SĂ‚RITURI CU SCHIURILE | Kraft, la un pas de trofeul Turneului Celor Patru Trambuline

SĂ‚RITURI CU SCHIURILE | Kraft, la un pas de trofeul Turneului Celor Patru Trambuline
  • Publicat:
  • Actualizat:

Stefan Kraft (21 ani) încearcă marți să continue seria celor șase victorii consecutive ale sportivilor austrieci în Turneul Celor Patru Trambuline (cinci sportivi s-au impus, Gregor Schlierenzauer fiind singurul care și-a apărat titlu), competiția care programează două întreceri în Germania și ultimele două probe în Austria, la trecerea dintre ani. Kraft pornește înaintea ultimei etape, de la Bischofshofen, cu un avantaj de 23,1 puncte în fața celui mai apropiat rival, într-o întrecere care, în calificări, a făcut deja o victimă: americanul Nick Fairall.

Kraft s-a instalat în fotoliul de lider la general, în Turneul Celor Patru Trambuline, după victoria de pe 29 decembrie 2014, de la Oberstdorf, și chiar dacă primele trei etape ale tradiționalui concurs au avut trei câștigători diferiți de etapă, nu a cedat șefia nici după locul șase obținut pe trambulina de la Garmisch-Partenkirchen. Podiumul la general a fost de altfel o afacere în trei, a noii generații de săritori cu schiurile: aceiași sportivi s-au aflat în Top 3, în clasamentul punctajelor adunate ale etapelor, cu Kraft lider, urmat de slovenul Peter Prevc (22 ani) și austriacul Michael Hayboeck (23 ani) făcând rocada pentru locurile doi și trei. 

Clasament general Turneul celor Patru Trambuline, după trei etape:
1. S. Kraft              835,4 puncte
2. M. Hayboeck    812, 3 puncte
3. P. Prevc             806,0 puncte
4. N. Kasai           797,7 puncte
5. R. Freitag         791,7 puncte

Rezultat bun în calificări pentru Kraft. Fairall, căzătură care l-a trimis la cuțit

Kraft a încheiat pe locul secund calificările de luni pentru ultima etapă a Turneului Celor Patru Trambuline, cu patru puncte handicap în urma principalului urmăritor, conaționalul său Hayboeck, cu o săritură de 136,5 metri.

Pentru americanul Nick Fairall, ziua de luni a fost dificilă: după un zbor de 123 de metri, a căzut, și din zona de aterizare a fost ttrasnportat la spital, unde a ajuns direct pe masa de operație, cu probleme la coloana vertebrală. Sportivul de 25 de ani este înafara pericolului, stabil și a postat deja un mesaj optimist pe contul de Twitter, pentru a-și liniști  fanii.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la voia întâmplării
Traian Băsescu a așteptat ani de zile acest moment. DECIZIE DEFINITIVĂ: Nu e nimic la voia întâmplării
"L-au apucat dureri crunte" - Pacient din Timișoara cu cancer, mort după o operație REUȘITĂ
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…