Eveniment istoric pentru sporturile de iarnă de la noi!** Râșnov, trambulina românilor spre viitor

Eveniment istoric pentru sporturile de iarnă de la noi!** Râșnov, trambulina românilor spre viitor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sâmbătă s-a inaugurat, la Râșnov, prima trambulină de 90 de metri omologată internațional din România

Concursul găzduit în acest weekend de orașul brașovean a fost o simulare pentru FOTE, care se va desfășura între 17 și 22 februarie

Unul dintre sportivii români care au participat la probele de sâmbătă s-a ales cu două fisuri la un picior

Organizarea unei ediții de Jocuri Olimpice în România, chiar și de iarnă, pare un vis fără acoperire. Cel puțin deocamdată. Peste o lună însă, un mic pas va fi făcut prin găzduirea FOTE (Festivalul Olimpic al Tineretului European). Iar una dintre piesele de rezistență ale competiției, destinată tinerilor între 14 și 18 ani, este concursul de sărituri cu schiurile care se va desfășura la Râșnov. Acolo, în acest weekend, a avut loc o simulare competițională open, în urma căreia a fost inaugurată prima trambulină cu punct de construcțiede 90 de metri de pe teritoriul României. Nu ne-am croit cu mare greutate loc prin mulțime, fiindcă doar câteva zeci de rude și prieteni ai competitorilor s-au adunat la început să vadă „minunea”, alături de puțini curioși care s-au încumetat să urce panta dinspre oraș. De fapt, dacă aruncai privirea, ți se părea că în zonă sunt mai multe autoturisme decât oameni.

Inaugurare cu mici, vin fiert și trânte zdravene

În buna tradiției românească, de la o inaugurare nu puteau lipsi și câteva gherete puse în grabă și de la care puteai lua un vin fiert, o bere și, bineînțeles, mici. E ora 09:00. Concursul ar trebui să înceapă, numai că unul dintre puștii români care testau trambulina de 70 de metri se dezechilibrează și cade rău. Toți ochii se ațintesc, cu groază, spre locul accidentului. Echipajul ambulanței îl preia imediat. „E fractură!”, se aud unele voci, dar câteva zeci de minute mai târziu o veste ceva mai liniștitoare, care anunță că puștiul are de fapt două fisuri, mai destinde puțin atmosfera. Până își revine toată lumea din șoc, până trambulinele sunt din nou verificate, mai trec două ore. Nu e nimic, entuziasmul e același, numai că e scurt, pentru că în alt zbor de probă concurenta cu numărul 64 din China aterizează nefiresc. Dar se ridică repede pe picioarele ei, chiar dacă iese din concurs.

Micile avioane

Totul e pregătit. Zăpada este excelentă, iar sportivii super motivați. Fetele sar la început. Curiozitatea nu are cum să nu te împingă către punctul de desprindere al săritorilor, mai ales când acreditarea îți permite luxul de a fi acolo. „Urmează concurenta din Rusia”, se aude vocea crainicului, dar nu ai timp să mai repeți cuvintele și în gând pentru că o mică vijelie îți trece prin fața ochilor. Viteza de desprindere de pe trambulină provoacă un sunet care le transformă pe sportive, pentru câteva momente, în mici avioane care plutesc zeci de metri. E 12:00, iar reprezentația fetelor se încheie. În sfârșit, concursul se mută de pe trambulina de 70 de metri, pe cea de 90, principalul punct de atracție. Dar, cum se mai obișnuiește pe la noi, totul se tărăgănează până la o amânare de două ore. Spectatorii suportă, iar până la primul zbor de pe cea mai lungă trambulină din țară, se mai adună câteva zeci. După ora 14:00, totul merge conform planului, așa că nu minte nimeni dacă spune că organizarea competiției a fost un succes. Poate că ar mai fi fost indicată și o tribună, care să le permită fanilor să ia loc, dar să lăsăm acest detaliu pe seama viitorului.


E un complex de talie mondială. Suntem lăudați de toată lumea
Puiu GAȘPAR, secretar general FR de Schi și Biatlon


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen