o poate ocoli. Amenda te bagă în faliment
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Mașini vândute în România? 99Vehicles: „Undeva e o problemă, o fraudă, o vrăjeală”
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o ajut!”. Camerele de filmat au surprins întregul moment
Ce a putut să pună Regina Întunericului în farfuria Iuliei, atunci când ea nu era atentă: „Am făcut-o să o…