SNOOKER | Ronnie O'Sullivan a scris istorie, deşi a fost lent la masă: a câştigat pentru a 7-a oară Campionatul Regatului Unit şi i-a mai smuls un record lui Stephen Hendry

10 dec 2018 7684 afişări Alte sporturi
SNOOKER | Ronnie O'Sullivan a scris istorie, deşi a fost lent la masă: a câştigat pentru a 7-a oară Campionatul Regatului Unit şi i-a mai smuls un record lui Stephen Hendry

Ronnie O'Sullivan a câştigat pentru a şaptea oară în carieră Campionatul Regatului Unit, după ce, duminică, l-a învins în finală pe Mark Allen, scor 10-6. "Racheta" a pierdut un singur meci în ultimii patru ani în acest al doilea turneu ca importanţă din calendarul snooker-ului profesionist, a devenit cel mai titrat sportiv din istoria întrecerii de la York (devansându-l pe Steve Davis, de 6 ori campion) şi primul jucător care triumfă de 19 ori în turneele din "Tripla Coroană" (lăsându-l în urmă pe marele său rival, Stephen Hendry, care a adunat 18 victorii, cumulat, la Campionatul Regatului Unit, la Masters şi la Campionatul Mondial).

Ronnie O'Sullivan a făcut diferenţa în repriza a doua a primei sesiuni, după ce fusese condus cu 1-0 şi 2-1. Mai lent la masa de joc decât de obicei, dar şi decât adversarul său, englezul a rupt finala cu un 4-0 net înainte de pauza mare a meciului. Singurul break de peste 100 de puncte al primei sesiuni a fost reuşit de O'Sullivan în jocul secund (101 puncte). Intrat cu 6-2 în sesiunea decisivă, numărul trei mondial a avansat apăsat spre trofeu.

Fanii au sperat că vor vedea un break maxim în finală, în jocul 14, când Mark Allen a avut o poziţie clară de atac pentru un 147. Nord-irlandezul s-a încurcat însă după ce jucase de nouă ori combinaţia roşu-negru. Condus 9-4, jucătorul supranumit "Pistolul" a scăpat de sub control bila albă, a forţat lovitura la a zecea bilă roşie pentru a putea continua pe bila neagră şi a ratat ţinta la buzunarul de centru. În ciuda ratării break-ului maxim, Allen a reuşit măcar să mai prelungească puţin partida, adjudecându-şi, nu fără emoţii, două jocuri la rând. Cvintuplul campion mondial a închis însă finala în jocul 16, scor 10-6.

Ronnie O'Sullivan (43 ani) a câştigat al treilea titlu în acest sezon, după victoriile de la Mastersul de la Shanghai şi de la turneul Champion of Champions. Totodată, acesta este al 34-lea succes în turneele de puncte pentru englez, ajuns acum la două lungimi de recordul absolut deţinut de Stephen Hendry, cu 36 de victorii în palmares.

Victoria din finala de la York i-a adus englezului un cec în valoare de 170.000 de lire sterline, care urcă totalul premiilor încasate de O'Sullivan la jumătate de milion de lire sterline, doar în acest sezon.

24,36 secunde a fost media timpului pentru executarea loviturilor luat de Ronnie O'Sullivan în finală. Mark Allen a avut o medie de sub 21 secunde pe lovitură în finală

105 a fost cel mai mare break al finalei, reuşit de Mark Allen în jocul 11

Parcursul lui Ronnie O'Sullivan la Campionatul Regatului Unit:

  • finală:        10-6 cu Mark Allen
  • semifinale:  6-1 cu Tom Ford
  • sferturi:        6-1 cu Martin O'Donnell
  • optimi:          6-1 cu Jack Lisowski
  • tur 3:             6-0 cu Yuelong Zhou
  • tur 2:             6-5 cu Ken Doherty
  • tur 1:             6-1 cu Luke Simmonds

25 ani au trecut de la primul trofeu al lui O'Sullivan la Campionatul Regatului Unit

 

"Mă bucur că am trecut linia de finiş. Mark m-a pus sub presiune. Sunt foarte fericit că am reuşit să bat recordul lui Steve Davis şi pe cel al lui Hendry. Este o cifră incredibilă, va fi greu de bătut, poate că voi fi mort până când va reuşi cineva să-mi doboare recordul";
Ronnia O'Sullivan, la microfonul Eurosport

 

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.