Cel mai mare scandal din istoria sportului românesc. Federația Română de Kaiac-Canoe, suspendată un an de ICF. Niciun kaiacist român nu mai merge la Rio

Redactor:
Marius Hutu
Cel mai mare scandal din istoria sportului românesc. Federația Română de Kaiac-Canoe, suspendată un an de ICF. Niciun kaiacist român nu mai merge la Rio
  • Publicat:
  • Actualizat:

O informație venită astăzi pe filieră internațională zguduie din temelii una dintre cele mai titrate federații sportive din România. FR de Kaiac-Canoe a fost suspendată un an, începând cu 13 iulie, în urma multiplelor cazuri de dopaj înregistrate în ultimul timp. Decizia a fost luată de forul internațional (ICF) și fusese deja anticipată de presa americană care scrisese încă din data de 11 iulie că se va ajunge la un astfel de verdict.

În urma acestei decizii, niciun sportiv român senior nu mai poate concura la vreo competiție timp de un an, nici măcar la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. FRKC avea două echipaje calificate (șase sportivi), ambele în probe de kaiac: K2 500 metri – feminin și K4 1000 metri – masculin. Cei șase sportivi nominalizați să facă deplasarea se află în pregătire la Snagov și azi dimineață, de la ora 8:00, au făcut ultimul antrenament.

Din câte se pare, ICF a avut pe masă, în afara probelor și rapoartelor furrnizate de Agenția Antidoping din România (ANAD) și o delațiune a unui antrenor român aflat în străinătate. Suspendarea de un an este cea mai mică din cele care se puteau da în astfel de situație.

Loturile de kaiac-canoe au fost decimate de cazurile de dopaj cu Meldonium din acest an. Toți băieții din kaiacul de 4 (Neagu, Turceag, Buciu, Gavrilă) și Elena Meroniac (K2) au picat testul. La fel și Ionuț Mitrea, necalificat însă la JO. Pozitiv cu Meldonium au ieșit și canoiștii Carp și Strat, reabilitați însă ulterior, după o notificare WADA. În fine, campionul mondial Alexandru Liviu Dumitrescu a fost descoperit cu hormon de creștere.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele