INTERVIU | Ciprian Sora: "Din acest sport nu se poate trăi decât dacă ajungi la un nivel foarte înalt. Eu îi îndrum pe sportivi spre instituţiile de siguranţă naţională: poliţie, jandarmerie, armată"

29 sep 2018 3693 afişări Comentează şi tu Alte sporturi
INTERVIU | Ciprian Sora: "Din acest sport nu se poate trăi decât dacă ajungi la un nivel foarte înalt. Eu îi îndrum pe sportivi spre instituţiile de siguranţă naţională: poliţie, jandarmerie, armată"

Fostul luptător de kickboxing Ciprian Sora, care după retragerea din activitate şi-a deschis o şcoală de arte marţiale, îndrumă lumea către sport şi, mai ales, către practicarea artelor marţiale, care deschide drumul spre o carieră în instituţiile de siguranţă naţională. Nume de referinţă în domeniul sporturilor de contact, Sora face parte din colectivul de lectori în ediţia 2018 a Sports Business Academy. Ciprian Sora, fost ofiţer SPP, e unul dintre numele sonore care s-au luptat în circuitul Local Kombat, care a cunoscut o dezvoltare impresionantă la începutul anilor 2000.

Cât de eficientă este practicarea sportului pentru reducerea stresului?
Trăim în secolul stresului şi cu siguranţă sportul te ajută să te relaxezi. Oamenii caută tot mai mult să facă mişcare. Are o importanţă extraordinară în acest sens, pe lângă beneficiile aduse pentru organism.

De ce se îndreaptă lumea spre sporturile de contact?
Sporturile de contact au o mediatizare foarte mare, iar unii cred că li s-ar potrivi. Alţii vor o anumită siguranţă, pentru că trăim o perioadă incertă, vor să ştie să se apere.

Ce sportiv reprezenta un model pentru tine, în copilărie?
Sunt mai mulţi. Mă gândesc la Semmy Schilt, cu care m-am şi antrenat, la Peter Aerts. Ei mi-au influenţat devenirea. Eram copil. Am practicat mai multe sporturi până să aleg K1, care este de fapt un regulament ce reuneşte karate, kickboxing şi alte câteva discipline.

A fost greu să găseşti specialişti pentru şcoala de arte marţiale?
Toţi antrenorii de la şcoala mea sunt oameni formaţi de mine şi folosesc metode de antrenanent de la mine. Am o programă pe care o urmează. Prefer să lucrez în acest fel.

De ce nu recunoaşte MTS medaliile

Cum este colaborarea cu federaţia de specialitate?
Este o colaborare foarte bună. De fapt, eu sunt antrenorul lotului la sport de ring. Din păcate, din cauza disputei dintre doi preşedinţi, este blocată colaborarea cu Ministerul Tineretului şi Sportului, iar performanţele nu sunt recunoscute. De 7 ani ne luptăm cu Dorel Bulearcă. El se opune performanţei. Nu mai este recunoscut nici de japonezi, care i-au retras dreptul de practică. De exemplu, la Campionatul Mondial de Kickboxing Wako, delegaţia noastră a luat 4 medalii, dar MTS nu le recunoaşte rezultatele şi nu îi premiază. Copiii nu pot fi răsplătiţi, iar părinţii suportă toate cheltuielile pentru participarea la competiţii de acest gen: deplasare, cazare, masă.
Antrenează viitori poliţişti şi viitori jandarmi!

Au sportivii din domeniul artelor marţiale mai multe opţiuni de „recalificare” după retragerea din activitate, în comparaţie cu alte discipline sportive?
Din acest sport nu se poate trăi decât dacă ajungi la un nivel foarte înalt. Eu îi îndrum pe sportivi spre instituţiile de siguranţă naţională: poliţie, jandarmerie, armată. Avem această şansă, ca oameni cu calităţile lor să fie căutaţi acolo. La fotbal, dacă la 18 ani nu ai ajuns să joci la nivel înalt, înseamnă că ai făcut degeaba acest sport.

Vei fi lector la Sports Business Academy. Te-ai gândit despre ce le vei vorbi cursanţilor?
Încă nu am prelegerea definitivată, dar cu siguranţă le voi împărtăşi cursanţilor din experienţa mea profesională.
 
Ce diferenţă principală ar fi între cluburile de arte marţiale din România şi cele din Vest?
Diferenţa este că la noi ne bugetăm singuri activitatea. Acolo, legislaţia este mai bună şi cluburile primesc sponsorizări. La noi nu e nimic clar, nu sunt avantaje pentru cei care ar putea să fie sponsori, aşa că aceştia preferă să nu se implice.

Palmares Ciprian Sora

1997 - Locul 3 la Campionatul Mondial IAMTF (Federaţia Internaţională de Muay Thai de Amatori) Thailanda
1997 - Locul 2 la Cupa Mondială IKBF 1998 - Campion European IKBF
1998 - Locul 2 la Campionatul European IAMTF
1999 - Campion Mondial de thaibox la IAMTF (Thailanda, 86 kg)
2000 - Locul 3 la Campionatul European de IAMTF;
2000 - Locul 3 la Campionatul European de Thaibox din Cipru 2001
- Locul 2 la Internaţionalele Germaniei 2007
- Campion Naţional WKN


 

Versiune selectata: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.