Scenă grotescă în Liga Națională de hochei! Un șobolan mort, pus în vestiarul adversarilor. „E un lucru condamnabil”

Scenă grotescă în Liga Națională de hochei! Un șobolan mort, pus în vestiarul adversarilor.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Conducerea echipei de hochei Corona Brașov a dezvăluit că jucătorii săi au avut parte de un eveniment șocant la Gheorgheni, cu ocazia partidei Progym – Corona Brașov, din 13 noiembrie.

Cei din echipa brașoveană susțin că, în momentul intrării în vestiarul repartizat lor, au avut parte de o imagine grotească și absurdă: pe un carton se afla un șoarece mort, câteva bucățele de slănină, un presupus desen, iar sub acestea era scris „Pire”, porecla lui Arpad Mihaly, căpitanul Coronei, și „24″, numărul de pe tricoul de joc al acestuia.

„Clubul nostru își exprimă indignarea față de un eveniment reprobabil, care nu-și are loc în niciun domeniu, cu atât mai puțin în lumea sportului, unde ar trebui să predomine respectul, noțiunea de fair-play. Sperăm că atât conducerea clubului Progym, cât și Federația Română de Hochei pe Gheață, vor lua măsuri pentru a se evita pe viitor astfel de situații jenante pentru hocheiului românesc”, a declarat Emilian Cernica, președintele secției de hochei a clubului Corona Brașov.

Acesta a precizat că a făcut public acest episod la o săptămână de la producerea lui pentru a evita o atmosferă tensionată suplimentar înaintea derby-urilor cu SC Miercurea Ciuc, care au avut loc în ultimul weekend. Primul joc, la Brașov, a fost câștigat de Corona, scor 3-2, iar al doilea, la Miercurea Ciuc, de formația ciucană, 3-2, după șuturile de departajare.

Erno Lazar, oficial al clubului Progym, a spus că gestul este unul reprobabil. „Sigur că nu pot fi de acord cu așa ceva, un lucru condamnabil. Din păcate, nu am reușit să identificăm autorul, chiar dacă m-am gândit la toate variantele posibile, inclusiv la cea a unui autoatac, a înscenării”, a declarat Lazar.

Progym a câștigat respectiva partidă, scor 6-4, impunându-se și a doua zi, cu 3-1.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o staţie de autobuz
Elevă de 17 ani, violată de patru tineri într-un liceu din Dâmboviţa. Trei dintre ei mai violaseră o adolecentă într-o…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele