Dunărea Galaţi vs. Steaua, primul duel al unei finale epice la hochei. "Vrem să batem Steaua. Va fi greu, dar nu imposibil!", spune fostul stelist, Cătălin Geru, care joacă a 20-a finală a carierei

19 mar 2015 1467 afişări Alte sporturi
Dunărea Galaţi vs. Steaua, primul duel al unei finale epice la hochei. "Vrem să batem Steaua. Va fi greu, dar nu imposibil!", spune fostul stelist, Cătălin Geru, care joacă a 20-a finală a carierei
GALERIE (3 de imagini) VEZI GALERIA

Liga Naţională de hochei a ajuns în ultimul act. O finală surprinzătoare, între Steaua Rangers, care a cucerit ultimul titlu naţional în 2006 şi revelaţia sezonului, Dunărea Galaţi, aflată în premieră în postura de a juca cu trofeul pe masă. Primul meci al finalei este programat mâine, la Patinoarul din Cârţa, de la ora 17:00 (în direct pe Digi Sport 2). Finala dintre cele două echipe are o miză specială pentru căpitanul Galaţiului, Cătălin Geru care a cucerit nu mai puţin de 15 tilturi de campion naţional şi 17 Cupe ale României în tricoul Stelei. Pe gheaţă la primul trofeu din istorie cucerit de Dunărea, Cupa României în 1988, Geru joacă, la o distanţă de 27 de ani, pentru a cuceri şi titlu naţional cu această echipă. În vârstă de 45 de ani, legendarul jucător a vorbit pentru ProSport despre finala mult visată, între echipa lui de suflet şi echipa la care a cunoscut gloria şi a dezvăluit ce l-a forţat să stea departe de hochei în urmă cu doi ani.

Cătălin, ce înseamnă pentru tine să joci această finală?

Un lucru incredibil. În urmă cu şase ani când am plecat de la Steaua pentru a mă întoarce acasă, la Galaţi, eram conştient de faptul că nu voi mai juca vreodată pentru un titlu naţional. Şi acum am ajuns aici...Nimeni nu se aştepta, cred că nici cei mai optimişti fani ai Galaţiului, este o performanţă unică, istorică aş putea spune. Important este să nu ne oprim aici şi să câştigăm finala.

Jucătorii Dunării Galaţi se bucură pentru calificarea istorică în finala campionatului   FOTO: PANĂ Sorin

Cum îţi explici succesul în faţa Coronei Braşov? Aţi eliminat campioana...

Cred că dăruinţa şi ambiţia noastră au făcut diferenţa. Şi publicul, mai ales publicul la ultimul meci. Nu am jucat niciodată cu un pationoar atât de plin la Galaţi, cu atâta lume care ne încuraja şi parcă ne transmitea energie pozitivă. Noi ziceam înainte de semifinale că suntem mulţumiţi să jucăm trei, patru meciuri şi gata. A fost şi greşeala adversarilor noştri care ne-au tratat de sus, de exemplu la primul meci au ajuns cu două ore înaintea partidei. Cred că până la urmă este bine pentru hocheiului gălăţean şi cel românesc ca finala să fie jucată şi de alte echipe.

Mai ştii a câta finală este aceasta pentru tine?

(tace câteva secunde) 21 sau 22. Stai că îţi spun imediat câte sunt exact, 15 câştigate şi 4 pierdute, deci este a 20 finală pentru mine.

Ai jucat 20 de ani la Steaua. Cum este să joci pentru titlu împotriva fostei tale echipe?

Nu pot să spun că este un meci obişnuit. Sunt la Galaţi de 6 ani, după ce am jucat atâţia ani la Steaua, echipă la care am cunoscut gloria şi cele mai frumoase momente sportive. Nu voi uita niciodată anii jucaţi acolo, însă eu încerc să îmi treaba pe gheaţă pentru echipa la care joc acum. Am jucat deja destule meciuri împotriva Stelei, nu mai am emoţii. Acum voi încerca să trăiesc doar acest moment special pentru hocheiul gălăţean.

Cătălin Geru,  pe când evolua pentru Steaua Bucureşti

"Mă sunau să vin la patinoar şi eu plângeam la telefon"

Îl vei avea adversar chiar pe bunul tău prieten, Ioan Timaru...

Da, este un sportiv şi un om deosebit. Am fost amândoi „motoarele” echipei la Steaua. Va fi frumos să ne întâlnim pe gheaţă şi să jucăm pentru un nou trofeu, ca adversari, de această dată. Tot ce se întâmplă pe gheaţă, rămâne acolo, în afara patinoarului suntem prieteni.

Cum te înţelegi cu colegii mai tineri? Le dai sfaturi? Le mai spui unde să stea în linie?

Eu încerc să îi învăţ tot ce ştiu, să le spun cât mai multe lucruri. Însă, un sfat este binevenit, chiar şi la vârsta mea.

Primul şi ultimul trofeu al Galaţiului a fost cu tine pe gheaţă. Acum istoria se repetă...

(râde) Da. Aveam 18 ani, când am câştigat Cupa României cu Dunărea. A fost turneul care m-a lansat în hochei, pentru că după aceea m-a luat Steaua. Competiţia avea loc la Galaţi, nimeni nu se aştepta ca noi să urcăm în finală. Am făcut egal cu Steaua, 3-3 şi am dat două goluri, apoi am jucat cu Miercurea Ciuc, pe care i-am bătut cu 3-2 şi am dat un gol şi în finală am învins Dinamo cu 6-2 şi am dat 3 goluri. Acum, după atâţia ani, joc cu Dunărea, pentru un alt trofeu.

Care e secretul longevităţii tale? Cum mai poţi juca la 45 de ani?

Eu am fost toată viaţa un om serios şi muncitor, nu am păcălit niciodată sportul. Am avut o problemă mare de sănătate în urmă cu doi ani, de nu mai puteam merge nici pe stradă. Am fost diagnosticat cu hernie de disc cu comprimare a nervului sciatic. A fost crunt, nu puteam face nimic, colegii mă sunau să mă cheme să îi văd la meci şi eu plângeam la telefon că nici nu mă puteam mişca. Am avut noroc că am găsit un vraci la Târgu Secuiesc, care prin trei şedinţe de masaj, m-a vindecat complet. Toţi care au văzut RMN-ul înainte de a merge la el şi cel făcut după ce m-am întors au spus că este al unui alt om. Sunt recunoscător pentru această şansă care mi s-a dat  ca să fiu înapoi pe gheaţă.

Geru, un atacant prolific, greu de oprit de apărarea adversă

Ţi-ar plăcea să te retragi cu medalia de campion la gât?

Nu ştiu dacă vreau să mă retrag. Eu sunt nebun după hochei, nu pot trăi fără să nu fiu pe gheaţă. Am zis după calificarea în finală, că voi renunţa, mă voi retrage după acest sezon. Însă nu ştiu, mi-e greu să stau departe de hochei, mă gândesc că încă mai pot ajuta echipa. Cât despre medalie, pentru noi şi locul 2 este o performanţă istorică. Însă, dacă suntem în finală, ne vom bate pentru a o câştiga pentru că va fi mai mare amărăciunea ştiind că ai pierdut tocmai acum.

Care este atu-ul vostru în faţa Stelei?

Nu cred că avem unul. Dacă luăm meciurile directe, din campionat, cu Steaua, ei le-au câştigat cam 90%. Cred că noi am învăţat multe din meciul cu Braşovul, am înţeles că dacă lupţi până în ultima clipă şi crezi în tine, poţi câştiga. Credem că putem câştiga finala şi că o putem învinge pe Steaua, chiar dacă pornim cu şansa a doua. Vrem să batem Steaua. Va fi greu, dar nu imposibil!

Cătălin Geru a participat cu naţionala României la 14 Campionate Mondiale, unde a fost declarat de două ori cel mai bun jucător şi de trei ori golgheterul turneului. El s-a retras de la echipa naţională în 2008, la 39 de ani, după ce devenise golgheterul competiţiei organizate la Miercurea Ciuc, când România a promovat în Divizia I

  • Geru s-a aflat pe gheaţă şi când Dunărea Galaţi a obţinut singurul trofeu din istoria grupării, Cupa României în 1988

Programul finalei:

20 martie (ora 17:00) Steaua Rangers – Dunărea Galaţi, Cârţa

21 martie (ora 20:00) Steaua Rangers – Dunărea Galaţi, Cârţa

24 martie (ora 19:00) Dunărea Galaţi – Steaua Rangers, Galaţi

25 martie (ora 17:00)  Dunărea Galaţi – Steaua Rangers, Galaţi

27 martie (ora 19:00)  Steaua Rangers– Dunărea Galaţi, Cârţa

30 martie (ora 17:00)  Dunărea Galaţi – Steaua Rangers, Galaţi

1 aprilie (ora 19:00)  Steaua Rangers – Dunărea Galaţi, Cârţa

Finala se va desfăşura după sistemul cel mai bun din şapte jocuri. Steaua, din postura de echipă mai bine clasată în fazele de calificare, are avantajul de a juca meciul decisiv, dacă se va ajunge până acolo, pe teren propriu, adică la Cârţa.


40 de titluri naţionale are Steaua. Ultima finală disputată de Steaua a fost în 2010, când a pierdut cu HC Miercurea Ciuc, iar ultimul titlu l-a cucerit în 2006, când i-a învins pe harghiteni

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.