Cine se bate la Dinamo. Jumătate din încasări vor fi donate victimelor de la Colectiv. PROGRMUL COMPLET al galei finale

Redactor:
Andru Nenciu
Cine se bate la Dinamo. Jumătate din încasări vor fi donate victimelor de la Colectiv. PROGRMUL COMPLET al galei finale
  • Publicat:
  • Actualizat:

Piramida finală a greilor din circuitul mondial Superkombat va avea loc în această sâmbătă, pentru a doua oară în istorie la București, la Sala Polivalentă Dinamo, iar în cadrul galei vor lupta și 12 sportivi români, printre care și campionul mondial Andrei Stoica, acesta urmând să își apere centura în fața spaniolului Jorge Loren. Jumătate din încasări vor fi donate pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv.

Turneul de sâmbătă va fi o adevărată confruntare a coloșilor, cel mai ușor dintre aceștia având 105 kilograme. Francezul Nicolas Wamba (campion mondial WKN, 1,92 metri, 108 kilograme), ucraineanul Roman Kriklya (campion Tatneft Cup 2015, 2 m, 105 kg), marocanul Tarik Khbabez (campion Superkombat Olanda, 1,83m, 106 kg) și slovacul Ivan Pavle (campionul Slovaciei la K-1 și Muay Thai, 1,98 m, 112 kg) se vor duela pentru titlul de campion al sezonului 2015. Este pentru a prima oară în ultimii trei ani, atunci când acest concept este organizat la București, toți cei patru sportivi fiind recunoscuți pentru forța lor de KO, cu o rată a victoriilor înainte de limită de peste 65%.

Evenimentul de sâmbătă, organizat de Eduard Irimia, va fi structurat în două evenimente, unul dedicat noii generații, iar al doilea, transmis în direct în peste 90 de țări, unde vor lupta, pe lângă Andrei Stoica, alți trei români, Claudiu Bădoi, Alexandru Negrea și simpaticul cioban din Coarnele Caprei, Bogdan Năstase. Meciul cap de afiș din prima parte va fi cel dintre Cristi Milea, neînvins în România de peste patru ani, și campionul Poloniei, Rafal Dudek, aflat pe locul 6 în clasamentul Glory. Ultimul meci al serii va consta în confruntarea cu titlul mondial pe masă dintre Andrei Stoica și campionul sezonului 2014, Jorge Loren.

Biletele pentru gala programată să înceapă de la ora 19:30 costă 50 de lei și sunt disponibile pe eventim.ro, dar și în magazinele Orange, Vodafone, Germanos și Domo din toată țara. Jumătate din încasări vor destinate tratamentului recuperator al victimelor de la clubul Colectiv, conform anunțului făcut luni de președintele Superkombat, Eduard Irimia. „Inițial, luasem în calcul să amânăm evenimentul în semn de omagiu pentru ce s-a întâmplat la Colectiv, însă ajutând victimele, cred că va fi mult mai util”, a afirmat oficialul.

Programul complet al finalei mondiale Superkombat

SUPERKOMBAT NEW HEROES (Ora 19:30)

1. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Nikola Cimesa (Serbia) vs Robert Stoica (România)

2. Super Fight – Categoria Cruiser (-92 kg)

Sebastian Cozmânca (România) vs Cosmin Ionescu (România)

3. Super Fight -Categoria semigrea plus (-86 kg)

Dumitru Topai (România) vs Alexandru Nedelcu (România)

4. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Dimitris Chiotis (Grecia) vs Ionuț Stanciu (România)

5. Super Fight – Categoria ușoară (-63,5 kg)

Cristiano Faustino (Italia) vs Cristi Spetcu (România)

6. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Rafal Dudek (Polonia) vs Cristi Milea (România)

SUPERKOMBAT WORLD GRAND PRIX FINAL (Ora 22:00)

1. Piramidă finală – Semifinală 1 – Categoria grea (+96 kg)

Roman Kriklya (Ucraina) vs Ivan Pavle (Slovacia)

2. Piramidă finală – Semifinală 2 – Categoria grea (+96 kg)

Tarik Khbabez (Maroc) vs Nicolas Wamba (Franța)

3. Super Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Marios Blanas (Grecia) vs Bogdan Năstase (România)

4. Super Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Mika Tahitu (Olanda) vs Claudiu Bădoi (România)

5. Super Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)

Noureddine Echiguer (Maroc) vs Alexandru Negrea (România)

6. Piramida finală – marea finală – Categoria grea (+96 kg)

Câștigător semifinala 1 vs Câștigător semifinala 2

7. Titlul mondial Superkombat – Categoria super cruiser (-95 kg)

Jorge Loren (Spain) vs Andrei Stoica (România)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen